În fiecare an, septembrie

11 septembrie 2018   Societate

Sînt ani mulți, peste 25, de cînd nu mai particip direct, ca elev sau ca învățătoare, la prima zi de școală. Văd, însă, în fiecare an, trecînd pe lîngă mine părinți și copii grăbiți, fără uniforme, fără flori, cu ghiozdanele încă suportabile și cu chipul încă bucuros. Îi privesc și îi ascult: sfaturi, curiozități, observații, iritări, glume, „Ai pus în ghiozdan mîncarea?“, „Cînd vii să mă iei?“, „Să fii atent la ce îți spune doamna!“, „Cu cine stau în bancă?“ etc.

Odată cu ei, în fiecare an, retrăiesc, în gînd, vremurile în care eram eu însămi elevă. Noul an școlar începea, de fapt, în ultima zi de școală a precedentului, atunci cînd primeam manualele pentru clasa următoare. Le citeam din scoarță-n scoarță, febril, pe toate, ca pe niște cărți de povești. Tot în vacanța de vară lucram la ceea ce s-ar numi astăzi „auxiliare“, propriile noastre „auxiliare“: caietul de lecturi – în care povesteam cărțile din lista obligatorie de citit pentru vacanță, caietul de ortograme, în care scriam, pentru fiecare „sa“, „s-a“, „ia“ „i-a“, propoziții proprii sau culese din cărți, caietul de „vocabular“ sau de „expresii frumoase“ în care notam cuvinte sau citate neobișnuite din lecturile proprii. Pentru fiecare dintre ele decupam din revistele pentru copii imagini potrivite textului. În septembrie, începeau cumpărăturile: rechizite, uniforme, pantofi negri cu barete, bentițe și cravate de pionier. Și rugămințile nerăbdătoare către părinți să pornească mai repede pregătirile. Pe 14, casa toată era un maldăr de foi albastre de hîrtie, etichete, creioane, ghiozdane. Mama „îmbrăca“ zeci de manuale și caiete în hîrtie sau plastic, după ce le sorta: cele mai importante, mai des utilizate, precum cele folosite la orele de limba română sau matematică, primeau coperte de plastic, caietul de biologie, folosit doar de două ori pe săptămînă și care avea o formă atipică, primea hîrtie albastră. Decupa apoi „colțare“ din carton pentru paginile de caiet (ca să nu le îndoim în timp ce scriem) și scria etichetele: nume, prenume, clasa, materia. „Linia“ caietele, adică trasa, pe fiecare pagină, o linie verticală ca să ne fie mai ușor să ordonăm textul în pagină. Umplea stilourile cu cerneală, tăia dreptunghiuri de sugativă, ascuțea creioanele, umplea penarele, călca uniformele uscate, apretate (cu făină) și apoi umezite (ca să se netezească mai ușor sub fierul de călcat), în timp ce noi, copiii, probam pantofii noi și aliniam pe canapea toate obiectele de care aveam nevoie a doua zi. Între două tăieturi cu foarfeca și trei uniforme călcate, primeam indicații: „Dacă ai greșit, nu ștergi cu guma, că rupi foaia, taie cu o linie subțire și scrii mai departe“, „Nu mîncați deasupra caietelor, că le pătați“, „Nu apăsa pe peniță, că se rupe“, „Dacă nu ești sigură, scrie mai întîi pe maculator, apoi pe «curat»“. Un ritual făcut aproape 15 ani la rînd, pentru toți cei trei copii (eu și surorile mele).

Pe 15 septembrie dimineața, orașul devenea febril: în autobuze sau pe străzi – o mare de copii și de părinți, din care nu se vedeau decît sute de bentițe (urîțele), pampoane (panglici, la fel de urîțele, prinse în părul fetițelor), cămăși albastre, sarafane negre (parcă mai urîțele decît toate) și buchete de gladiole (greu de descris).

Începutul școlii era un moment special pentru întreaga comunitate: părinții, vecinii, vînzătoarele de la librărie sau cofetărie, dascălii, prietenii; pentru toți, 15 septembrie era un subiect intens dezbătut. Ne bucuram în fiecare an de el, deși erau puține motive reale de bucurie, pe atunci: bănci roase și incomode, manuale uzate și încărcate de balast ideologic, frig crîncen sau căldură insuportabilă, drumuri lungi bătute cu piciorul, dascăli aspri și directori de școală nemiloși cu regulile. Și, peste toate, un viitor tulbure, mai curînd sumbru. Nu regret vîrsta și nici timpurile de atunci, regret doar frisonul simțit în așteptarea școlii: curiozitatea, nerăbdarea, candoarea cu care întîmpinam fiecare 15 septembrie. Pe toate le-am pierdut, copleșită de numeroasele „începuturi“ de tot soiul din viața mea de adult, pline de îndoieli, temeri, neliniști, oboseli. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro

Mai multe