Un prinţ în ajutorul nostru

12 iulie 2009   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Corespondentul de la Londra al ziarului Le Monde, într-un articol cam impertinent, semnalează un conflict recent izbucnit în lumea arhitecturii internaţionale. Adepţii britanici ai postmodernismului "high tech" s-au burzuluit din cauza unei intervenţii prin care prinţul de Wales a împiedicat o construcţie care-i contraria principiile estetice. Nu e prima oară cînd moştenitorul tronului şi-a manifestat răspicat dezaprobarea faţă de încălcări ale bunului simţ de care se fac vinovaţi inovatorii în arhitectură. Ceea ce jurnalistului francez, republican de bună seamă şi dornic să se dea progresist, i se pare anti-democratic. Da, nu e prima oară. Noi, românii, ne aducem aminte că în 1988, atunci cînd în ţara noastră începuse "sistematizarea", una dintre puţinele voci care au denunţat sălbăticia prostească din pricina căreia a avut de suferit şi Bucureştiul istoric a fost a Alteţei Sale Regale. După aceea, în afară de o vizită oficială, prinţul Charles a revenit, mi se pare, de două ori în România, arătînd un interes deosebit faţă de monumentele din Transilvania, şi a preţuit cum se cuvine opera de restaurare întreprinsă în satele săseşti de lîngă Sighişoara (de pildă, la Măl

Mai multe