Moara Assan

17 iulie 2009   IERI CU VEDERE SPRE AZI

De vreo două săptămîni, la Moara Assan "se lucrează". Adică se lucrează la demolarea acestui monument istoric, din care incendiile din anii trecuţi lăsaseră prea mult " se va înţelege imediat dacă adaug că e vorba de o suprafaţă de patru hectare în sectorul 2, adresa exactă fiind pe strada Silozului, la nr. 25. Totul a început în 1853, cînd Gheorghe Assan (1821-1866) a întemeiat în Bucureşti o moară cu aburi, pentru care a adus tehnologie avansată tocmai de la Viena. Transportarea motorului, de 7 tone, s-a făcut pe Dunăre cu vaporul, iar de la Giurgiu cu tracţiune animală, ceea ce a durat o lună, fiindcă trebuia construite poduri sau punţi destul de solide ca să reziste la această greutate. După ce Assan a murit, la München, afacerea a fost preluată de văduvă, apoi, din 1884, de cei doi fii care, între timp, studiaseră în străinătate: cel mai tînăr, Vasile (1860-1918), a fost inginer şi a creat, din 1904, "Româno-Americana", una dintre cele mai mari firme de exploatare şi export de petrol, fratele său Gheorghe a devenit preşedinte al Camerei de Comerţ. Casa lor era, mai întîi, pe Calea Victoriei, lîngă Palatul Regal, unde a fost mai tîrziu hotelul Metropol, apoi în Piaţa Lahovary. Actul de fondare al acelei splendide clădiri mi l-a arătat, cînd eram copil, un anticar particular (deci, atunci, clandestin), dar am uitat data, caligrafiată pe cartonul scrobit şi tăios, care trebuie să fi fost în primii ani ai secolului trecut. "Casa Oamenilor de Ştiinţă", acum un restaurant mediocru, a fost recent cumpărată de Academia Română de la moştenitorii Assan care au recuperat-o. Aceiaşi moştenitori sînt într-un proces, de mult tărăgănat, pentru construcţiile şi instalaţiile industriale care au aparţinut familiei. La 1906, pe lîngă moara care putea măcina zilnic şapte vagoane de grîu, făină suficientă pentru a hrăni 100.000 de oameni, mai erau o fabrică de uleiuri vegetale, una de vopsele, alta de grăsimi pentru unsoarea maşinilor agricole şi încă una de "vegetalină, extrasă din nuca de cocos" (recunosc că nu am nici o idee despre acest produs exotic!). Importurile necesare pentru fabricarea verniurilor veneau din Africa, Australia şi Noua Zeelandă. Datele de mai sus, care provin din cartea lui Frédéric Damé despre Bucureşti în anul Jubileului regal, sînt sugestive pentru dezvoltarea industriei româneşti într-o singură jumătate de veac, cea dintîi. Alte mori, care se găseau şi ele pe aceeaşi primă centură a Capitalei, ca acelea de lîngă Circ (Olmazu, "Dîmboviţa"), au fost dărîmate. Moara Assan, care-şi păstrase intacte maşinăriile, de o valoare de muzeu protejată prin lege, este astăzi tratată ca o grămadă de fiare vechi de către actualii proprietari, dar şi de poliţia de patrimoniu, chemată să vegheze asupra lor, pe cînd municipalitatea sectorului 2 se pretinde neputincioasă. Privatizarea, falsificatoare şi aici, a împărţit proprietatea între SC Grîul SA şi SC Solaris SA, două firme dintre care una este deja falită, iar cealaltă este interesată să vîndă terenul pentru a-şi plăti datoriile. Sfidînd şi drepturile adevăraţilor proprietari, care revendică retrocedarea, şi legea 6/2008, prin care s-a stabilit regimul juridic al patrimoniului industrial, nimicirea acestui monument istoric este dusă mai departe, nu de ţiganii invitaţi să-şi ia prada din epave, ci de aceşti "capitalişti" improvizaţi, care demolează fără autorizaţie. Culmea! Atunci cînd au apărut ca să ancheteze, reprezentanţii Ministerului care se intitulează "al Patrimoniului Naţional" s-au trezit că li se refuză accesul pe teren, fiindcă acesta e "proprietate privată". Aşa că demontarea instalaţiilor de o sută de ani şi sfîrtecarea sistematică a clădirilor n-au încetat nici o clipă. De la o zi la alta, mai cade cîte o cornişă, se mai sfărîmă un zid. În zadar se invocă legislaţia internaţională pentru protecţia arheologiei industriale, dacă nici de legile româneşti nu se sinchisesc aventurierii afacerilor imobiliare.

Mai multe