Lumea lui Luca

Am să vă povestesc lumea lui Luca. Puţini sînt cei care, ajunşi la maturitate, au energia, argumentele şi mijloacele de a se dezice de lumea în care s-au născut: legile ei deja impuse, cu derapaje cu tot, ne zidesc din copilăria cea mică un turn de fildeş complice, care-şi taie rar ferestre spre celelalte lumi, cu alte legi. Luca s-a născut într-o lume în care toate merg ca pe roate. Motorul principal al acestei stări de fapt este capacitatea de adaptare fulgerătoare la mediu. Acolo unde apare o problemă, apare imediat şi soluţia care ascunde problema. Oamenii nu mai au timp să meargă pe stradă, din magazin în magazin, ca să-şi cumpere ce au nevoie, colindînd atîtea magazine pe cît de diverse le sînt dorinţele. Şi atunci li s-au pus la dispoziţie, în afara oraşelor, cartiere de supermarketuri, unde găseşti, la un loc, de fapt, pe hectare întregi, tot ce vrei azi şi ceea ce habar n-ai că mîine ai să vrei. În urma lor, magazinele de cartier agonizează, iar oraşele devin nişte dormitoare uriaşe, însingurate, cu vise puţine. Între serviciu, supermarketuri şi casă există un păienjeniş de drumuri foarte bine întreţinute, dar clar fără noimă, din moment ce toţi oamenii vor să le străbată în acelaşi timp, la aceleaşi ore. Ambuteiajele fac parte integrantă din viscerele oraşelor şi regiunilor, înghiţind nu cum aţi crede kilometri de asfalt, ci ore de viaţă. Aşa că un post de radio s-a gîndit ca în fiecare seară, de la ora 18, să difuzeze un program adaptat: oamenii blocaţi în trafic sînt invitaţi să sune, să-şi dea coordonatele şi, culmea, un alt şofer sună imediat şi-i sfătuieşte pe loc, în timp real, de ce ieşire a autostrăzii să profite şi pe ce străduţe obscure să apuce ca să ajungă la destinaţie avînd sentimentul victorios că au cîştigat timp. O formă rentabilă de convivialitate născută din neastîmpărul ţopăielii pe loc, fiindcă de fapt, nu se cîştigă timp, ci bani pe publicitatea difuzată şi iluzia unei soluţii-miracol. Luca s-a născut într-o lume în care, între blocuri şi case, pe orice palmă de pămînt, Primăria pune flori, asfaltează alături alei, plantează tot felul de tufe care, culmea, iarna ştiu să rămînă verzi, te miri cum răsare cîte un parc din ăsta într-o săptămînă, identic cu desenul imaginat de calculator şi afişat pe un panou pe toată durata lucrărilor. Din peisaj a început să lipsească însă, sistematic, un element banal, frustrant ca ochelarii sparţi pentru miop. Lipsesc băncile care nici măcar nu mai fac parte din proiect: decît să se instaleze pe ele cîte un "sdf" (sans domicile fixe) - vagabond, cerşetor - s-a hotărît să se renunţe la ele, ba acolo unde erau, să se scoată. Luca s-a născut într-o lume în care atunci cînd ai primit un cadou şi nu-ţi place, te duci pe eBay, te îmbraci în costumul unui pseudonim onorabil şi-l revinzi pe acest site Internet din ce în ce mai curtat, la licitaţie. Varianta cinic-lucidă a situaţiei a născut o altă soluţie, onestă în pragmatismul ei: toate firmele propun cadoul-cec, bonuri în valoare de... A dărui devine o operaţie contabilă la vedere, o tranzacţie în care sentimentele au cod de bare. Luca s-a născut într-o lume în care personajele din poveşti sînt acuzate că nu respectă corectitudinea politică. Lupul din "Scufiţa Roşie" n-o mai înghite pe bunica, el neputînd fi un animal rău, şi chiar de-ar fi, vînătorul tot n-o să-i spintece burta, fiindcă un bun negociator al societăţii de comunicare în care trăim a reuşit să evite conflictul. Ce folos, dacă pînă la urmă, în logica altora, Sheherezada n-ar trebui să fie femeie, ci bărbat, fiind contrar firii ca o femeie să ridice capul de sub voal şi să-l învingă pe sultan cu poveştile ei, cu puterea cuvîntului. Luca s-a născut într-o lume în care mai există 242 de Zo’e, o populaţie de indieni care trăiesc de milenii într-un luminiş al pădurii amazoniene, despuiaţi de haine, îndestulaţi din pescuit, vînat şi culesul roadelor, un trib care potoleşte tensiunea între doi bărbaţi, prin rîsete, fiindcă o femeie vine şi-i gîdilă pe burtă. Faptul că ne naştem într-o lume, cum altfel, deja formatată îi legitimează obişnuinţele, le face, în ochii noştri, necesare. Cum să-l încredinţez pe Luca de faptul că indienii Zo’e, care seamănă cu prietenul său Mowgli din Cărţile Junglei, sînt mai adevăraţi decît nişte desene animate? Cum se va convinge Luca mai tîrziu că şi lumea acelor Zo’e e legitimă cînd mi-e deja teamă că faptul de a le fi văzut chipurile şi goliciunea sublimă într-o revistă a lumii moderne îi va face să se lepede de obişnuinţele lumii lor, rîvnind la obişnuinţele lumii în care Luca s-a născut?