Oraşe, artişti şi soţii de miniştri

La începutul anului 1935, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj, doamna Aréthie G. Tătărescu, a încredinţat sculptorului Constantin Brâncuşi realizarea, la Târgu Jiu, a unui monument al eroilor gorjeni. Brâncuşi, care devenise deja o celebritate mondială, avea atelierul la Paris, în Impasse Ronsin. Primind comanda, sculptorul care – se spune – promisese oamenilor din satul Hobiţa, unde se născuse în anul 1876, că va realiza un monument în amintirea morţilor din Primul Război Mondial, a avut ideea de a realiza la Târgu Jiu nu o sculptură, ci un ansamblu de mari proporţii. La 27 octombrie 1938, cei aproape 11.000 de locuitori din Târgu Jiu primeau un dar care a plasat oraşul lor în primul plan al artei moderne.

Sculpturile au fost aşezate de-a lungul unei axe orientate de circa 1 km lungime, creată atunci şi denumită Calea Eroilor, care uneşte partea cea mai înaltă a oraşului cu malul de jos al rîului Jiu. Pe această axă se găsesc, de la vest către est, Coloana fără sfîrşit şi parcul înconjurător (situate pe locul fostului Tîrg al Fînului), biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi, în Grădina publică (reorganizată în acest scop de peisagistul Friederich Rebhuhn), Poarta Sărutului, scaunele, băncile şi Masa Tăcerii.

Criticat româneşte imediat după inaugurare (Coloana fiind comparată cu bărbăţia fostului prim-ministru, G. Tătărescu), ansamblul a fost considerat după război o manifestare grosolană a artei decadente care nesocotea sănătoasele reprezentări figurative. S-a încercat distrugerea, cu un tractor, a Coloanei, dar aceasta a rezistat. Apoi, a fost refuzată donaţia sculptorului, care intenţiona să lase ţării natale atelierul său. atelierul a rămas astfel la Paris. Mai tîrziu, acceptată oficial, opera lui Brâncuşi a devenit o expresie a geniului creator al poporului român. În acelaşi timp, albia Jiului a fost îndiguită pentru realizarea unui lac de acumulare, de altfel inutil. Axa ansamblului a pierdut legătura cu rîul: Masa Tăcerii, gîndită a se profila în amurg pe oglinda apei, este diminuată de fundalul digului care închide brutal perspectiva.

 Este, oare, acest ansamblu, într-o stare de pericol care să justifice prezentarea sa într-o rubrică „S.O.S.“? Elementele sculpturale au fost restaurate de curînd, graţie unor fonduri de la Banca Mondială şi de la Guvernul României, parcurile au fost şi ele restaurate cu fonduri locale şi internaţionale, cu peisagişti americani şi români. Se contestă în tîrg, cu mai mult sau mai puţin temei, restaurarea sculpturilor dar şi restaurarea parcurilor: materialele speciale din care sînt realizate aleile (prea naturale pentru cei obişnuiţi cu asfaltul), vederea către Masa Tăcerii, amplasarea băncilor în Grădina publică, ba chiar şi construcţia bisericii amplasate iniţial în mijlocul axului.

Între timp, cele două parcuri unde sînt amplasate sculpturile lui Brâncuşi sînt utilizate de oameni normali. Parcurile sînt bine îngrijite, uneori chiar prea bine, întrucît nu întotdeauna conştiinciozitatea ţine locul priceperii. Ca peste tot în România, monitorizarea stării de conservare a monumentelor nu este strălucită, iar responsabilităţile sînt împărţite confuz între protectori.

Pentru locuitorii oraşului însă, ansamblul este un neîndoielnic subiect de mîndrie. Străzi şi instituţii publice perpetuează memoria autorului: există o universitate în oraş cu acest nume, dar şi o grădiniţă cu orar prelungit. Stema municipiului Târgu Jiu are în centru Coloana fără Sfîrşit. Primarul oficiază căsătorii lîngă Poarta Sărutului, semn al unei trăiri afective a populaţiei – necum istorice sau estetice – în legătură cu acest monument. Artiştii noi creează bijuterii cu teme „brîncuşiene“ pe care le dăruiesc vedetelor TV, semn al adevăratei recunoaşteri în popor a acestor opere.

În final, să ne abatem de la sentimente. După cum este precizat în scrisoarea Aréthiei Tătărescu din 20 octombrie 1937 către Primăria oraşului Târgu Jiu, donaţia Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj către locuitorii oraşului a constat în următoarele: 1) Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel închinată Eroilor, 666.462 de lei; 2) Exproprierea pentru deschiderea Căii Eroilor, 746.000 de lei; 3) Portalul de piatră din grădina publică a oraşului, 683.198 de lei; 4) Coloana în amintirea Eroilor morţi în războiul de întregirea neamului, 340.615 de lei; în total 2.436.275 de lei (atunci aproximativ 1.800.000 de dolari). Suma cheltuită de Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj pentru a face un asemenea gest patriotic şi pentru a angaja pe cel mai mare sculptor român din epocă a fost considerabilă.

Se poate presupune, desigur, că Liga a fost favorizată, fiind condusă de o doamnă, nevastă de ministru, chiar prim-ministru al României în perioada de colectare a fondurilor. Şi ne putem întreba cum ar arăta România dacă fiecare nevastă de politician important ar fi adunat cîte 1.800.000 de dolari pentru a face astfel de cadouri oraşelor de 10.000 de locuitori.

Şerban Popescu-Criveanu este arhitect şi urbanist.