Streşinile

Din cauza ploilor de zilele trecute, mi-a venit în minte un subiect despre care nu mai avusesem ocazia să scriu. Dacă această rubrică se cheamă "S.O.S. Bucureşti", atunci, în afară de casele vechi, pe care le vînează noii capitalişti, mai sînt o sumedenie de pricini de supărare. De cînd comunismul ne-a obişnuit cu blocurile, fiindcă, înainte de război, cuburile de beton erau numai o fantezie a arhitecţilor la modă, linia care uneşte marginea acoperişului cu asfaltul este abrupt verticală. Colţurile în unghi drept lasă să cadă ploaia de sus pînă jos, fără a îngădui trecătorilor să se adăpostească undeva, sub înclinarea protectoare. Dovadă, slugarnica inovaţie cu care dl Eugen Băjenariu a stricat profilul Palatului Victoria, fostul Minister de Externe pe care Duiliu Marcu îl concepuse în stilul "Littorio", adică după modelul arhitecturii italiene din regimul fascist. Ca vizitatorii de rang înalt să nu suie treptele de la intrare sub umbrele sau cu capul gol, chiar cînd plouă, a apărut această dizgraţioasă, dar confortabilă, platformă. Întîlnirea istorică şi strîngerile de mînă în faţa camerelor de televiziune nu mai au loc sub duş. Oamenilor de rînd pe care ploaia îi surprinde pe stradă, mergînd de la un metrou la altul, nu le-a mai rămas decît soluţia de a se refugia într-un hol de bloc, dacă intrarea nu e condiţionată de interfon. Arcadele, cu excepţia Pieţei Romane, nu există nicăieri în Bucureşti. Doar oraşele săseşti au imitat un exemplu care, în Occident, se găseşte de la Bologna pînă la Berna sau Zürich. Casele româneşti ale orăşenilor, cu un cat sau fără nici unul, se apărau, ca la ţară, cu o streaşină lungă şi lată. Linia acoperişului nu se frîngea brusc, ci se întindea lin pînă deasupra capetelor celor care, cu spatele la zid, aşteptau să stea ploaia. De asemenea, balcoanele de la etaj, în care locuitorii casei ieşeau uneori la soare, aveau şi avantajul, alteori, de a-i feri pe trecători de perdeaua de apă. Fie în Pantelimon, fie în centru, balcoanele blocurilor sînt aliniate unul sub altul şi, pentru proprietarii apartamentelor respective, interesul pe care-l prezintă este de a oferi un spaţiu suplimentar, închis cu geamuri (autorizate sau nu), în care încap de-a valma atît borcanele de conserve, cît şi vechituri scîlciate, de prisos în gospodărie. Oameni buni, s-a pierdut sensul construcţiei! Ne speriem de încălzirea globală, de parcă planeta ar fi o plită încinsă, dar inundaţiile ne atrag atenţia că, atunci cînd plouă, toarnă cu găleata. Nu era altfel nici în secolul al XVIII-lea: un călător care a văzut ţara în vremea aceea scria că revărsările anuale ale rîurilor ar produce pagube catastrofale în Europa lui, pe cînd aici, populaţia fiind rară, nu se sinchiseşte nimeni de inundaţii. Între timp, a crescut populaţia şi televizorul ne aduce viitura în casă. Despre utilitatea streşinii ar mai fi multe de spus. Cuiburile de rîndunică pitite prin ungherele ei dădeau, la fiecare generaţie, prima lecţie despre viaţa de familie. Streaşina ocrotea un loc de întîlnire pentru îndrăgostiţi sau prieteni, deci încuraja sociabilitatea. Dispariţia ei ne lasă mai singuri.