Vremea Toamnei și „turburelul”...

27 octombrie 2011   IERI CU VEDERE SPRE AZI

„… lucrarea acestei vremi este, după căldura verii, deosebită la răcoreala şi la iuţeala bătăi vînturilor, cum şi la îngroşarea aerului şi a apii. Începe a se închide frumuseţea verdeţii feţii pămîntului şi a să usca şi a să scutura, după roade, şi frunzele lor, şi a să hrăni, şi a creşte rădăcinile lor. Păsările încetează din glasul cîntărilor şi se îngrijesc de călătoria sau de adăpostirea lor.“ Toamna doctorului Ştefan Piscupescu (1846) este una a schimbărilor majore care antrenează trupuri, vremuri, alimentaţii, haine şi toate cele din jur. „Starea sănătăţii“ parcurge o altă etapă, iar „întoarcerea sîngelui şi a zemurilor trupurilor“ se grăbesc către „lăuntru“ şi se „îngroaşă“ cu „oareşicare supărări de boli“, predominînd „frigurile de a patra zi“ şi „boala trînjilor (hemoroizi)“. Schimbările bruşte de temperatură, iuţeala vînturilor, hrana mai „vîrtoasă“ îndeamnă la „strîngerea trupurilor“ şi adăstarea lor pe cuptorul vetrei. Or, lipsa mişcării şi mîncarea de zacuşte, fasole şi curechi îngreunează „mistuirea“; iar vîntul rece şi umed poartă şi seamănă guturai şi pneumonii. Tot omului îi este dat să-şi apere sănătatea şi frumuseţea „ferindu-se de vînt“ şi cu obişnuinţa băuturilor calde din „flori de soc, înjumătăţite cu lapte dulce şi îndulcite cu zahar“. Cît despre „trînji“… mişcare, mişcare şi… „glisterul de matcă“… 

Dar pînă la ploi şi vînt, toamna aduce bucuria recoltei şi mai ales dulcea ameţeală a tulburelului… Tinerii ies la Filaret să sărbătorească frumuseţea gălbuie a anotimpului, cu must şi cîrnaţi fragezi şi proaspeţi de oaie: „la 1814, într-o zi de toamnă, eram sfătuiţi, am cumpărat o jemnă (jimblă) de la Babicu şi fripturi de la furnu, şi usturoi de toamnă. Am mers la Filaretu, acolo, să mîncăm şi să bem must“, povesteşte Foti, un tînăr de 17 ani, prins de gustul „înăsprit“ al mustului ce-i va aduce „chef“. Mustul, cîrnaţii de oaie, fripturile, usturoiul, murăturile însoţesc şi condimentează, fără doar şi poate, gustul toamnei. Beneficiile pentru sănătate sînt importante, dacă mustul este consumat cu prudenţă. Pînă e dulce şi nefiert este „hrănitor“ şi „îndulceşte amărăciunea“, dar… „turbură sîngele şi slăbeşte stomahul“, aşadar, cumpătare, cumpătare, cumpătare…; „după ce fierbe turbură şi aprinde sîngele şi patima… înveseleşte cu măsura cea cuviincioasă“, dar şi acest „elixir“ consumat „peste priinţă slăbeşte şi daună trupului cu cutremur şi cu uimeală de simţire şi de minte“; vinul cel nou, adică „după ce să limpezeşte şi se aşează din fierturile lui“ „înalţă şi întăreşte puterile trupului cu dăzmierdare şi cu veselie deşartă, şi îndrăzneşte inima“, dar „cu cît va trece peste orînduiala măsurii cu atît mai vîrtos slăbeşte, coboară şi scade puterea şi îngreuiază trupul şi uimeşte şi îmbată mintea de nebunie“. Iată tot atîtea stări euforice oferite de mustul ce se preschimbă cu „iuţeală“ în vin: de la dezmierdare la sminteală, de la veselie la uimire, de la beţie la îndrăzneală, de la dulceaţă la amărăciune. Vinul are iarăşi o serie de proprietăţi terapeutice, mai ales pentru bătrînii şi persoanele active, adică cei „umblaţi în truda şi osteneala trupului“. Pentru ei vinul este chiar recomandat pe vreme de toamnă şi de iarnă, fără a fi îndoit cu apă, şi mai vîrtos după „bucate apoase şi zemoase“. Tinerii, în schimb, ar trebui să stea cît mai departe de băutura vinului aşa… pînă la căsătorie; însă şi atunci ar trebui băut cu prudenţă şi niciodată asociat cu „lăpturi, brînzeturi, mezelicuri, prăjituri, sărături, murături“. Fiecare creştine ar fi bine să se învrednicească cu facerea vinului în propria ogradă, recomandă doctorul Piscupescu şi avertizează că pe la cîrciumi mai tot vinul este „dres“ cu „plumb“; lucru care este „de cea mai mare zminteală a sănătăţii“. Speranţe ca Stăpînirea să „cerce“ vinul şi să „poprească cîrciumarii“ măsluitori pare o iluzie. 

Pentru a evita beţia, medicina populară a inventat reţete fel de fel, căci starea euforică o fi ea „dezmierdătoare“, dar nu face cinste. Şi atunci, ca să se poată consuma must, şi vin, şi „turburel“, ar fi de încercat aceste reţete“: „Să nu te îmbeţi. Să faci scrum din piatră acră şi să-l bei cu apă, un pahar. Sau să soarbă oţet că se va trezi. Şi într-alt chip: să roază cocean de varză sau migdale amare, că nu te vei îmbăta“. 

Uliţele patriei noastre în astă toamnă îmi arată că puţin sînt cei care cunosc reţetele şi mulţi se avîntă, pe urmele lui Anton Pann, veseli de veselia tulburelului: „Popa toacă şi îi chiamă / La biserică să meargă, / Ei la cîrciumă aleargă. Cu oala de dimineaţă / Să tămîie în toată viaţa“.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830. 

Mai multe