Oul lui Basile
Transpirat, gîfîind sub povara cartonului cu bere Molson, Basile mă ia la întrebări: „Ai auzit cum i-am umflat gologanii vecinei tale, aia cu casa cît un hangar de avion?“ Văzîndu-mă nedumerit, mai adăugă un amănunt: „Hai, bre, te faci că nu ştii, Coana Mare, văduva aia coclită de lovele!“ Mirat de faptul că nu eram la curent cu ultima lui ispravă, o luă din loc bodogănind, lăsînd în urmă un norişor cu damf de bere. Auzisem cîte ceva despre acest subiect de la Manuel Valdes, vecinul lui de apartament şi prieten de pahar, un columbian morocănos, care are pentru român o etichetă scurtă:
(o glumă a naturii!).
Basile – fost Vasile – s-a născut şi a copilărit într-o mahala bucureşteană, de unde a moştenit şi jargonul colorat în care vorbeşte. El e sarea şi piperul străzii noastre. Îl cunosc aproape toţi vecinii, mereu dispus la destăinuiri, făcînd deliciul conversaţiei în franceza lui aproximativă. Cum are timp berechet, o ia pe îndelete, povestind aventura lui canadiană. Nu mai reţin cum a ajuns la Barcelona. De acolo, îmbarcîndu-se ilegal pe un vapor, într-un container, şi vrînd să ajungă în Australia, s-a trezit într-un port londonez. O nouă schimbare de vapor şi de container – dar şi de astă dată eroare. Adio turmei de oi pe care voia să o întemeieze printre canguri şi aborigeni! Ajunge la Montréal, unde obţine rezidenţa canadiană, după lungi peripeţii judiciare. Fără prea mare entuziasm pentru muncă, Basile trece prin cîteva joburi, toate abandonate rapid. În rest, se descurcă...
Madame Francine, proprietara unei case arătoase de pe strada noastră, dă zvon în cartier că vrea să-şi modernizeze una dintre băi. Dacă cineva cunoaşte un
, amator şi priceput, care să-i facă un preţ bun, să-i dea de veste. Zgîrcenia la cei bogaţi, cum se întîmplă adesea, este proporţională cu averea! Pînă la urmă, în lipsa ofertei, este nevoită să apeleze la un specialist în domeniu. Cum estimarea lucrării este gratuită, gazda nu-şi face mari griji. „On verra!“ este una dintre expresiile favorite ale vecinei noastre.
O maşină, dotată cu cele necesare, pe care se putea citi de la distanţă (litere mari, negre, pe fond galben):
, era parcată în faţa garajului doamnei Francine. Întîmplător, eram acasă în ziua cu pricina. Am crezut că au căzut la învoială asupra costului lucrării, gazda fiind recunoscută ca o abilă negociatoare, cu succese incontestabile, mărturie stînd diplomele şi atestatele înşirate pe pereţii camerelor, amintind o carieră plină de succese la o bancă din Montréal. Da’ de unde, nici o învoială! Întîlnind-o după-amiază în scuarul de la capătul străzii, mi-a povestit plină de mînie ce se întîmplase. Specialistul a evaluat lucrarea la un preţ acceptabil, dar în final, cînd a măsurat cada de baie, a văzut că depăşea gabaritul uşii. Trebuia dat jos tocul, tăiaţi pereţii, altă lucrare, alţi bani. A refuzat politicos oferta specialistului, care îi depăşea cu mult aşteptările. Şi, de altfel, nu era o urgenţă. Mai putea aştepta.
Basile, pe căi numai de el ştiute, află de păţania Coanei Mari, cum îi zice el, şi se înfăţişă în calitate de meşter priceput în reparaţii de băi. La început neîncrezătoare – doar ştia cine este Basile! –, se lăsă, totuşi, convinsă în cele din urmă. Acceptă tîrgul: preţul a cîtorva cartoane cu bere, o nimica toată pe lîngă ce-i ceruse specialistul. În aproximativ o jumătate de oră, cada va fi scoasă afară – accentuă Basile. Citindu-i uimirea pe figura încremenită într-o grimasă a neîncrederii, o mai întrebă încă o dată dacă vrea să fie instalată cada în altă baie. Nu, nu voia, nu mai avea nevoie de ea, ba chiar putea să şi-o păstreze.
Nu după mult timp, Basile apăru cu un baros, sparse cada de fontă şi o scoase în curte, bucată cu bucată, sub privirile pline de uimire ale proprietăresei. „Cum de nu m-am gîndit la aşa ceva!“ oftă „păgubita“, plină de regrete. Specialistul, cu siguranţă, ştia treaba asta, dar hapsînul voia să mă jupoaie de bani. Isteţ băiat, românul ăsta – conchise cu voce stinsă, măturînd cu privirea clădirile din jurul scuarului. Întîmplarea a croşetat strada, urcînd en flèche cota de admiraţie pentru Basile. Să nu fi cunoscut Madame Francine soluţia simplă, la îndemîna tuturor, numită
?
Emil Belu este scriitor şi locuieşte în Canada.
Foto: L. Muntean