Domnu' Costel

25 iunie 2014   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Sau Mişu. Sau Vasia. Sau Nelu. Sau Karcsi. Nu contează numele. E domnul care se pricepe la toate. Ştie cum merg lucrurile şi rezolvă chestii. Întotdeauna, dacă nu se pricepe el – ceea ce se întîmplă foarte rar –, atunci ştie pe cineva care se pricepe. Iar ăla pe care-l ştie e „de departe, cel mai bun“. Domnu’ Costel e, în general, cam jumătate bune intenţii, jumătate gafe legendare, care ar acoperi de ridicol orice fiinţă de pe lumea asta. Nu şi pe el. Pentru că gafele, în situaţia asta, sînt doar mici nepotriviri sau „ghinioane“ în complicatele arhitecturi ale gîndirii domnului Costel. În rest, e meşterul absolut, repară orice instalaţie, orice mixer care miroase a ars, orice maşină de călcat care nu mai scoate aburi, orice frigider care nu se mai închide cum trebuie. Ştie să fixeze şi chederele de la uşa maşinii, după cum îţi spune şi prognoza meteo de săptămîna asta, pentru că „ăştia… vai de capu’ lor, săracii, habar n-au pe ce lume trăiesc…“

Domnu’ Costel nu e doar un meşter pentru care nu există secret în nici un domeniu tehnic. E şi un fin politolog. Întotdeauna ştie ce se ascunde în spatele disputelor de la televizor: „Lumea nu ştie. Da’ ei, acuma, după emisiune, se duc la restaurant şi rîd de cît de proşti sîntem noi, care ne-am uitat. Banu’ să iasă, că lumea, săraca, nu ştie, domnule, că e proastă. Şi ei pe asta se bazează. Aici, la nivelu’ lor, că mai departe sînt alţii care fac jocurile în lumea asta, nu tiriplicii ăştia de pe la noi…“ Întotdeauna, culmea e că domnu’ Costel are un fel de dreptate foarte personală. Munţii de enormităţi pe care le debitează cu nonşalanţă şi aer de cunoscător se sprijină pe nişte paradoxuri care devin cetăţi de necucerit, dacă ai imprudenţa de a le ataca în vreun fel cu idei normale. În lumea lui, pe orice teren ai intra, o să ai soarta lui Sinan Paşa, la Călugăreni. Asta îl face simpatic, atunci cînd e prizat în doze mici, la fel de bine cum poate să devină un coşmar, dacă i-a căşunat ceva. 

Fireşte că e şef de asociaţie la bloc, adună banii pentru apă şi scrie afişele de la avizier într-o limbă care le produce cîrcotaşilor crize de rîs delirant. Dar felul de aranjare, de cîteva ori pe zi, a preşului împăturit cu grijă, de la intrarea în apartament, trădează un alt mare talent pe care personalitatea complexă a domnului Costel îl conţine din plin. „Intuiţia psihologică.“ Domnu’ Costel e o resursă naturală de „intuiţie psihologică“, mult mai mare decît rezerva mondială de petrol. Ei, bine, ştiţi cine mai avea aşa o „intuiţie psihologică“? E simplu. „Ceauşescu, domnule! Ascultă-mă pe mine cînd îţi spun. Nu era prost deloc. Toţi proştii dau din gură că era cizmar, că nu ştiu ce, că vorbea gîngav… Păi, cum să mai vorbească după ce i-au tăiat limba în închisoare? Ia mai arată-mi mie unu’, acuma, să-l primească americanii cînd are el chef, să se uite la el ăia din Africa şi din Arabia ca la Dumnezeu, să-l respecte chinezii şi să-l ducă Regina Angliei cu trăsura… Nu vezi că la ăştia, acuma, nici nu se uită? A venit americanu’, a zis c-o fi şi-o păţi, un praf în ochi, dup-aia nici nu-i bagă-n seamă. Ai trăit mai bine după ce-a venit p-aici? Crezi că ştie cine e Băsescu? Aiurea. Poate şi-aduce aminte că e unu’ chel. Da’ atîta. Deci, pe Ceauşescu îl respectau ceva ce nu s-a văzut. Că era corect. A plătit datoria şi n-a stat la mîna lor, cum ar veni…“  

„Intuiţia psihologică“ dă rezultate perfecte mai ales cînd e vorba de evaluat oamenii dintr-o privire. Asta e proba supremă a unui om dotat cu „intuiţie psihologică“. „Să-l văd eu o dată, şi ţi-am spus tot despre el, fără să deschidă gura. Asta e intuiţia psihologică, domnule. Să te pricepi la oameni.“ Păi, ce-ar putea fi altceva? Ar putea fi deducţia logică în conformitate cu care, dacă te pricepi la oameni atît de bine înseamnă că te pricepi la… lume în general. Iar dacă te pricepi la lume înseamnă că te pricepi la tot. Cei cu gîndire superficială ar spune că ăsta e un lucru bun. Dar ei habar n-au cît de greu e să te pricepi la tot. E un efort continuu. Un consum nervos, o luptă eternă cu neştiinţa şi cu naivitatea oamenilor în slujba cărora trebuie să te pui, din moment ce ştii atîtea.  

Pe la începutul primăverii, am auzit, de la o prietenă, o poveste tipică despre un domn Costel. Prietena în cauză se simţea foarte rău şi voia să cheme Salvarea. Mama ei intrase în panică. Nu pentru că fiica ei se simţea foarte rău, ci pentru că trebuia chemată Salvarea. Nu poţi chema Salvarea… aşa. Asta e o chestie foarte serioasă. Trebuie să te gîndeşti foarte bine înainte de a face un asemenea pas. Ce-or să zică vecinii cînd or să vadă Salvarea? Nu, nu putem face aşa ceva. Dar mama pacientei, care se tăvălea pe jos de dureri, a avut, totuşi, o idee. Ştia ea un domn de la Salvare. Şofer sau… ceva pe-acolo. Mai bine să-l sunăm întîi pe el şi să-i cerem o părere. Domnul în cauză a răspuns îndată. Evident că primul lucru pe care l-a făcut a fost să ceară pacienta la telefon. A urmat o „consultaţie“. Pacienta, năucită de dureri şi de absurdul situaţiei – alături de o mamă care guverna momentul –, a trecut prin cîteva proceduri standard de configurare a unei anamneze. Mda… totul era clar. Era vorba de o inflamaţie, un proces acut, nimic foarte grav, necesita nişte examinări ulterioare şi un tratament medicamentos cu antiinflamatoare. Nu, nu era nici o problemă că pacienta nu avea o reţetă. Domnul ştia pe cineva la o farmacie. Condiţia era să se meargă îndată pînă acolo şi să se spună că pacienta sau mama vin din partea dumnealui. O să rîdeţi, dar s-a rezolvat. La ceva timp după treaba asta, acelaşi domn şi-a făcut apariţia în apartamentul fostei sale paciente de la telefon. Tot mama ei îl chemase. Avusese dovada clară că omul se pricepe. Şi aşa a fost. Domnul a pus gresie în baie şi în bucătărie.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Mai multe