Mulţumim, din inimă, partidelor!
În timp ce naţiunea asistă, mîncînd floricele, la palpitantul serial de arestări, s-a publicat şi
pentru anul 2014. O imagine: gradul de interes al populaţiei asupra culturii naţionale şi străine – 43% oarecum interesat, 23% puţin interesat, 11% deloc interesat, 23% foarte interesat. Pe „oarecum interesat“ unii îl pot citi cu disperare, considerînd că nu mai e nimic de făcut pe aici, nici dacă se deschid filiale ale Bibliotecii din Alexandria în fiecare cartier. Alţii, mai optimişti, pot spune că e o cifră încurajatoare, că românul, atunci cînd spune „oarecum“, face asta ca să nu cadă cumva în vreo extremă. Ca-n celebra situaţie din banc: întrebare – „Aveţi bideu?“ Răspuns – „Mmm… Aşa şi-aşa…“
Cititul în 2014 a arătat cam în felul următor: 39% – deloc, 14% – o dată, de două ori pe an, 16% – o dată, de două ori pe lună, 13% o dată, de două ori pe săptămînă, 18% – zilnic. Prin urmare, 69% din români citesc o dată pe lună, pe an sau deloc. La „tipuri de activităţi asociate cu statutul de artist“, 45% au considerat că
înseamnă „activităţi muzicale (interpretare, compoziţie)“. Mai precis, 45% – interpretare, 27% – compoziţie. Cît despre mersul la teatru, în 2014, e cît se poate de clar: 63% n-au mers deloc.
Aşa cum au dat cu ajutoare sociale în populaţie, de-a lungul anilor, partidele (toate!) au dat şi cu „cultură“ în popor, cît au putut. După cum ajutorul social – evident, în anumite cazuri – a devenit un soi de pupic pe frunte, din partea politicianismului de doi bani, pentru voturi, „cultura“ s-a transformat într-un bulgăre de zahăr, impregnat bine cu alcool, pe care-l sugem prin batistă, ca să dormim mult şi liniştit. Asta ca să nu ne mirăm de ce-o fi poporul, zilnic, mahmur. La ajutorul social cu criterii difuze – cu legislaţie schimbată de zeci de ori, cu pîrghii pierdute în hăţişuri impenetrabile – s-a tot plusat, de la o putere la alta. Mai nimic nu vine să preseze asistatul social, să-l determine să iasă din starea de asistat şi să se integreze în piaţa muncii. Asta îl face să se simtă „supus“ al Puterii şi să aibă o singură meserie clară – aceea de a vota cu cine „i-a dat“.
Exact aşa e şi cu cultura. La nivel local, domnii primari – evident, unii dintre ei – n-au mai prididit, ani la rînd, cu festivalurile şi zilele oraşelor, „moca“, pentru ca cetăţeanul, noi toţi, „să ne simtem bine“ şi să uităm de necazuri. Să-i mulţumim lu’ dom’ primar că ni i-a adus pe BoneyM, pe Smokey şi pe Toto Cutugno! Banii care au intrat, în timp, în „programele“ astea „culturale“, dacă ar fi adunaţi, ar da nişte cifre instantaneu producătoare de fiori şi de fluvii de lacrimi. În norii fumului de la grătarele cu mici, printre beri la plastic, cu muzicile urlînd ca din gură de şarpe, ideea de cultură capătă un chip extrem de prietenos. Devine un soi de partener la veselie, un „pretenar“ căruia poţi să-i pui berea-n cap, dacă ai chef, ba chiar să-i tragi şi-un şut în cur, dacă ai senzaţia că se uită nu ştiu cum la tine.
Iar în chestia culturii comunitare e şi mai distractiv. Simulînd măiastru democraţia, domnu’ primar s-a dus în cartier şi i-a adunat pe oameni. I-a întrebat ce le trebuie. Normal, nu? Aşa e în democraţie. E alesul cetăţenilor. Unii au zis că una, alţii că alta, iar, din harababura aia, unul mai vocal a zis că „trebe“ nişte garduri la spaţiile alea verzi. Gata, frăţie! S-a pornit un iureş de garduri, cum nu s-a mai văzut. Totul e împrejmuit, într-o săptămînă, cu garduri noi. E mişto dom’ primar? E, frate! Îl ascultă pe cetăţean. Nu pierdem vremea cu programe şi cu politici. Am dat o raită-n cartier, l-am întrebat pe nea Cutare cît e ceasu’, se cheamă că am făcut politici publice. Săptămîna viitoare îi fac uriaşa favoare să-i asfaltez aleea, p-ormă i-l aduc pe Fuego, în parcarea uneia dintre bisericile „la care“ sînt ctitor în cartier, şi l-am anesteziat total pe nea Cutare. Nici nu mai ştie cum îl cheamă. Ştie, însă, că dom’ primar e băiat bun. „E pentru oameni. Şi se ocupă.“ Cultura e, mereu, violată la definiţie. Să nu cumva să ai senzaţia că e ceva limpede, clar, perceptibil. Să nu cumva să întrezăreşti vreo rază de lumină în cuvîntul ăsta opac. Las-o aşa!
Cultura e ce-ţi spunem noi. Ce-ţi dăm noi să mesteci, după ce-ai supt din zahărul băgat în batistă. N-are rost să-ţi baţi creierii cu tîmpenii. Facem un festival de folclor, peste o lună-l avem p-ăla al berii, dup-aia vin Zilele Oraşului, Paştele, Crăciunul, Revelionul, la toate ai focuri de artificii, îţi dăm cultură, vere, de n-o poţi duce! Îţi dăm ceva frumos, deosebit.
Asta trebuie să te facă să vezi mai limpede în jur. Ia uită-te la vechiturile astea de case. Nişte mizerii. Nişte ruşini. Vin unii de pe-afară şi ce zic de noi? Zic că e normal. Că arată locurile de p-aici ca ăia care se duc prin alte ţări şi fac poporu’ de ruşine. Ia să dăm noi jos mizeriile astea vechi şi să facem ceva frumos, ceva select, ceva deosebit. Şi să vină jandarmii, dacă mai apar ăia cu patrimoniu’! Să vorbească la scara lor. Să-şi facă patrimoniu la ei pe stradă. Aici, e la noi. Mizeriile astea tre’ să dispară, s-avem şi noi un mall mai aproape, să nu mai dăm banii pe taxi, pînă la mama dracu’.
Altminteri, sîntem un popor educat. Am inventat caloriferul, stiloul, avionul cu reacţie, şi Coloana Infinitului. Şi-am inventat şi arestaţii supersimpatici, care n-au timp de citit, pentru că scriu multe cărţi la închisoare. Aşa cum am inventat şi primarii cei mai împătimiţi de cultură. După dinozaurii pitici, ei sînt marile transformări ale acestui spaţiu. Am inventat şi intelectualii resemnaţi. Figurile gînditoare, care spun că e plin de proşti şi nu mai e nimic de făcut. Ce să mai faci cînd ai inventat totul?
Garantat 100%