Din ţara Gigeilor...

În ţara asta a Gigeilor, mediocritatea este o valoare incontestabilă. De fapt, este suprema condiţie în orice fel de promovare. Eşti mediocru, lingău şi accepţi să devii chiar şi mai prost de atît, primeşti o funcţie înaltă. Doar în ţara Gigeilor, un şef de aprozar poate să devină primar, împărtăşind cu delicată graţie, „care este“ din destul, din larga cultură a almanahelor. Doar în ţara Gigeilor, un şef de distilărie poate să conducă Cultura, oferind cu rînjet larg un exemplu demn de urmat tinerei generaţii şi aghesmuind cu acelaşi buchet de busuioc femeia, politica şi curvia. Să trăiască! Doar în ţara Gigeilor, sfîntul cur bate orice competenţă, iar muierile rele de muscă ajung ministrese de orice fel, etalînd la vedere pieptul dezgolit al viitoarele înfăptuiri măreţe. Aferim! Tot aici, în ţara asta, doar chelnerii pot deveni ambasadorii norodului, ţinînd cu uşurinţă tava în faţa străinilor deştepţi, întinzînd mîna după bacşiş, şterpelind de prin buzunare, ori de cîte ori se poate. Şi se poate. Doar în ţara Gigeilor, un puber plagiator poate să conducă o ţară pe cărările nebănuite ale prostiei umane. Să fie!

Şi cum mediocritatea este regina de necontestat, Cultura trebuie să se cam refugieze în munţi sau să dispară. Gigeii nu citesc, nu merg la muzeu, nu frecventează bibliotecile, nu se duc la teatru, habar nu au că există artă sau muzică clasică. Cînd sînt invitaţi, din slugărnicia oamenilor deştepţi, la astfel de evenimente oarecum culturale şi plictisitoare, îşi aduc cu ei pungile cu seminţe, PET-urile cu bere şi telefoanele mobile. Şi dacă spectacolele îi agasează, ceea ce se întîmplă deseori, dată fiind apetenţa pentru zgomotele duioase ale grătarelor, trec la sancţiuni drastice: desfiinţarea. Şi au dreptate: la ce mai foloseşte astăzi un Muzeu al Ţăranului Român? Păi, poate să existe un muzeu fără ţărani, fără vaci, fără balegă, fără porci, fără ţuică, fără găini şi case de paiantă? Ceva, acolo, să arătăm lumii că avem ţărani? Gigel se luptă cu identitatea, memoria, cultura – noţiuni stranii, care n-au de-a face cu ţăranul. Şi atunci, urlă din toţi bojocii: „Comasaţi-le!“ Adică aduceţi şi paianta, şi identitatea, şi vacile, şi bălegarul, şi pa-trimoniul, şi girafa în aceeaşi traistă, şi să mai rămînă loc şi pentru multe altele de ale noastre, care or fi ele: palate, conace şi grătare.   

Vă întrebaţi, desigur, ce se întîmplă cu oamenii deştepţi, în această ţară a Gigeilor. Pentru că se află, pe acest tărîm al mediocrităţii, şi o astfel de tagmă. Slavă Domnului, încă mai există diversitate prin astfel de locuri. Nu pentru multă vreme, mă tem. Păi, oamenii deştepţi din ţara Gigeilor aleargă năbădăios să se pună în slujba oricărei mediocrităţi gata să le dea un os de ros. Vă închipuiţi că dă bine la obrazele cele mediocre să fie înconjurate de ipochimeni şcoliţi, chiar dacă şcoala nu are aşa mare importanţă. Am uitat să vă spun că, în ţara asta a Gigeilor, ipocrizia şi parvenirea sînt valori la fel de importante ca mediocritatea. Deşteptăciunea trebuie să supravieţuiască şi ea cumva. Şi atunci, omul inteligent alege să se ascundă sub pulpana mediocrităţii, pozînd în supus ascultător, gata să facă pe plac domnului Gigel, acceptînd, în schimbul cîtorva arginţi, să uite că natura l-a înzestrat cu ceva mai multă minte.  Şi cum tagma asta, a parveniţilor deştepţi, gata să facă pe proştii, e destul de numeroasă, ceilalţi, oamenii deştepţi şi onorabili, s-au cam refugiat în munţi, aşteptînd vremuri prielnice.

Cît despre norod... E din destul. Dar nu prea înţelege mare lucru din ce se întîmplă în ţara asta. Chiar se miră cum de un Gigel aşa de şmecher şi ortoman, şi bun pentru naţie, nu e iubit de toată lumea. Că şi de fură, nu ţine doar pentru el, ridică biserici şi case la săraci, mai dă un zahăr, nişte ulei, ceva cîrnaţi. E bun, nu?! Că, uite: chiar dacă s-a ajuns „mare la capitală“, Gigel nu uită de norod, face acolo ce poate: ba un drum comunal, ceva ajutoare, să petreacă bine lumea acu’ de sărbători, ba un gard la şcoala din sat, ceva slujbe pentru frumoasele neamuri, ba îl face scăpat pe cel mai hoţoman dintre hoţomani... Da’ cîte nu face dom’ Gigel... Întotdeauna îi frate cu românul. 

În ţara asta a Gigeilor, şi cîinii umblă cu covrigi în coadă, urlîndu-şi nestingheriţi supremaţia asupra umanităţii. Pînă la urma urmei, mediocritatea nu-i chiar o pacoste... Să trăim cum o da Dumnezeu!    

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.