Karavelov în Bucureşti
A fost o vreme, vremea "Podului Prieteniei", cînd relaţiile oficiale dintre România şi Bulgaria, republici "populare" amîndouă, erau atît de bune încît lui Hristo Botev, poetul revoluţionar şi erou al vecinilor, i se consacra un bulevard în Bucureşti şi i se plasa bustul în "Parcul de Cultură şi Odihnă", în acea colecţie care cuprindea portretele de piatră ale minţilor celor mai luminate, de la Shakespeare la Djambul Djambaev, muzica avîndu-i şi ea pe Beethoven, Ceaikovski şi Verdi. Ba chiar mai tîrziu, în 1975, la centenarul morţii poetului bulgar, comemorat la Muzeul Naţional de Istorie, se umplea sala cu pionieri aduşi de la şcoală, ca să se ştie că "în România şi copiii îl iubesc pe Botev". Casa în care a locuit vreo doi ani în Bucureşti, pe lîngă Foişorul de Foc, este monument istoric. Întreţinute formal, dar corect, acestea erau amintiri din epoca luptei poporului bulgar pentru independenţă. Vetrele mişcării naţionale au fost în România: Ismail şi Bolgrad, Brăila, Bucureşti. Aici s-au înfiinţat, în 1866, Comitetul Central Secret şi, în 1869, Comitetul Central Revoluţionar. Ca orice emigraţie politică, cea bulgară îşi căuta un centru de coordonare şi, în acelaşi timp, această aspiraţie era zădărnicită de tendinţe centrifuge şi contradictorii, din cauza divergenţelor personale sau principiale. De-a lungul deceniului care a precedat războiul nostru pentru independenţă, atitudinea autorităţilor româneşti faţă de aceşti conspiratori contra Imperiului Otoman a fost de o bunăvoinţă mergînd pînă la complicitate. Ceea ce-i apropia pe unii de alţii, dincolo de interesul comun, era capitalul ideologic liberal. Liderul grupului revoluţionar de la Bucureşti a fost Liuben Karavelov (1837-1879). După nouă ani la Moscova, el se întorsese cu mare admiraţie pentru literatura rusă, dar cu o straşnică teamă de extinderea influenţei politice a Rusiei în Balcani. Contactele sale cu anarhismul răspîndit în rîndurile sudenţimii ruse şi cu activitatea antiţaristă a emigraţiei poloneze i-au inspirat o concepţie socială profund democratică şi o viziune a viitoarei hărţi a Sud-Estului european în care, alături de inevitabile prejudecăţi, apar elemente profetice. În proiectul său de confederaţie balcanică, bazat pe modelele elveţian şi american, Bulgaria, Serbia şi România ar fi avut un Parlament comun, dar organe executive şi administrative proprii. Bulgaria ar fi inclus Tracia şi Macedonia, Serbiei i-a fi revenit Bosnia, Herţegovina şi Muntenegru, iar Greciei, Tesalia şi Epirul. Pentru albanezi s-ar fi creat un mic stat independent. Alungarea turcilor în Asia ar fi lăsat Constantinopolul în situaţia de oraş liber. În faza următoare se prevedea colapsul Austro-Ungariei, care tocmai se înjghebase: Serbia ar fi luat Dalmaţia, Croaţia şi Sudul Banatului pe cînd Banatul de Nord şi Transilvania s-ar fi unit cu România. Ca reacţie la orice plan imperialist dinafara Sud-Estului (din partea Rusiei, mai cu seamă), Karavelov declara: "Libertatea nu vine ca un dar, ea se dobîndeşte... Nici un guvern nu ne va ajuta, dacă nu ne ajutăm singuri... Salvarea noastră este federaţia dunăreană". Idealurile cărora el le-a rămas credincios pînă la sfîrşit au fost libertatea individuală, independenţa naţională şi drepturile omului. Printre autorii occidentali a căror lectură o recomanda erau Darwin şi Tocqueville, clasicii generaţiei sale. Casa în care a trăit Karavelov, după venirea lui la Bucureşti în 1869, este pe Calea Moşilor, în acelaşi cartier în care s-a stabilit şi Botev. Acolo şi-a scris el ziarele destinate compatrioţilor săi: Svoboda ("Libertatea", 1869-1873) şi Nezavisimost ("Independenţa", 1873-1874). Clădirea, un vechi han, este monument istoric, proclamat ca atare de o inscripţie în cinstea revoluţionarului bulgar. Starea de degradare înjositoare în care se găseşte de multă vreme este o ruşine pentru oraş. Pentru obrazul ţării, de asemenea. Pînă de curînd, trecătorii ocoleau această casă, de o murdărie imundă, populată de cele mai decăzute exemplare ale prostituţiei. Prin ferestre cu geamurile afumate treceau coşurile unor sobe improvizate. Din curtea interioară pînă pe trotuar, claie peste grămadă, îşi vedeau de treburile lor bărbaţi, copii şi femei, mai ales femei. Acum, după o intervenţie a Primăriei care a expulzat şatra, casa a rămas pustie. Dar reabilitarea ei este la fel de necesară. Pe zi ce trece, se obişnuiesc cu ruina şi vecinii, şi autoritatea municipală. Dacă nu sînt fonduri la Cultură, n-ar putea face Externele un gest? Sub presiunea Ministerului de Externe bulgar, la Bellu s-a restaurat cavoul Evloghie Gheorghiev, mausoleul impunător al bancherului care a finanţat începuturile Universităţii din Sofia. A arăta respectul cuvenit casei din Calea Moşilor e o datorie recunoscută prin acelaşi contract moral care-i obligă pe bulgari să aibă grijă de mormintele româneşti de la Plevna.