Lecturile verilor de altădată

Cărţile de altădată circulau mai ales sub formă de manuscris. Cel puţin pe aici prin Moldova şi Ţara Românească, aflate în secolul al XVIII-lea sub dominaţie otomană şi regim fanariot, tiparul nu era atît de „harnic“ ca astăzi. Mai apoi, plăcerile lecturii aveau cu totul alte gusturi decît cele ale noastre. Aşa că, doritorii de lectură îşi alcătuiau propriile cărţi de buzunar, punînd să li se copieze, de prin alte manuscrise, lecturi de interes, sau doar de „desfătare“ – cum le clasifica altădată profesorul Alexandru Duţu. O astfel de „carte“ mi-a fost semnalată şi oferită spre lectură de un foarte bun doctorand al meu, Bogdan Mateescu, ştiindu-mi preocupările de cercetare a vieţii cotidiene. Din curiozitate am purces la citit şi am descoperit lucruri interesante. Manuscrisul, legat ca o carte adevărată, se deschide cu un Tripelnic pentru semni omeneşti. Şi astăzi sîntem superstiţioşi dacă ni se bate ochiul stîng sau ochiul drept sau dacă ne ţiuie vreo ureche. Or, lectorul nostru notează, cu răbdare, interpretarea semnelor prevestitoare de evenimente bune sau rele. „Încheietura capului de se va clăti nişte strini neştiuţi vor veni şi daruri îţi vor aduce“, se notează. Sau „tîmpla capului din dreapta de se va clăti judecată va ieşi“ şi „ochiul drept di să va clăti, ce vei gîndi pe voie ţ’a fi“.

Viitorul îl preocupă foarte mult pe cititorul nostru din trecut (oare nu este la fel şi astăzi?), căci cere să se copieze pagini despre interpretarea noiţelor de pe unghii. Mi-aduc aminte că şi eu în adolescenţă căutam, împreună cu alţii, semnificaţii ascunse în micile pete albe de pe unghii, încercînd să aflăm viitorul zilei de mîine. „De vor fi noiţele albe pe unghiia degetului celui mare, făgăduieşte noroc în oaste sau la însurăciune sau în casă; iar de vor fi în mijlocul unghii iară negri ori în ce loc ar fi tot din împotrivă“.

Tot în această categorie se înscrie şi prevestirea timpului în funcţie de ziua în care va pica Naşterea Domnului. De va fi într-o duminică, atunci creştinii vor avea „iarnă îndoită şi rece“, „toamnă vînturoasă“, bună „şerpilor peire, oilor scădere, poame multe, miere multă, grău puţin, dobitoacelor şi hiarelor înmulţire“, dar nu şi pentru oameni. La fel de neprielnică se anunţă ziua de luni. Dacă Naşterea Domnului va pica într-o zi de luni, va fi moarte mare printre „bătrîni, boieri, ostaşi“ şi chiar împăratul va da ortul popii. Ziua de miercuri se arată prielnică cu „poame multe, miere multă“, dar unt puţin. Joi aduce „unt de vacă mult şi bun“, miere puţină, grîu mult şi vară ploioasă şi frumoasă. Naşterea Domnului într-o zi de vineri aduce „vin puţin, unt puţin“ şi „dureri de ochi şi boale de gură şi de cel perit, mulţi vor fi bolnavi“. În timp ce sîmbătă prevesteşte „roade de mijloc“ şi „vrajbă între oameni“.

„Tîlcul celor 12 vineri“ relatează despre vechea şi seculara „pricinuire“ dintre creştini şi jidovi, o poveste care n-avea cum să lipsească dintre lecturile oricărui pravoslavnic creştin. Tot aşa, ca o lectură obligatorie, se regăsesc şi „Cînd vru Maica Precistă să Vază muncile unde să muncesc păcătoşii“ sau „Divanul pentru judecata lumii“ sau „Viaţa Sfîntului Mare Mucenic Haralambie“. Într-o epocă bîntuită de ciumă şi foamete, importanţa acordată acestui sfînt, care beneficiază de pagini întregi de stihuri şi poveşti, este de la sine înţeleasă. Moaştele sale, păstrate cu sfinţenie pe la Miclăuşani sau Rîşca, au fost scoase deseori de ierarhi şi plimbate prin ţară, spre alungarea ciumei sau potolirea secetei.

O altă lectură obligatorie a acelor timpuri, de astă dată ludică, este legată de viaţa lui Alexandru cel Mare, erou fantastic despre care s-au scris şi se mai scriu încă poveşti. Dar faptele sale sînt repede întrecute de zodii şi zodiac. Fiecare zodie primeşte explicaţii numerologice şi prevestiri bune sau rele, în funcţie de poziţiile astrelor şi de zilele săptămînii. Unele zodii se ascund sub denumiri „naturale“, ca să zic aşa: Taur – Viţel, Fecioară – Fata, Scorpion – Scorpia, Balanţa – Cumpăna, Săgetător – Vînător, Capricorn – Cornul de Capră, Vărsător – Udială.

Dintr-o astfel de „carte“ nu avea cum să lipsească doftoriile meşteşugite. Reţete cercate sau doar auzite sînt copiate şi oferite spre întrebuinţare doritorilor cuprinşi de dureri de dinţi sau de şale, bolnavi de lingoare sau „de cel perit“, plini de păduchi sau de paraziţi de tot felul. Doftoriile se adresează oamenilor, dar şi dobitoacelor din ogradă pentru că ele sînt la fel de importante în supravieţuire.

Lecturile cititorului meu reflectă preocupările şi grijile cotidiene în care teama de necunoscutul viitor ocupă locul central. Pentru descifrarea acestui necunoscut sînt chemate în ajutor toate cele ce ar putea pregăti bietul om să stea în calea vremurilor.

Lectură plăcută! 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.