Pe Podul Mogoşoaiei cu Iancu Otetelişanu

Întîmplător am dat peste socotelile unei case boiereşti din anii 1848-1850, păstrate la Biblioteca Academiei Române; caiete liniate care adună zi de zi informaţii cu privire la viaţa cotidiană. Nu ştim cine este Conaşu’, aşa cum apare în note, aşa cum nu ştim cine este chelarul, păstrătorul cheilor de la cămară şi scriitorul acestor caiete, aşa cum nu ştim cine se ascunde sub apelativul de „dumniavoastră“. Autorul notează doar lista de cheltuieli, pe fiecare zi, timp de trei ani, fără a menţiona date care lui îi sînt cunoscute, iar nouă ne-ar fi fost astăzi de ajutor pentru a identifica personajele. Am pornit la identificarea acestui personaj cu ajutorul informaţiilor din caiete, întrebîndu-l pe domnul profesor Andrei Pippidi, cunoscător al tuturor lucrurilor ştiute şi neştiute, şi iată ce mi-a ieşit.

În socotelile casei, chelarul foloseşte următoarele forme de adresare: cocoana, coconiţa, coconu, conaşu, dumniavoastră, cocoana Elena. Presupunem că sub acest apelativ de „dumniavoastră“, stăpîn al casei căruia i se dă socoteală şi din porunca căruia se fac diferite cheltuieli, s-ar ascunde Safta Câmpineanu, prima soţie a marelui boier şi dregător Iancu Otetelişanu. Ea este cea care administrează casa din Bucureşti şi se ocupă de ridicarea conacului de la Măgurele. O însemnare de la 18 august 1849 ne duce cu gîndul la ea: „oşaţse pentru roache dumniavoastră, 4,20 lei“, pentru ca la 22 august 1849 să se cumpere „aţe pentru rochia dumniavoastră – 1 leu şi 80 de parale“). Este vorba de oasele de balenă care susţin crinolina sau corsetul, artificii la modă în acea perioadă.

Cine este Conaşu’? Iancu Otetelişanu este un important boier al vremii. Cu moşii şi case în Oltenia, Iancu îşi trage numele de la moşia principală din Otetelişu, judeţul Vîlcea, acolo unde neamul acestui boier îşi are obîrşia şi unde îşi începe cariera. Participă intens la viaţa politică regulamentară prin ocuparea diferitelor dregătorii, de la mare stolnic la mare logofăt, de la preşedinte al Sfatului Orăşenesc la vornic al Politiei. Se îmbogăţeşte pe vremea cînd deţine funcţia de administrator al ocnelor de sare. Ajunge mai apoi director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Relaţiile şi acţiunile Conaşului nu sînt întîmplătoare: se implică în mişcarea de la 1848, pentru care îşi cumpără o „cocardă“, şi are acasă o uniformă pe care o dă la curăţat. De pildă, la 17 iunie 1849, într-o miercuri, administratorul casei notează: „ 9 lei – pălărie de uniformă – curăţatu’ şi pene“. Pentru ca, pe 13 iunie 1848, cocoana Safta să ceară cumpărarea a trei cocarde, una pentru „dumniavoastră“, apoi pentru „Iosif“ şi pentru cel care ţine socotelile. Şi, într-o joi, din 11 august 1849, cere o birjă la generalul Duhamel. Mai ştim că acest personaj, numit fictiv Conaşu’, are dorobanţi şi aghiotanţi pentru care cumpără pîine sau băutură: „duminică, 3 octombrie 1848 – rachiu dimineaţă pentru aghiotanţi“ şi „duminică, 18 august 1849, la dorobanţii de la Ocnele Mari, 4 lei“. Sau că, pentru el, se fac achiziţii care arată preocupările legate atît de slujba deţinută, cît şi de sociabilitatea cotidiană în care este implicat. Astfel, se cumpără deseori hîrtie de scris, plicuri, dar şi cărţi de joc, bileturi (cărţi de vizită sau felicitări), hărţi, se trimit şi se primesc scrisori prin intermediul unui căprar („miercuri, 22 septembrie 1848: pentru scrisoare şi la un căprar 4 sfanţih“) sau cu „ştafeta“, la Craiova, cel mai adesea, la Braşov, la Cîmpina sau la Viena. Conaşu’ are dreptul să deţină arme în casă, drept pentru care plăteşte anual o taxă la Poliţie. Cînd pleacă în călătorie, cere şi plăteşte pentru eliberarea unui paşaport o taxă de 16 lei şi 36 de bani.

Putem bănui că ar fi vorba de Iancu Otetelişanu, şi datorită menţiunii proprietăţii de la Măgurele, acolo unde se investeşte consistent pentru refacerea şi mărirea conacului („duminică, 3 octombrie 1848: la zidaru de la Măgurele pă 31 şi o jumătate de zi – 18 lei“), face cheltuieli de aprovizionare şi de înfrumuseţare la fel ca şi pentru locuinţa din Bucureşti. Se speteşte să trimită, cu hamali, un policandru uriaş. Pentru locuinţa din Bucureşti, şi pentru mărirea ei, Conaşu’ beneficiază de planurile arhitectului Xavier Villacrosse, după nota din 18 iunie, sîmbătă, 1849: „600 lei la pietrari după foiţa lui Vilagros“, cînd se aduc în curte pietre, nisip, zidari, salahori, cuie şi altele pentru o astfel de lucrare.

Ar mai fi de adăugat şi un amănunt picant, cunoscut în epocă. Administratoarea casei de pe Podul Mogoşoaiei este Safta Otetelişanu, evlavioasă şi bună soţie, prietenă cu Elena Filipescu, amantă şi mai apoi soţie a lui Iancu Otetelişanu. La 4 octombrie 1848, Safta cere chelarului să achite cei 30 de galbini împărăteşti pe care cocoana Elena îi cheltuise la condoragiu: „s-au dat la pantofărie coconii Eleni care face 85,32 lei“. Pentru ca, două luni mai tîrziu, Safta să plătească o birjă pentru Elena: „25 decemvrie 1848: un sfanţih prin neamţu la o birjă, la cocoana Elena“. Din prietenie sau ca să-i facă pe plac lui Iancu, Safta îi trimite Elenei, în dar, un coş cu pere: „joi, 15 iulie 1848 – 2 oca de pere prin Ioniţă pentru cocoana Elenca, 2,12 lei“.

Această relaţie în trei, care a scandalizat societatea românească de la mijloc de secol XIX, se pare că a funcţionat destul de bine.