Darwinism şi religie, în 2010

30 martie 2010   IERI CU VEDERE SPRE AZI

În 2009, anul Darwin, filialele Consiliului Britanic din numeroase oraşe ale lumii au organizat dezbateri cu public sub titlul „Darwin now“. Abia în 2010, un eveniment de acest tip al British Council a ajuns în România, şi el a luat forma unei discuţii despre efectul teoriei evoluţioniste asupra credinţei: subiect fierbinte la noi, avînd în vedere tensiunile permanente cu privire la rolul marginal oferit evoluţionismului în şcoli, spre deosebire de perspectiva religioasă asupra lumii. Conferinţa „Teoria evoluţiei şi religia: coexistenţă sau conflict?“ s-a desfăşurat la Institutul Cultural Român şi i-a avut ca vorbitori pe istoricul ştiinţei şi profesorul la Universitatea Oxford, John Hedley Brooke, Mircea Flonta (profesor, Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti), Octavian Popescu (director adjunct al Institutului de Biologie al Academiei), Constantin Necula (Facultatea de Teologie din Sibiu) şi teologul Radu Preda.

Dialogurile cu public pe teme cu potenţial de controversă sînt populare în Marea Britanie: cunoscute pretutindeni, datorită preluării de pe Internet, sînt cele dintre biologul Richard Dawkins şi diferiţii lui adversari din zona clerical-teologică sau conservatoare. În România, cultura dezbaterii, cînd nu eşuează complet într-un dialog al surzilor, se pierde în acuze inflamate şi şarje insultătoare. Lucrul subliniat în cea mai mare parte a dezbaterii a fost acela că ştiinţa şi religia ar trebui să-şi delimiteze cu limpezime atribuţiile, scopurile şi sferele de interes, mai ales într-o zonă atît de sensibilă cum este cea a educaţiei. Din păcate, ambele tabere încalcă cu brutalitate teritoriul celeilalte. La noi, încălcările de teritoriu provin cu precădere dinspre partea religioasă: creaţionismul şi „proiectul inteligent“ prezentate ca adevăr ştiinţific reprezintă dovada cea mai frecventă. În Marea Britanie, o societate în care biserica este mai puţin influentă, atitudinea agresivă se manifestă mai ales din partea cealaltă, prin iniţiative de genul Richard Dawkins – lozinci antireligioase scrise pe autobuze sau proiecte umanitare „numai pentru atei“, care ar trebui să dovedească, pasămite, că milostenia nu este exclusiv o virtute creştină. Ar trebui ca unii să accepte că „proiectul inteligent“ este nul din perspectivă ştiinţifică (toate procesele pe marginea valabilităţii lui în curricula şcolară din Statele Unite au fost pierdute, şi încă în mod umilitor, de adepţii „teoriei“), iar ceilalţi – faptul că ştiinţa nu are legătură cu ateismul militant şi izgonirea simbolurilor religioase din orice manifestări publice.

Acceptarea evoluţionismului ca adevăr ştiinţific înseamnă dispariţia religiei ca una dintre manifestările definitorii ale umanului? Nicidecum – crede John Hedley Brooke: „Ca istoric al ştiinţei, recunosc că sensul cultural al teoriilor ştiinţifice nu a fost niciodată determinat numai de ştiinţă. Faptul că maimuţele şi oamenii au un strămoş comun nu înseamnă că oamenii nu sînt unici. Conştiinţa noastră, liberul arbitru şi simţul responsabilităţii morale rămîn valabile şi, după cum a observat marele genetician Theodosius Dobzhansy, aceste caracteristici umane aduc cu ele atît o binecuvîntare, cît şi un blestem, frumos prezentate în povestea biblică a căderii“. Mai mult: religia poate juca rolul de opoziţie etică în faţa exceselor ingineriilor genetice şi folosirii fără măsură a mediului înconjurător, preluat pe agenda uneori lipsită de discernămînt a ecologismului radical.

Aşadar, susţine profesorul britanic, un dialog lipsit de patimă şi partizanat rămîne posibil. E de adăugat însă că ar fi bine ca astfel de discuţii publice să aibă loc şi din iniţiativa noastră, nu numai a britanicilor.
 

Mai multe