Un dandy

Promiteam, în urmă cu cîteva săptămîni, să revin asupra cărţii semnate de Bernard Frank, 5, rue des Italiens. Chroniques du Monde (Grasset, 2007). Cartea reuneşte cronicile săptămînale pe care Frank le-a publicat în Le Monde între 1985 şi 1989; 5, rue des Italiens este adresa "istorică" a ziarului care, între timp, a schimbat - dacă nu mă înşel - trei sedii. Bernard Frank (1929-2006) a fost un personaj inconfundabil al vieţii literare pariziene din ultima jumătate de secol. A debutat editorial foarte tînăr (la 24 de ani) şi a fost considerat o mare speranţă. S-a dedicat jurnalismului, avînd rubrici permanente în Le Matin de Paris, Le monde şi - din 1989 pînă la moarte - Le Nouvel Observateur. Avea, în mod curios, o reputaţie de leneş, cu toate că, după calcule sumare, cronicile sale ar însuma peste 4000 de pagini (volumul cu articolele din Le Monde are nu mai puţin de 720 de pagini). 5, rue des Italiens este deschis de trei prefeţe semnate de doi scriitori prieteni, Jean-Paul Kauffmann şi Eric Nenhoff, şi de fosta soţie, Claudine Vernier-Palliez. Portretul, ataşant, pe care îl schiţează cei trei este al unui dandy în jurul căruia se crease un adevărat mit. Despre aşa-zisa lui "lene" am pomenit, Frank însuşi declara că scrie "ca să nu lucreze". Scria - probabil - uşor, dar vorbea cu dificultate, discursul îi era întrerupt de tăceri şi mormăituri ininteligibile (l-am văzut şi eu la o emisiune a lui Pivot, prin 1994; dacă am înţeles un sfert din ce spunea). Semăna, aici, cu un prieten al lui Françoise Sagan, la care a şi locuit o bucată de vreme. Era un obişnuit al restaurantelor, un gourmet, mare amator de vinuri (şi de whisky). Cînd pleca în vacanţă, lua cu sine - inutil, fireşte - o garderobă întreagă. În oraş se deplasa numai cu taxiul; taxiurile au fost, scrie Nenhoff, reşedinţele sale secundare). Avea succes la femei (o spune, mărturie cu greutate, chiar fosta lui soţie) şi păstra cu ele, după despărţire, relaţiile cele mai amicale. A murit într-un restaurant, din strada Faubourg Saint-Honoré, în timpul unei discuţii privind şansele posibililor candidaţi socialişti la prezidenţiale, Ségol