În fața oglinzii
Spuneți-mi Iusuf. Cu niște ani în urmă – nici nu contează cîți – am pornit într-o călătorie din care încă nu m-am oprit. Mă uit în oglinda asta, deloc flatantă, pe care am lustruit-o temeinic cu o soluție albastră care conține nu știu cît la sută alcool. Destul pentru o depresie post-bahică și destul ca să văd limpede un suflet bătrîn într-un trup tînăr, sau invers, toate zgîrciurile care-mi susțin mușchii, harta venelor și arterelor ca într-un exemplar plastinat de von Hagens. În ele curge încă un sînge îngroșat de prea multă contemplare, mi-ar trebui un brînci să-l iuțesc, să înceapă să circule mai repede, să izbească de pereții venelor și arterelor toată nicotina, aripioarele de la KFC, să le amestece furios cu vinul îndoit cu apă, cu Cola zero, cu rămășitele vîscoase ale codiței de miel subțirică, tristă și prea fragedă pe care mama a pus-o la cuptor laolaltă cu niște coaste care seamănă cu ale mele. Le-am mîncat pe toate cu lacrimi de tristețe în ochi, îndeosebi codița de miel, ca să știți.
Tot în oglinda lustruită îmi văd oasele pe dinăuntru. Circul ca un parazit în structura lor poroasă. Un tunel mă duce într-altul, se îngustează pe alocuri, iar eu rîcîi în ele, le rod cu niște mandibule ca foarfecile, cîr-cîr, se aude, ajung să mă mănînc pe mine însămi ca în poezia lui Barbu, nu alta.
Dar ce călătorie fantastică am făcut în viața mea! Mă uit în oglindă și o văd pe maică-mea, în spatele ei e maică-sa, și tot așa, un șir de femei grozave și mai puțin grozave care-mi ies din ceafă ca dintr-un cap de alien. Merg pe un bulevard mărginit de castani roz, stau florile lor țepene ca niște lumînărici de tort, cotesc la stînga, fac încă o dată stînga, trec de o farmacie, de un pet shop, bancă, Mega, reparații bijuterii, farmacie, bancă, mă întîlnesc cu amicii pe o terasă eternă unde bem beri de hipsteri care nu mai sînt de hipsteri, dar tocmai de aia sînt iar de hipsteri, vorbim, fumăm, rîdem, povestim de ale noastre pentru a mia oară. O copilandră pre-adolescentă îmi zice că în curînd o să crească și o să ajungă, Doamne ferește, milenială, iar eu rîd tare, ca un boomer.
Mă uit în oglinda asta prea bine curățată și mă văd în hubloul unui avion, sus, între nori. Arăt ca un timbru nou-nouț, așa, încadrată oval în rama albă, groasă, securizată de care s-au prins cristale de gheață. Zbor și mi se vede doar capul, o față albicioasă, părul brun lipit de tîmple, plutesc printre cumulonimbușii ăștia care par pufoși, dar care zgîlțîie avionul, îi urăsc, zbor într-o pîclă albicioasă, în vată prăfuită, cîr-cîr îmi fac oasele pe dinăuntru, ce mai călătorie.
Sînt apoi pe un vas, undeva în Atlantic sau Mediterana, ba poate pe Marea Nordului, ce prostie, că n-ai cum le confunda (d-aia zic, spuneți-mi Iusuf), și mă văd tot din afară prin geamurile vasului sau cum le-o zice. Sînt un tablou înrămat în care conținutul se mișcă. Mă vezi alunecînd de la stînga la dreapta, de-a curmezișul acestui dreptunghi, în sus și în jos, sînt ca într-un glob de sticlă în care cineva agită lichidul greu în care plutesc obiecte. Sînt ca într-o mașină de spălat filmată cu încetinitorul. E furtună pe mare.
Sînt în metrou și mă chinui să-mi țin echilibrul, nu vreau să pun mîna pe bare pentru că COVID, citesc ceva în telefon, un copil își chinuie mama și pe sine, urlă sfîșietor cu una dintre mîinile mici întinse spre negreala șuierîndă de dincolo de geamuri. Nimeni nu știe ce vrea, poate să nu vrea nimic, poate că îi este foarte-foarte frică, căci frică, durere, rușine și dragoste am văzut și pe fața mamei. Mă fac că nu observ, restul lumii se holbează la scenă, mă fac că nu aud, dar ceva mi se rupe în capul pieptului și agonizez laolaltă cu mama aia. Cobor, ce bine că o să cobor, în cinci minute o să-i uit, dar măcar o bucată de drum am mers împreună.
Mă uit în oglindă și-mi văd ochii umflați, mănînc sare ca o capră, riduri în colțurile lor și conturul deja tremurat al bărbiei, iar mi se face o milă incomensurabilă de mine, mă hrănesc din depresie ca dintr-un măr, cîr-cîr fac oasele, crac-crac face mărul mușcat (cranț? hîrști? trosc?), dar încă nu mă opresc din călătorit. Spuneți-mi Iusuf. Și, al naibii, din ce călătoresc, din atît vreau mai mult acasă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.