Defazajul cronic al societăţii civile din România

1 ianuarie 2017   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Demers mai serios şi mai amplu de documentare a acţiunilor şi efectelor regimului comunist decît cel făcut de Academia Civică e greu de găsit în România. Dacă iei doar multitudinea de cărţi scoase de Fundaţia Academia Civică, ca să nu mai spun de Muzeul de la Sighet sau de simpozioanele de acolo, şi tot ar fi suficient. Pe Hasek al literaturii concentraţionare din România – adică pe Florin Constantin Pavlovici cu a sa

– aici l-am citit. Aici apare şi seria „Şcoala Memoriei“, respectiv transcrierile bine îngrijite ale colocviilor şi discuţiilor de la Şcoala de Vară de la Sighet. Şi tot aici a fost publicată „Cartea Morţilor“ – funebra listă de zeci de mii de nume ale celor ucişi în timpul comunismului, în detenţie, în anchete, în deportări sau la munca silnică. 

Problema este însă că Academia Civică este una dintre puţinele instanţe civice care mai activează în România. Şi că pe lîngă tema comunismului, care iată, la Academia Civică supravieţuieşte, zona civică din România nu prea mai are alte preocupări, eventual mai decis axate pe subiectele din prezent. De exemplu, fenomenul refugiaţilor, care e lăsat la cheremul unor profitori politici, de regulă ageamii în materie. Sau fenomenul pelerinajelor, pentru care presa, în stadiul în care e, nu mai are forţa analitică de a-l trata, cu tot efortul (salutar) al PRO TV-ului de a face un fel de documentar despre Arsenie Boca. Continui la întîmplare cu disputa de la începutul anului legată de masacrul de la

care a avut un ecou emoţional în ţară, dar cantonat mai exact la nivel de Facebook. Unde sînt discuţiile de altădată de la GDS, atunci cînd un subiect ardea?! 

De fapt, dezbaterile de actualitate sînt astăzi captive într-o reţea formată de conturile de

o serie de blog-uri mai mult sau mai puţin competente şi subsolurile de comentarii de pe site-urile de ştiri. Şi asta e cam tot. Nu se compară cu cadrul elaborat, doct şi responsabil creat de Academia Civică, prin invitaţi, simpozioane şi cărţi, cadru care însă e oarecum rezervat analizei comunismului. E adevărat, multe lucruri din societatea de azi pot fi explicate ajungînd la eventuala lor rădăcină comunistă, dar sînt şi altele, şi nu puţine, care nu pot fi înţelese doar secvenţial.  

Simplificînd şi generalizînd simultan, aş putea spune că societatea civilă din România e preocupată preponderent de un subiect din trecut. Din trecutul recent, e corect, dar e tot din trecut. Poate că e şi un sindrom al lucrului care, nefăcut bine la timp, revine cu insistenţă. Dar nu pot să nu observ că într-un fel, la acest capitol al decalajului societăţii civile, istoria pare să se repete. Şi exemplificarea vine tot de la o carte a Fundaţiei Academiei Civice, şi anume cel mai recent număr al seriei „Şcoala Memoriei“. 

Numărul de care vorbesc

încadrează, probabil deliberat, multe dintre evenimentele anului 1989. De pildă, evenimentele din ţările comuniste din vecinătate (sau din vecinătatea extinsă, Cehia şi Polonia). Pentru istorici e poate deja stabilit că pe atunci societatea civilă din Polonia sau Ungaria nu doar că exista, ci se afla la lucru, şi nu doar la lucru, ci lucra cu un spor extraordinar: se organiza, manifesta, negocia cu comuniştii şi alte multe activităţi ulterior foarte folositoare. Pentru oamenii obişnuiţi însă, acest aspect e deseori ignorat. Ne închipuim probabil că anul 1989 a fost pentru toţi la fel ca în România, şi anume cenuşiu şi plin de aşteptări pînă în ultima lună a lui. Ei bine, nu prea. Comunismul, ca şi capitalismul sau orice orînduire am lua, începînd cu cea sclavagistă, e şi cum şi-l face poporul. Chiar şi moldovenii de peste Prut au avut un 1989 mai activ, cu manifestaţii repetate, încăpăţînate, cu valuri de arestări, răsturnări de situaţii şi proclamaţii. Încadrarea, contextualizarea de care spuneam sugerează observaţia pe care am menţionat-o privind defazarea societăţii civile româneşti: în România, societatea civilă s-a manifestat mai ales

căderea comunismului. În marea majoritate a ţărilor din jur, ea s-a manifestat deja

comunismului, sau măcar în ultimele luni sau în ultimii ani ai acestuia. 

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi. 

Mai multe