Trei milioane, aţi spus?

Sîntem vecini. Adică la nr. 19 de pe Bd. Lascăr Catargiu este o casă descrisă ca o "construcţie demolabilă", în România liberă cu data de 31 iulie 2008 şi pentru care, conform aceleiaşi informaţii, se cer 3.000.000 de euro. Potrivit anunţului făcut să pescuiască clienţi, acolo poate să apară o clădire nouă, cu parter şi cinci etaje, dintre care ultimul în retragere. Faţă de cît s-ar cîştiga dacă s-ar instala acolo atîtea birouri cu avantajul unei locaţii ultracentrale, preţul, trebuie să recunoaşteţi, e rezonabil. Sau un hotel, ce ziceţi? Deşi mai există unul în spate, pe str. Henri Coandă, şi două, în dreapta şi în stînga, pe str. General Manu şi la ieşirea din Piaţa Romană spre Bd. Dacia, vizitate de mulţi turişti. Acesta este lotul cadastral 2450. Îmi pare rău că n-am izbutit să aflu a cui fusese casa la naţionalizare, eu am cunoscut-o doar ocupată de chiriaşi ai statului, aşa cum erau toate locuinţele de burghezie prosperă care se înşirau de-a lungul bulevardului, iar în ultimii ani proprietara este doamna Georgeta Enciu. Clădirea se găseşte peste drum de Observatorul Astronomic şi se întinde şi pe strada care le desparte, Amiral Urseanu, avînd un foişor deasupra colţului. Pe un teren de 450 m2 există două corpuri: o căsuţă în fundul curţii, care a servit, poate, de porumbar şi de locuinţă a servitorilor, iar alături, pe o suprafaţă de 184 m2, casa stăpînilor, cu un parter înalt spre care suie o scară nobilă, sub o marchiză. La etaj, un balcon îndreptat către sud domină curtea. Ferestrele de la demisol au rămas deschise de vreun an, ca să intre şi să iasă nişte pisici jigărite, de a căror foame se îngrijesc babele din cartier. Din cauza părăsirii, tencuiala s-a jerpelit şi a căpătat o culoare cenuşie, tristă. E greu să-i dai casei o vîrstă: eventual după Primul Război, cînd strada pe care coteşte clădirea şi care traversa bulevardul a primit numele de Mareşal Badoglio (în cinstea legaţiei vecine, a Italiei, mai fuseseră botezate Victor-Emmanuel al III-lea şi Mussolini încă două străzi). Ca stil, ea pare a fi ceva mai veche, din întîiul deceniu al secolului trecut. Ce-o să se întîmple cu ea? Are un certificat de urbanism din partea Primăriei sectorului 1, nr.492/51/c, cu data de 17 februarie 2005. Aparent, totul e în regulă: "beneficiarul propune consolidarea" pentru casa mare (S+P+E+pod de transformat în mansardă) şi "recompartimentarea spaţiilor fără schimbarea destinaţiei". Normal, va fi nevoie şi de "practicarea de porţi auto" în frumosul gard de fier forjat. În plus, asigurarea că "se menţine configuraţia ţesutului urban tradiţional", avînd în vedere că imobilul este cuprins într-o zonă protejată. Dar certificatul de urbanism poate fi utilizat pentru o "autorizaţie de construire" sau "desfiinţare", în document este un spaţiu lăsat alb, nu se precizează care din două. În schimb, se admite creşterea procentului de ocupare a terenului de la 54% la 65% şi a coeficientului de utilizare de la 1,4 la 3, deci dublu. Aceşti indicatori urbanistici, fiind în raport cu numărul de etaje, ne permit să credem că adevăratele intenţii sînt cele de la mica publicitate a României libere. Aşadar, demolare şi edificarea a cinci etaje, ceea ce reprezintă înălţimea de la nr. 15 A, la distanţă de numai o clădire. Prin urmare, se poate "menţine configuraţia ţesutului urban tradiţional". Numai că nr. 15 A datează din 1930 şi, pe vremea aceea, era un proiect foarte modern. Dacă vine trimilionarul să construiască, o să avem ceva postmodern, cam pe gustul arătat de noul sediu al poliţiei, edificiu de beton şi sticlă care s-a înfipt peste drum, chiar în curtea vechii case Anagnostiade-Stoenescu.