Roma Cult Fest - o zi anti-discriminare a romilor -<i>

3 decembrie 2009   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Zilnic, atît în oraşul natal, cît şi în Bucureşti, am trecut pe lîngă romi cu mici tarabe de argintărie aşezate la colţuri de stradă, fără să bag de seamă. Sîmbătă însă, am fost la Roma Cult Fest, organizat prin proiectul S.P.E.R. şi prin fonduri PHARE " festival al romilor, cu proiecţii de film, degustare de mîncare tradiţională, tîrg de meşteşugari şi cu unul dintre ultimele concerte Damian & Brothers în această formulă. Am primit de la nişte tineri agitaţi un linguroi de lemn, o broşură cu informaţii despre cultura romă şi un print (îmi place ideea campaniei publicitare). Deşi intrarea în Palatul Copiilor a fost prea bine păzită (probabil se aşteptau să vină oamenii să arunce cu pietre...), tîrgul a găzduit în jur de doar zece standuri cu faimoasele obiecte tradiţionale. În schimb, expoziţia de fotografie a fost ingenioasă şi bogată în semnificaţii. Testimonialele au fost o măsură bună pentru sensibilizarea vizitatorilor asupra temei " discriminarea romilor. După-amiază a fost prezent un public mai numeros, la fel ca şi mass media, probabil şi datorită degustării. La primul stand la care am ajuns, o familie de romi din Bucureşti îşi vede de treabă: ea, veselă, face brăţări şi cercei din pietricele colorate, el, calm, pileşte un inel, cînd sosesc un reporter şi un cameraman să îi ia un interviu. Ea se uită spre ei şi rîde, apoi se întoarce spre mine. "Sîntem sătui de reporteri, ne-am obişnuit cu ei, de acum." Imediat intervine o doamnă curioasă de portul tradiţional agăţat pe un perete: "Fusta şi şorţul, cît costă?" "Opt milioane, dar discutăm, îmi lăsaţi numărul şi..." "Nuu, e pentru altcineva care doreşte, dar fără batic mă interesa." "E cinci milioane fără batic." Revenind la discuţia încropită cu mine, mi-a spus că în afară are mai mult succes, mai ales în Suedia. "Noi umblăm în toată ţara mereu, dar şi în străinătate. Reuşim prin Centrele de Creaţie, Centrul Naţional de Cultură, în colaborare cu Primăria, desigur, şi prin Muzeul Satului, unde am fost invitaţi să şi predăm, să fim profesori şi noi: bărbaţii " cu tehnologia metalelor, fetele " cu pietricelele, cu cercei şi brăţări. Manifestările principale apar cam de două ori pe an, pe 8 aprilie, de ziua noastră, a romilor, şi una toamna." Expozanţii au venit cu familiile la eveniment: copiii se plimbă printre standuri cu lingurile acelea mari în mînă, chicotesc şi se ruşinează cînd reporterii sau vizitatorii îi mai întreabă una-alta. Aşa cum era de aşteptat, familiile acestea sînt pioniere în organizarea şi dezvoltarea evenimentelor pentru promovarea culturii lor. Ştiu ce să răspundă, sînt foarte deschişi discuţiilor, iar cu reporterii nu mai au nici o reţinere. Ceea ce m-a intrigat însă de la început a fost veselia lor generală. Faţă de cei de la alte tîrguri pe care le-am vizitat, oamenii nu sînt crispaţi şi tăcuţi, nu par indiferenţi. Romii aceştia te privesc zîmbind, te îmbie să le asculţi poveştile şi te încearcă în cumpărarea de oale, ibrice sau alte obiecte meşteşugărite de ei. La un alt stand de obiecte din alamă, un meşteşugar priveşte vizitatorii care se plimbă pe culoar. Cea care vorbeşte mai des cu vizitatorii standului este o copilă cu ochii mari. O doamnă o întreabă de un ibric de pe masă, cel mai vechi dintre toate, şi pleacă mai departe. Tatăl ei o întrebă curios ce voia. "A întrebat de ibricul ăla vechi." Îl întreb şi eu cît e de vechi. Îmi răspunde rîzînd că e de la un anticar. "Nu ştiu, domnişoară, cît de vechi e... scuzaţi expresia, e de la născătoarea lui, de pe timpul lui Pazvante chiorul." Îmi spune că tradiţia rămîne în urmă, că "ăştia care sînt mai cunoscători, mai citiţi" mai sînt atraşi de obiceiurile acestea. "Unii copii mă mai întreabă: asta? Ce-i asta? Nici măcar nu ştiu ce e fiecare!" Domnul Ioan Constantin, la orice întrebare, răspunde amănunţit. "Aia e lucrată numai din ciocan, domnişoară. Aia mică 60 lei, aia mare 150 lei. Numai cine ştie mănîncă din aia, domnişoară scumpă. Cine nu, zice că intoxică la plămîni. Pe cuvîntul meu de onoare dacă vă mint. Am auzit o doamnă, şi o doamnă în vîrstă chiar " vă rog să mă iertaţi " m-a întrebat

Mai multe