Moştenirea generalului Berthelot

La 50 de kilometri de Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara, se găseşte o comună cu un nume oarecum exotic pentru aceste locuri – General Berthelot. Atestată documentar încă din 1411, sub denumirea de Farkadin, comuna a devenit în 1854 Fărcădinu de Jos, în 1923 – General Berthelot, în 1965 – Unirea, iar în 2001, prin referendum al locuitorilor, din nou General Berthelot.

Pe drumul ce traversează comuna dinspre Haţeg spre Densuş, pe partea dreaptă, atrage atenţia un conac de mari dimensiuni, spectaculos, acum în renovare, dar pînă în urmă cu doi ani foarte degradat. Ultima sa destinaţie, deloc glorioasă, a fost de sediu al Întreprinderii agricole de stat – IAS. După 1990, conacul şi-a pierdut destinaţia agricolă, fiind abandonat, ceea ce explică parţial starea sa deplorabilă.

Încă bine păstrată, faţada în stil neoclasic are frontonul sprijinit pe şase coloane cu capiteluri ionice. Scara largă devenise însă mai mult o rampă, avînd treptele distruse. În faţa scărilor, un mic zid curb mărginea ceea ce a fost odată aleea pe care trăsurile sau automobilele îşi aduceau oaspeţii. Interiorul purta pe alocuri urmele unor pardoseli elegante, dar în rest impresia de degradare şi abandon era covîrşitoare. Tavanele parţial prăbuşite exhibau inestetic de sub tencuială căptuşeala de tulpini de papură folosită la izolare. Privirea străbătea spaţii succesive, prin tocurile goale ale ferestrelor, pînă departe, spre esplanada din spatele clădirii, unde cobora o scară dublu ramificată, în stare ceva mai bună decît cea din faţă.

Conacul a avut şi zile de glorie. Se pare că primul proprietar a fost familia nobiliară maghiară Nopcsa. De numele baronului Franz von Nopcsa se leagă descoperirea primelor fosile de dinozauri pitici din Ţara Haţegului. Acelaşi baron a fost însă, în Primul Război Mondial, spion în slujba Austro-Ungariei, astfel că după 1918 averea familiei a fost confiscată de noile autorităţi instalate în Transilvania. În timp ce Nopcsa spiona pentru Puterile Centrale, generalul francez Henry Mathias Berthelot sosea în 1916 în Moldova (unde se refugiase guvernul) pentru a acorda asistenţă militară armatei române. Spre a-i recompensa meritele, în 1922, „corpurile legiuitoare au votat o lege prin care se acordă generalului Berthelot, în mod gratuit, un lot de pămînt împreună cu clădiri, în semn de recunoaştere a meritelor sale faţă de poporul român“ (Banatul românesc, 5 noiembrie 1922). În 1924, ziarul timişan Nădejdea relata impresiile proprietarului cu ocazia primei sale vizite la Fărcădin (devenit între timp General Berthelot): „Văd satul meu. Ca unul care voiu căuta să vin mai des între sătenii din Fărcădin, am ţinut să le cunosc şi origina. Ei bine! Aceşti ţărani cu plete şi cu portul lor deosebit sînt asemănători poporului dac, care a locuit odată aceste ţinuturi, iar numele satului cred că îşi trage rădăcina dela «furcile caudine». Dovezi care vin să demonstreze temeinicia afirmaţiunilor mele stau în săpăturile ce se fac acum la Grădiştea, unde după cum desigur ştiţi domniile-voastre mai bine ca mine, se găsea vechea cetate a Sarmisegetuzei. Aşa încît eu sînt de două ori vesel. Întîiu pentru că mă aflu între români şi apoi fiindcă moşia şi castelul meu cad tocmai pe aceste locuri importante legate de istoria ţărei româneşti“. În anul 1927, generalul Henry Berthelot a lăsat moştenire întreaga sa posesiune din comuna ce-i purta numele Academiei Române, cu condiţia ca din veniturile moşiei să fie acordate burse tinerilor ofiţeri români care studiau la Academia Militară din Nancy.

Moştenitorul generalului Berthelot, Academia Română, a reintrat în drepturi. După ani de zile de neglijare din motive legate în special de lipsa banilor necesari pentru refacerea unui conac de asemenea dimensiuni, academicianul Ion Păun Otiman mi-a spus că au fost alocate fondurile pentru reconstrucţia integrală a clădirii. Curios să văd cum arată conacul acum, la doi ani de la ultima vizită, mi-am luat aparatul foto şi am plecat spre comuna generalului. Surpriza a fost într-adevăr plăcută – lucrările de renovare au început, fiind probabil întrerupte din cauza iernii. Nu este inclus doar corpul principal, ci şi fostele anexe. A fost refăcut acoperişul, se înlocuiesc grinzile şi în general se pare că faza critică a fost depăşită. Conacul generalului Henry Mathias Berthelot nu va figura la rubrica „monumente care au fost...“.

Aflat în centrul unui ţinut foarte generos din punct de vedere arheologic şi palentologic, conacul pare soluţia ideală pentru amplasarea unui centru de cercetări – destinaţie pe care se pare că i-a şi rezervat-o Academia Română. Ruinele capitalei Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, bisericile de piatră din Ţara Haţegului, mai recent Geoparcul dinozaurilor şi nu în ultimul rînd existenţa Parcului Naţional Retezat fac din zonă o ţintă predilectă nu doar a turiştilor, ci şi a vizitatorilor ce urmăresc diferite domenii de interes. Unele monumente au fost restaurate, cum ar fi biserica din Densuş sau cea din Ostrov. Pentru multe dintre ele însă – şi mă refer aici la biserica din Sîntămărie Orlea, cu pictură datată 1311, sau biserica din Strei, pictată în stil trecento – şansa pe care a avut-o conacul nu există. Sau poate că s-ar impune un schimb de experienţă între Academia Română şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Alexandru Gruian este editorialist la cotidianul Mesagerul Hunedorean.