Femei (şi intelectuale) pe malul mării

La Mangalia, la început de august, unele doamne și domnișoare (topless sau nu) au un aer atît de ofensiv, încît Consiliul de Securitate al ONU ar trebui probabil să dea o rezoluție împotriva lor.

Numai că ar trebui să vă așteptați la mai mult în aceste modeste rînduri, unde povestitorul privește mult deasupra nudităților marine, spre a vă spune cronica (de puțini dintre dvs. cunoscută ) a unui conclav de doamne ce-a impresionat în aceste zile prin plinătatea relevanței lor intelectuale. În context, trebuie să menționez decorul: e vorba despre unul dintre cele mai exotice evenimente culturale ale anului, din orizontul culturii române.

Voi începe cu puțină istorie. Personal, nu-mi aduc aminte de tîrguri de carte în România înainte de 1989 (se poate să fi fost, iară eu, postlicean provincial – în sensul geografic al termenului – la acea dată, să nu fi avut habar de ele). Dar ce-mi aduc aminte e dificultatea de a cumpăra o carte bună, umilința de a cumpăra cărți la pachet (una vandabilă însoțită de una mai puțin vandabilă – dar plătindu-le pe amîndouă), cîte o lansare de carte în vreo librărie, bucuria autorilor de-atunci de a-și vedea un volum publicat și, mai ales, considerabilul respect de care îndeobște autorii se bucurau din partea cititorilor. În ultimii 20 de ani lucrurile s-au mai schimbat: cărțile nu se mai vînd „la pachet“, ci „la plastic“ – însoțite de ziare ce au creat reale biblioteci, dar cu prețul ieftinirii cărții. Cărțile sînt azi mai ieftine decît erau înainte de ’89; admit că și venitul mediu poate e mai mic, dar raportul calitate-preț, în lumea cărților, e mai bun azi. Scriitorii sînt mai mulți în zilele noastre, cititorii sînt mai puțini – de aici și relativizarea respectului beneficiarului față de autorul produsului cultural. Dar, mai ales, au apărut în calendarul cultural al României tîrgurile de carte – fiece oraș care se respectă are măcar unul pe an, editurile își mai refac și ele cît de cît bugetul cu această ocazie, iar vizitatorii pleacă de-acolo cu un sentiment reconfortant: măcar pentru faptul că au mai văzut alții asemenea lor, încă dispuși să deschidă portmoneul în fața unei cărți.

Și acum să ne întoarcem la Mangalia (nu și la domnișoarele topless – degeaba, nu mai insistați, v-am spus că este de competența ONU și a dlui Alex Ștefănescu să vorbească despre ele!). Prin grija unui personaj ce emană poezie și simpatie, pe nume Gigi Todor, în Mangalia se organizează anual un Tîrg de carte pe nisip (15 ediții, din anii ’90 pînă azi). E un tîrg privat, deci cu atît mai lăudabil. Tot spre laudă, Primăria din Mangalia s-a implicat în susținerea ediției din acest an – bravo ei! (acum nu-i mai rămîne decît să se ocupe și de cîinii vagabonzi ce străbat orașul în hoarde, legănîndu-se –, cam cum ieșeau altădată anumiți scriitori, nu dau nume, de la restaurantul Uniunii, din București).

Ce-mi fu dat să văd în aceste cîteva zile de tîrg pe nisip: în primul rînd, evident, pe sus-numitul Alex Ștefănescu (adevărul e că e cam greu să-l ocolești cu privirea), în jurul căruia roiau, ca de obicei, batalioane de femei superdeștepte. Mă rog, poate am exagerat puțin: admit că nu roiau (ci mai curînd fumau) și că poate nu erau batalioane (ci doar un remarcabil pluton). Printre ele, dna Georgeta Dimisianu, despre a cărei prezență tonică am mai scris și în legătură cu care voi adăuga doar că pare a fi singura femeie ce are un ac (made in Oltenia) de cojocul de Don Juan al numitului A.Ș. Mai era dna Denisa Comănescu, admirabila editoare pe al cărei raft încap cărți bune din toate literaturile lumii și care a luminat cu privirea-i colecții legendare de la editurile Univers, Polirom sau Humanitas. Se înțelege că nu departe de soțul său atît de rîvnit era și dna Domnița Ștefănescu, tot fostă și prezentă editoare (ale cărei amintiri despre volumul din 1986 al lui Adrian Păunescu, apărut la Albatros, ar merita incluse în orice istorie a literaturii române), care a venit pe nisip cu impresionantul ei volum-documentar 11 ani din istoria României (1989-2000). Dar oare ce făcea criticul în timp ce soția sa lucra la acest volum? Cu inteligența și farmecu-i, Alex Ștefănescu nutrea de ani de zile ideea de a căuta o scriitoare alături de care să scrie o carte despre miracolul de-a fi femeie. Cartea a apărut recent (Cum e să fii femeie – Ed. Mașina de scris) și, evident, în prezentarea de la Mangalia nu atît întrebările dlui Ștefănescu (multe naive, cum sînt întrebările tuturor bărbaților la adresa femeilor) au impresionat, cît mai ales răspunsurile rafinate ale dnei Lia Faur – scriitoarea din Arad ce e interlocutoare într-o frumoasă carte pe care ar trebui s-o cumpere orice femeie și s-o citească orice bărbat.

Cît privește Consiliul de Securitate al ONU, rămîne cum am vorbit! 

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea București. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.