Nici un documentar românesc despre 1989?

27 noiembrie 2009   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Realizez un documentar despre evenimentele care au avut loc în ianuarie 1990, folosind extraordinara arhivă de imagini filmate de Laurenţiu Calciu cu o cameră VHS pe care şi-a procurat-o imediat după Revoluţie. Sîntem în posesia unui material fascinant cu oameni obişnuiţi, pe străzi, dezbătînd cu furie toate chestiunile politice, sociale şi economice ale acelor zile. Imaginile sînt filmate cu o răbdare ce face posibilă portretizarea anumitor personaje din rîndul mulţimii. Este vorba despre imagini mult mai intense şi personale, decît orice s-a vizionat despre acest subiect. Primul pas obligatoriu cînd faci un documentar este cercetarea amănunţită a subiectului. Acest lucru presupune vizionarea filmelor existente şi a oricărui fel de material needitat şi, desigur, înţelegerea corectă a evenimentelor acelor vremuri. Mi-am propus să găsesc toate documentarele care s-au realizat despre Revoluţia din 1989 şi am presupus că voi avea de ales dintre mai multe producţii româneşti. Spre uimirea mea, nu am găsit nici un documentar despre evenimentele din decembrie 1989. Acest lucru este inexplicabil, avînd în vedere că documentare se fac în România în fiecare an. TVR şi Arhiva Naţională de Filme de la Jilava sînt în posesia unei colecţii bogate de material filmat începînd din 22 decembrie 1989 şi, potrivit unui arhivar de la CNC, 11 echipe de filmare au fost trimise de la Buftea pentru a documenta evenimentele în plină desfăşurare. Arhivarul mi-a mai spus că TVR nu a dorit să realizeze un documentar atunci pentru a nu "inflama opinia publică". Arhiva TVR este interesantă cu precădere dacă luăm în considerare scenele extraordinare care au avut loc în propriile studiouri pe 22 decembrie, scene de democraţie anarhică avîndu-l în frunte pe Mircea Dinescu, în pulovărul lui jerpelit; scene care au şocat lumea prin urgenţa lor. Niciodată nu se mai văzuseră pînă atunci (sau de atunci) pe ecranul televizorului asemenea scene, lipsite de orice fel de repetiţie, scenariu sau control. Românii nu încetează să-şi pună aceeaşi întrebare în ultimii 20 de ani: a fost sau nu a fost o revoluţie? Mulţi încă cred cu tărie în teoria conspiraţiei, potrivit căreia revoluţia nu a fost de fapt decît o lovitură de stat pusă la cale de ruşi. Alţii încă se întreabă: "cine a tras în mulţime în decembrie 1989?", iar acum, 20 de ani mai tîrziu, nimeni nu a fost pus sub acuzaţie, cu atît mai puţin condamnat pentru rolul său în cea mai sîngeroasă schimbare de regim din acel an tumultuos. Am stat de vorbă cu mai mulţi regizori, precum şi cu vreo doi editori TV, aşteptîndu-mă să fiu îndrumat înspre filmul lui cutare sau cutare. Dar nu, toţi mi-au spus acelaşi lucru: nu există un film documentar românesc despre Revoluţia din 1989. Există o puzderie de producţii străine şi am identificat un român din Paris (Paul Cozighian) care a făcut un scurtmetraj despre 1989 pentru televiziunea franceză, dar care nu a fost niciodată difuzat în România. Mai e şi filmul lui Stere Gulea despre Piaţa Universităţii, dar mai bine să nu pomenim despre el. Chiar zilele trecute am aflat despre un documentar impresionant despre Timişoara în 1989 realizat de către Bose Ovidiu Paştina, dar filmul pare a fi de negăsit, iar creatorul lui s-a stins din viaţă. Arhivarul de la CNC mi-a explicat că BBC-ul a cumpărat multe din înregistrările TVR şi a făcut un documentar, şi mulţi alţii menţionează producţia germană Videograma unei revoluţii " constînd în material filmat aproape în întregime de către cameramani români. Dar Videograma unei revoluţii este un film extrem de plicticos. În ciuda faptului că are imagini din toate momentele-cheie ale revoluţiei, vocea narativă pare a veni de undeva din mormînt, ca şi cum comentatorul ar contempla la fiecare pas soluţia sinuciderii, şi în plus mai are acea nefericită însuşire a multor documentare: privirea îndepărtată asupra subiectului, de undeva dintr-un fotoliu confortabil, foarte distantă faţă de situaţia pe care o descrie. Sentimentul acesta de confort şi superioritate e ceea ce face ca majoritatea documentarelor să fie atît de statice şi de plicticoase. M-am întîlnit recent cu această superioritate străină pe YouTube, cînd am văzut un reportaj ITN (Independent Television News) din 1990. Brent Sadler, un prezentator sincer şi fără umor, e aşezat pe vine lîngă un tanc (pretinzînd că se află într-o zonă de război) şi descrie ce se întîmplă în Bucureşti. Apoi apare pe scaunul unui prezentator de ştiri oficial al acelor vremuri, în studioul TVR " ca şi cum ar fi fost în decembrie 1989 " decorat cu steagul românesc şi mobilă oribilă. Vorbeşte ca şi cum ar citi ştirile, dar nu explică ce naiba face în scaunul unui prezentator de ştiri comunist. Camera se mişcă spre dreapta şi ne lasă să vedem un tip în vîrstă, cu un aer stînjenit, care, ne dăm seama, este chiar prezentatorul de ştiri care i-a cedat scaunul său acestui tînăr şi înfipt reporter din Londra. Are clar aerul cuiva care a "cedat" în urma unui interogatoriu. Fără nici o urmă de ironie în voce, Brent Sadler îl întreabă pe prezentatorul de ştiri: "Aşadar! La ce să ne aşteptăm de la noul guvern al României?". Dar cel mai prost material pe care l-am văzut a fost filmarea TVR de după 22 decembrie 1989. Materialul pe care l-au înregistrat este interesant " clădiri care ard, tancuri, soldaţi, mulţimi pe stradă ", dar auzind comentariul din fundal mi se face greaţă. În loc să-i lase pe spectatori să urmărească evenimentele pe măsură ce acestea se desfăşoară, evenimente ce nu necesită nici un fel de explicaţii, prezentatorul TVR simte nevoia să vorbească încontinuu " despre tiran, despre sacrificii, despre zeci de mii de oameni ucişi, despre viitorul luminos la care putem spera acum, că am avut parte de o revoluţie adevărată. Toate aceste lucruri sînt foarte încurajatoare şi mă fac să-mi dau seama ce material extraordinar avem la îndemînă. Un trailer de un minut din documentarul După Revoluţie poate fi vizionat pe www.youtube.com. Pentru a fi la curent cu ultimele filme produse de Rupert Wolfe-Murray, puteţi să vă abonaţi la www.twitter.com/wolfemurray. traducere de Maria FARCAŞ

Mai multe