Un răspuns

3 noiembrie 2007   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Un răspuns care a întîrziat fiindcă n-am citit Dilema veche (IV, 191, 4-10 octombrie) decît astăzi. Cititorii care păstrează colecţia - sper că sînt şi unii care mai au loc ca s-o depoziteze! - sînt invitaţi să redeschidă acel număr pentru articolul dlui Augustin Ioan "ŤBunul» public şi Ťrăul» privat". Nu vreau să ştiu dacă autorul l-a scris cu gîndul la seria de portrete de case vechi cu care, de vreun an şi ceva, ocup o jumătate de pagină din aceeaşi revistă, în fiecare săptămînă. E adevărat că în tot acest timp am avut numai reacţii aprobatoare, deşi rare, şi nici o replică polemică. Cu atît mai grăbit sînt să ridic mănuşa. Articolul dlui Ioan este un text care merită atenţie. Mi-a adus aminte de altul, celebru, al lui Corneliu Vadim Tudor, în care viitorul senator proslăvea construcţiile poruncite de Ceauşescu în centrul Capitalei. Ceea ce au în comun, peste vreo 20 de ani care despart cele două exerciţii retorice, este nepăsarea faţă de istoria oraşului, faţă de un trecut care era atunci înăbuşit prin represiune politică, iar acum a fost efectiv uitat de oameni care au crescut în ignoranţă şi a căror lăcomie s-a trezit brusc. Nu de ignoranţă poate fi vorba în cazul dlui Augustin Ioan, tînăr arhitect ambiţios, cunoscut prin mai multe cărţi şi o prezenţă publicistică percutantă. Cînd dînsul spune: "noi, plebea", este evident un artificiu stilistic şi nu se aşteaptă să fie luat în serios. Pledoaria pe care a aruncat-o, ca pe o piatră din praştie, protestează contra "blocării dreptului de proprietate". Cine se face vinovat de această încălcare a libertăţii cetăţeanului de a clădi oricît şi cum îi place pe terenul care-i aparţine? După opinia d-sale, urbaniştii şi restauratorii, acţionînd în numele statului sau al Primăriei. Să precizăm două lucruri de care autorul articolului n-a ţinut seama. În primul rînd, există o lege a patrimoniului naţional. Dl Ioan, cînd se luptă cu "presa culturală" (cu Dilema veche, bunăoară), invocă, în apărarea proprietăţii private, Constituţia, dar ceea ce dînsul numeşte "o comisie de experţi" (de pildă, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice) sau, alteori, "un grup onorabil de experţi", a căror "ţîfnă" îi stîrneşte ironia, n-ar avea nici un cuvînt de spus dacă n-ar exista legea care protejează o moştenire naţională, din care fac parte şi imobilele susceptibile de a fi clasate ca monumente. În al doilea rînd, tocmai neaplicarea legii este mult mai vizibilă decît opreliştile puse acţiunii proprietarilor. Pe o cale sau alta, aceştia, de obicei, ies învingători. Altfel, n-am avea clădirile exagerat de înalte, care s-ar potrivi mai bine la Valparaiso ori la Hong Kong. Încercările de a salva, ici şi colo, "casele bunicilor" nu şi-ar avea rostul dacă n-am fi în primejdie de a pierde acele străzi sau case care au supravieţuit pînă acum şi care vorbesc despre o altă vîrstă a Bucureştilor. Ni se dă exemplul Berlinului. Dar acolo oraşul a fost bombardat, iar în mijlocul său reconstrucţia a lăsat parcuri splendide, deşi ar fi putut să le substituie sute de blocuri. Ca să nu se creadă că aş avea o prejudecată contra oamenilor de afaceri, sînt dator să semnalez şi o situaţie în care ei sînt de felicitat. Firma de consultanţă "Roland Berger" a cumpărat nr. 17 din Bd. Lascăr Catargiu şi a restaurat acea casă, respectîndu-i înfăţişarea de la 1900. A mai rămas ceva nespus. Nimeni n-ar trebui să fie parte interesată şi, în acelaşi timp, judecător. Într-o şedinţă de la sfîrşitul lui mai, Comisia Monumentelor Istorice a avut de discutat un proiect semnat de arhitectul Augustin Ioan în legătură cu casa din str. Visarion, nr. 8, a cărei distrugere o denunţasem, în Dilema veche şi la TV, cu indignarea cuvenită. Ideea era de a demola pînă la pămînt acea casă şi a o reface "cum a fost" lîngă o clădire nouă, peste un parking subteran, pe acelaşi teren. Cum era de aşteptat, Comisia, fără participarea mea, a respins soluţia propusă. Rezultat, iarăşi previzibil, devastarea a continuat pînă la aducerea casei în starea de ruină iremediabilă. Întreb şi eu: nu cumva acest insucces a provocat iritarea dlui Ioan faţă de "experţi"? Oare înflăcărarea cu care a luat apărarea proprietarilor este dezinteresată? Cei a căror cauză o susţine nu sînt proprietarii vechi, care şi-au recuperat casele - aceia nu mai au mijloacele de a le întreţine şi, deseori, se grăbesc să vîndă -, ci îmbogăţiţii de azi, care cumpără ca să dărîme şi să exploateze terenul pentru o construcţie profitabilă. Nu-şi bagă ei banii în restaurarea unor clădiri "coşcovite" (expresia elegantă îi aparţine dlui Ioan). Nu mă pot opri de a adăuga un amănunt amuzant. O doamnă pe care n-o cunosc personal, profesoară la Institutul de Arte, s-a dus să fotografieze casa din str. Visarion pe cînd demolatorii erau la lucru. A fost gonită de acolo de un individ care i-a spus: "Eşti din mafia lui Pippidi!". Poftiţi, vă rog, veniţi să vă înscrieţi: deocamdată, am găsit numărul 1. Şi încă ceva: la Timişoara au început 10 procese, intentate unor proprietari care au construit sau au modificat clădiri, nesocotind legea monumentelor istorice.

Mai multe