Dragostea cu/de diplome

Se aşeză pe-o cărămidă şi trase cu nesaţ dintr-o „ceva“. Nu i-ar fi zis ţigară că nu era, nici trabuc că n-avea „clasă“, nici… dracu’ ştie ce putea fi tutunul ăsta învelit în foiţă de ziar… Mărioara lui nu-l lăsa să dea banii pe nimic, totul era calculat: chiria, mîncarea, băutura… Îl cam luase gura pe dinainte şi se lăudase cu cît poate el să cîştige, aici, la reconstrucţia Israelului, şi, pe loc, Mărioara îi făcu socoteala… aşa că de unde bani de-o ţigară… Uneori, seara mai repara o ţeavă, mai schimba un robinet, mai spăla un WC, pe unde se găsea, pe unde apuca, fără să-i spună Mărioarei. Că altfel de unde bani de ieşit cu băieţii la o bere? A dracului muiere, Mărioara asta a lui… Se trezi într-o zi cu faţa la cearşaf şi-i zise: „Petrică, de mîine, io mă duc la facultate. Păi ce, Petrică, io-s mai proastă ca alea din birou? Şi le-arăt io lor cum se face facultatea. La stat. Le dau clasă Petrică, la toate proastele alea“. Află apoi că Mărioara era anul I la administraţie, la o mare universitate din Bucureşti. 

Nici n-o întrebă cum dracu’ ajunsese acolo, bănuia doar, că ştia că e la fel de proastă ca şi el. O mai auzea din cînd în cînd că are examene şi-i spunea aşa… cu mare, mare vanitate, cît îi ea de ocupată cu lucrările astea... Şi se tot întreba care dracu lucrări că prin casă nu zări o carte sau vreo notiţă sau ceva „din alea de facultate“, dar iar nu zise nimic. Apoi află că Mărioara se gîndi că n-ar fi rău s-o „deştepte“ şi pe soru-sa, Gina, plecată de mult la muncă în Italia. „De ce, fato, să nu faci şi tu o facultate d-asta? Uite relaţii internaţionale, că tot eşti p-afară“, îi strigă soru-sii cînd aia îi zise că ce să facă cu „hîrtia“ aia, „să-i şteargă undeva pe boşorogii ei?“. „Lasă, fată, că nu să ştie niciodată“, o încurajă Mărioara. Şi-i dădu înainte cînd cu administraţia, cînd cu relaţiile internaţionale. Cum Gina nu prea avea timp de alde de-astea, Mărioara era pe baricade şi trecea examen după examen, cînd ca Gina, cînd ca Mărioara. Şi n-o luă nimeni la ochi, şi n-o întrebă nimeni cum de-i Gina cînd e Mărioara, şi cum de-i Mărioara cînd îi Gina. Trecu aşa, şi de engleză, şi de franceză, şi de multe alte texte, ba cu-o floare, ba cu-o cutie de bomboane, ba cu multe altele, atunci cînd nu se putea altfel. Deh, vremuri grele, nevoie de diplome… „A dracului muiere“, mai înjură o dată în gînd. Da’ nici nu-şi duse bine gîndul la capăt că începu telefonul să urle. Ştia că-i ea. Să nu-i răspundă? Ar fi fost vai de el. Şi răspunse. „Ascultă, Petrică. Tocmai ai terminat liceul şi acu’ vreau să te înscriu la şcoala de poliţie. Ai înţeles?“ Nici n-apucă bine să respire, şi telefonul se închise. Aşadar, „visuri mari“ şi pentru el. Termină liceul, cînd? Că el… e la reconstrucţie în Israel… de trei ani buni pune ţevi şi instalează WC-uri. 

Mărioara nu este ficţiune, ci o realitate de netăgăduit a zilelor noastre, cînd goana după o diplomă a devenit o obsesie. Cînd acum vreo cîţiva ani s-a auzit aşa un zvon prin administraţiile locale că toţi cei fără diplomă de facultate vor fi daţi afară, cu mic, cu mare, toată lumea s-a înscris la facultate. Printre ei şi Mărioara. N-a prea dat pe la şcoală, nu că nu i-ar fi plăcut, dar o plictisea de moarte să stea în bancă şi s-asculte. Nici nu înţelegea prea multe din toate cele cîte le ziceau profesorii ăia. Da’ cînd deveni şi Gina, adică soru-sa, se topi cu totul. Uit-o ce-a ajuns: Femeie deşteaptă, ce mai! „Diplomată“, ce mai! Să stea ea în bancă trei ore şi să-l asculte pă unu, tot sugrumat de-o cravată, şi parfumat…. vorbind despre Obama ăsta, că atîta înţelese… într-o engleză… de te ungea pe suflet… Îi crescu stima de sine şi pe loc îşi zise că ea nu mai poa’ să stea cu Petrică dacă ăsta nu-şi termină liceul şi nu se face măcar poliţist. Da’ Petrică cu ale lui, cu ţevi, cu chiuvete, cu şuruburi, cu praf, cu vaselină, cu mirosuri transpirate, cu băieţii, cu berică, cu seminţe… şi se simţea bine printre ai/ale lui. Doar nevesti-sii începuse să-i pută mirosul banilor lui… Aşa că n-o băgă prea tare în seamă pînă cînd îşi văzu poza pe diploma de liceu. Şi munci apoi Mărioara să-l vadă şi la şcoala de poliţie, dar ambiţiile ei erau prea mari pentru viaţa tihnită de instalator „prima“ pe care şi-o dorea el. Se însurase cu Mărioara cu gînd să aibă o casă, copii, ceva pe masă, o vacanţă… şi cam atît. Dar Mărioara voia din ce în mai mult… şi diplomele îi cam luară minţile… Şi înscrise la master… 

Între timp, Mărioara termină masterul, tot în administraţie, fugi c-un jandarm, „cu diplomă“,… şi se făcu chiar şi asistentă medicală, că află că se caută asistente prin Italia… Cîtă risipă… de hîrtie! 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.