Hai la lupta comună
„Prefectura Poliţiei Capitalei 13 iunie 1943
Activitatea comunistă
(...) Sîntem informaţi că în urma desfiinţării Internaţionalei a III-a s-ar fi luat măsuri ca toţi simpatizanţii mişcării comuniste să activeze în cadrul unor organizaţii patriotice. (…)
Membrii activi ai partidului vor fi selecţionaţi şi cei mai buni şi mai dispuşi pentru sacrificiu vor fi trecuţi în cadrul unor echipe teroriste.
Conducerea centrală a mişcării comuniste a dispus ca toate comitetele de pace şi antifasciste să încerce o apropiere de foştii conducători şi membri ai Partidului Social-Democrat.
Partidul are interes ca să atragă un număr cît mai important din rîndurile foştilor social-democraţi în comitetele de pace şi antifasciste.
Pentru derutarea autorităţilor urmează ca în fruntea fiecărui comitet de pace sau antifascist să activeze un fost social-democrat, prin aceasta căpătîndu-se mai uşor aderenţi.
Se va merge pînă acolo încît se va lăsa libertate completă de acţiune social-democraţilor intraţi în comitetele de pace şi antifasciste şi numai după ce vor fi complet angrenaţi în aceste noi organizaţii comuniste deghizate vor fi obligaţi să accepte lupta comună cu membrii mişcării comuniste.
Acţiunea comunistă se urmăreşte îndeaproape.“
(Arhivele Statului Bucureşti, dosar nr. 45/1943, ff. 93-94; în vol. col. 23 August 1944, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984)