Șukran! - Al-Jazeera, regele și polițistul

16 iunie 2011   IERI CU VEDERE SPRE AZI

În această parte a misivei mele, prea’nţeleptule cititor, voi spune că una dintre cele mai reale surprize ale şederii mele în Qatar a fost televiziunea pe nume Al-Jazeera. Probabil că şi dvs., cînd treburile sau funcţiile vă mai plimbă prin lume, deseori mai daţi – prin camere de hotel – peste acest post carele vorbeşte de ani buni în numele lumii arabe (sau a unei părţi a ei). Pînă acum, eu l-am cam trecut cu vederea. Nu pentru că m-aş fi aşteptat să văd pe ecran – precum sună clişeul – decapitări de oameni îmbrăcaţi în portocaliu etc., ci pentru că aşa e clădită mintea umană: oriunde ar duce-o picioarele, prima dată caută ceea ce-i este familiar. E mult mai probabil ca un occidental, oriunde ar ajunge, să-şi priponească telecomanda pe posturile – de la CNN la TV5, via Boomerang – pe care le priveşte şi acasă. 

Doar că eu, o!, cucernicule martor al spuselor mele, iată că nu ştiu cum se face că-ntr-o dimineaţă, cum leneveam în patul moale şi nu prea mă-nduram să-mi bag picioarele-n papucii de sub el, deodată dau cu ochii de o fată frumuşică foc care-mi zîmbea pe englezeşte şi care avea în vene sînge arab cam cît avea şi televizorul JVC pe ecranul căruia ea spunea oarece. Ba încă frumuşica părea indiancă, după chipu-i; iar mai apoi, pe urmele ei, mi-au dat bineţe un tînăr de culoare, o doamnă cu trăsături nipone şi tot aşa, ca şi cum Turnul Babel ar fi reînviat în bătaia telecomenzii mele. Cam acesta este Al-Jazeera English Channel, care emite (ca şi frăţiorul său original, în limba arabă) din capitala Doha. În zilele următoare erau aşteptaţi, în conferinţa la care participam, atît Wadah Khanfar (directorul general al Al-Jazeera Network) cît şi David Foster, fost prezentator vedetă la Sky News-ul britanic, apoi angajat din 2005 la postul din Doha, contra unei sume de contract pe care unii dintre noi – y compris Andreea Esca sau Rodica Culcer – am putea-o găsi indecent de încurajatoare. Ce vreau să zic: explozia, în ultimul deceniu, a posturilor arabe prin satelit pare a avea directă legătură cu o reală competiţie în domeniul ştirilor: în primul Război din Golf (la începutul anilor ’90), ca şi imediat după 2001, piaţa imaginilor despre zonă era dominată categoric de CNN. Între timp, prin posturile arabe care emit şi în engleză – precum qatarez-ul Al-Jazeera, sauditul Al-Arabiya etc. –, situaţia s-a mai nuanţat. În termeni de soft power – cum ar spune politologul Joseph S. Nye –, statele arabe doresc să aibă propriul purtător de cuvînt şi propriul lor ecou în fluxul ştirilor de pretutindeni. Pe scurt, aşadar: varianta în engleză a Al-Jazeera, cu amalgamul ei de anchor-i de diverse naţii, e notabil de profesionistă iar programul matinal (pe care l-am văzut cîteva zile la rînd) mi s-a părut complet şi echilibrat. Desigur, are şi lipsuri: de exemplu, cît timp m-am uitat eu la el, n-a amintit nimic despre dna Briana Caragea şi nici despre dl Irinel, dar – e drept – nici alte catastrofe (cum ar fi mesaje de la Al-Qaeda) n-am văzut pe-acolo. 

În rest, să mai spun că, dacă vrei să munceşti prin Qatar, ai unde: vorbim despre una dintre ţările cu cel mai mare venit per capita din lume, inclusiv prin faptul că au descoperit rezerve mari de gaze naturale şi petrol (şi e, cred, cel mai mare exportator de gaz lichefiat din lume). În legătură cu cei ce muncesc, iată că termin povestea pe care v-o-ncepusem săptămînile trecute (n-am aflat-o de la TV, dar e drăguţă): Se spune că monarhul locului, emirul Hamad bin Khalifa al-Thani, a ieşit într-o seară cu şoferul său prin oraş şi, în faţa unui mall, doar ce apare înaintea maşinii un poliţist care le arde o amendă pentru parcare neregulamentară. Pe loc, şoferul a încercat să se tîrguiască (în definitiv, totul se cam negociază în lumea arabă), dar poliţistul nu şi nu, se ţinea tare şi completa cu pixu-n catastif. Taman atunci emirul, de pe bancheta din spate a maşinii, coboară geamul fumuriu. Poliţistul, cînd vede cine e destinatarul de jure al amenzii, se albeşte la faţă a leşin. Dar – spune mai departe povestea – poliţistul nu numai că n-a fost mustrat de rege, ba chiar ar fi fost gratulat. O fi aşa, n-o fi aşa – cine mai ştie? Lumea arabă e întreţesută de poveşti şi, în vîntul serii, cînd boarea tare călduţă îţi usucă buzele şi ochii iar singura alinare e un ceai verde ne-ndulcit, dintr-odată îţi devine clar de ce Şeherezada s-a născut pe-aici pe undeva, prin ăst colţ de lume. 

...Dar iată că aici povestitorul, ca umil nepot autorevendicat al Şeherezadei ce este, încheie totuşi scrisoarea, vă mulţumeşte (şukran!) pentru răbdare şi, ca să respecte tradiţia, încalecă şaua unui avion ce-o ia spre Vest, peste nisipuri şi peste cămilele katharrei-lor neobosiţi ce încă mai caută – ca şi acum 2000 de ani – apă prin deşert.


Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Mai multe