Dragomir Inimărea şi povestea unui viol de demult

29 iulie 2015   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Satul Pucheni din judeţul Dîmboviţa este martorul unui viol la început de octombrie 1794. Personaje principale: Dragomir Inimărea, fiul lui Micu, şi Uţa, fiica Mariei văduva. Vecini în satul Pucheni, Dragomir se îndrăgosteşte de Uţa, sau cel puţin aşa declară. Fata însă nu-i răspunde avansurilor amoroase pentru că el este „ţăran, supus a face clacă veci pe a cui moşie va clăcui“, iar ea este „fată de slugă domnească, pogorîtă din bătrîni cu moşie de baştină, după care se chiamă chipu fată de boiernaş“. Cînd Dragomir Inimărea îşi ia inima în dinţi şi-o cere de soţie, mama îl refuză fără să stea prea mult pe gînduri. Refuzat, holteiul plănuieşte să o răpească şi să se cunune cu forţa. Ocazia i se oferă la începutul lui octombrie 1794, cînd pleacă să-şi culeagă viile în Valea Scheilor, judeţul Saac; acolo întîlneşte alţi patru holtei cărora le mărturiseşte „durerea inimii“ şi le solicită ajutorul. La început, băieţii s-au temut, ştiind că siluirea se pedepseşte cu moartea, dar cînd Dragomir i-a asigurat că îşi asumă întreaga responsabilitate în cazul în care fata nu-l vrea, l-au crezut, l-au încurajat; astfel, Radu Rogojină, Istrate, Lepădat şi Stan şi Dragomir Inimărea au pus la cale un întreg plan de atac. Şi-au împărţit armele: „au luat Stan argatul o puşcă, i Radu Rogojină un pistol, i Lepădat un pistol şi două cuţite măcelăreşti“, apoi – care în căruţă, care pe cai – au plecat „sîmbătă seara către duminică“ să atace casa Mariei văduva, unde se afla fata. Duminică, după ce au intrat în judeţul Dîmboviţa şi s-au apropiat de casă, s-au gîndit că ar da de bănuit dacă ar apărea toţi înarmaţi pînă în dinţi pe uliţele satului, aşa că Radu Rogojină a fost trimis emisar „ca să se arate cu chipu de călător şi să găzduiască la dînsele pînă vor sosi şi ei cu caru“ şi mai ales „ca să mijlocească să scoată la vreme pe fată din casă“. 

Nebănuind adevăratul motiv al sosirii acestui călător necunoscut la casa lor, mama şi fiica l-au primit cum se cuvine, l-au ospătat, iar seara i-au oferit prispa casei să-şi odihnească oasele. Pe la trei dimineaţa, cînd tovarăşii lui se instalaseră deja în posturile-cheie din jurul casei, Radu Rogojină a strigat că-i este tare sete şi-o roagă pe Uţa să iasă din aşternut şi să-i aducă o cofă cu apă. De voie, de nevoie, fata se scoală şi iese în uşă întinzîndu-i cofa. În acel moment, holteii ies de prin ascunzători, Radu o prinde pe Uţa de încheieturi, Dragomir îi sare în ajutor. Ţipetele fetei o trezesc pe mamă, dar Lepădat intră în casă, îi altoieşte cîţiva pumni „cu plăselele cuţitului“ şi-i încuie uşa cu „veriga“. Cum Uţa strigă, se zbate, zgîrie, loveşte, Radu şi Dragomir se văd nevoiţi să-i îndese un „peşchiru“ în gură, să-i lege mîinile la spate, după care o aruncă pe cal şi pleacă cu toţii în grabă spre carul lăsat în pădurea de la marginea satului. Dar Uţa nu se potoleşte, aşa că Dragomir pune mîna pe un lemn şi-i sparge capul, aruncînd-o leşinată în carul ce-i aştepta în liniştea nopţii. Dimineaţă, ajunşi la vii, Dragomir cere unui preot al locului să-i cunune. Speriat de refuzul fetei, popa şi-a luat preoteasa, plecînd în vecini la „mosafirlic“ şi lăsîndu-i să se descurce cum vor şti. S-au descurcat: Dragomir, încuind uşa, „au asuprit-o de i-au stricat fecioria“. Scăpată pentru o clipă de sub supravegherea răpitorului său, Uţa iese în prag şi strigă şi povesteşte tuturor trecătorilor patima şi amarul suferinţelor sale. Nişte ţigani îi sar în ajutor, îl pun în fiare pe Dragomir şi-l duc la marele spătar. Repede sînt prinşi şi închişi şi ceilalţi. Aventura se încheie aici, coşmarul începe. 

Invocate pravilele, se constată că „hrăpitorul“ este pasibil de pedeapsa capitală, „bucatele lui se vor da muierii ce s-au hrăpit; aşişderea să se dea muieri bucatele şi ale acelor ce vor fi fost în sfat sau i-au dat ajutor la hrăpire“. Soarta tuturor atîrnă de bunăvoinţa fetei care îi poate ierta, acceptînd căsătoria. De altfel, judecătorii o sfătuiesc să-l accepte, că „doar este şi el om slobod“. Nu se întîmplă aşa, căci Uţa n-a vrut înainte, nu vrea nici acum să accepte un „ţăran“; ea cere să se facă dreptate, „să li se vîndă avutu“, să primească zestre „îndestul“, „doară va găsi vreun om deopotriva ei ca să să mărite“. Şi averea le este confiscată: Dragomir are un pogon de vie, un altul de ţelină, doi boi, două vaci cu viţei, Radu Rogojină are două pogoane de vie şi-o pivniţă, Istrate posedă doar un pogon de vie şi un cal, iar Lepădat doar un pogon de vie, Stan n-are nimic, aşa că judecătorii n-au ce confisca. Dar cum nu pot scăpa doar cu atît, toţi cinci sînt trimişi la puşcărie „în butuci“.

Cam aşa s-a sfîrşit o poveste de dragoste terminată cu un viol, într-o toamnă din anul 1794… 

Focul Amorului,

Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860),

Mai multe