Un colţ din vechiul Bucureşti

13 august 2009   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Ceea ce se numeşte tot mai des societatea civilă, adică oamenii cumsecade care, fără să jinduiască după o funcţie profitabilă, îşi iau libertatea de a interveni solidar în viaţa publică, au început să ducă o luptă împotriva acelor întreprinzători ale căror sentimente faţă de aspectul istoric al Capitalei sînt la nivelul scăzut al inteligenţei lor şi care, de aceea, gîndindu-se numai la interesul lor, construiesc un oraş nou peste cel vechi. La sfîrşitul lunii trecute am putut citi în presă despre încă o încălcare a regulamentelor care protejează patrimoniul bucureştean. O petiţie a fost chiar pusă în circulaţie, pe adresa Ministerului Culturii, a Primăriei Muncipiului şi a Primăriei sectorului 3, pentru a protesta contra unui bloc de 17 etaje care ar fi să apară pe strada Mântuleasa, pe locul de la numerele 7-9. Acolo au existat pînă în 2002 mai multe construcţii, între care chiar fosta şcoală primară din epoca haretiană, care, fiindcă Mircea Eliade învăţase acolo, era o mîndrie pentru locuitorii cartierului de cînd acesta a intrat în literatură datorită nuvelei Pe strada Mântuleasa. Demolarea lăsa să se prevadă intenţia de a înfige acolo un bastion modern, între case care, în majoritate, n-au decît parter şi etaj, aşa cum se clădea acum o sută de ani. Dar Mântuleasa şi străzile din jur formează o zonă protejată (nr. 22). Asta înseamnă că, pentru orice nouă construcţie, este îngăduită doar o înălţime sub 13 metri, fiind oricum necesară o aprobare specială, ca să asigure conformitatea cu Planul Urbanistic Zonal. Cu toate acestea, un PUD (plan urbanistic de detaliu) a fost avizat de arhitectul sectorului, Ştefan Dumitraşcu, la 6 noiembrie 2009, pentru un bloc de 17 şi altul de, respectiv, 10 etaje. Cum l-a obţinut "Leader Properties" nu se ştie, dar se poate bănui, cu neghina pesimismului ce ne-a fost înrădăcinată de alte experienţe asemănătoare. Din fericire, domnul Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei, a declarat că respinge acest aviz ca ilegal. O lecţie de istorie nu va fi de prisos pentru domnul Dumitraşcu şi pentru investitorii străini sau indigeni. Strada Mântuleasa există de la începutul veacului al XVIII-lea, iar numele ei este unul din primele care se pot identifica pe harta oraşului nostru. Acest nume feminin, pe care puţini îl mai înţeleg astăzi, a fost al stăpînei locurilor, aşa cum o Mogoşoaie a dat numele ei "podului" care a devenit mai tîrziu Calea Victoriei. Fie că deţinea această proprietate ca zestre sau ca moştenire de la soţul ei, jupîneasa Stanca era văduva lui Manta "cupeţul", adică negustorul. Manta este un nume grecesc. Cel care-l purta era fiul lui Matei portarul, deci slujbaş al curţii domneşti, avea o soră, Maria, ce se va căsători cu Frîncu căpitanul, şi un frate, Mihai călăraşul. Fiind hagiu, întors din pelerinajul la Ierusalim, se apucase să clădească o biserică în 1732, dar ea n-a fost gata decît în 1734, după moartea sa, aşa că nu figurează printre ctitori, unde, în schimb, apar fiica sa, altă Marie, şi ginerele, Nae Rătescu, boiernaş dintr-o familie care a avut mai multe proprietăţi de-a lungul Podului Tîrgului de Afară (Calea Moşilor). În jurul bisericii, care s-a păstrat şi este înscrisă pe lista monumentelor istorice, s-a înfiripat o mahala, zisă "la Mântuleasa", care, după douăzeci de ani, număra 53 de case. Locuitorii ei, care, în 1810, erau vreo 250 " români, greci, sîrbi, ba şi cîte un armean " par să fi fost mai ales din personalul militar al curţii, dar şi comercianţi, ţărani de curînd veniţi, precum şi clerici, fiindcă era acolo un metoh al mănăstirii Căldăruşani. O restaurare a bisericii a avut loc în anii 1924-1930, cu fonduri adunate de la enoriaşi cu dare de mînă, personalităţi reprezentative pentru fizionomia cartierului, de exemplu, Gh. Ionescu-Siseşti, marele agronom, sau deputaţii D.R. Ioaniţescu şi Vasilescu-Valjan. Frumoasa zugrăveală br

Mai multe