Dar cu Cişmigiul ce aveţi?

2 februarie 2008   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Întreb şi eu aşa, ca să fac pe prostul. Ştiu foarte bine că e vorba de bani, mulţi bani, iar unii arhitecţi, chiar dacă nu mor de foame, se lasă ispitiţi de investitorul plin de dolari. Nu se întîmplă prea des ca presa noastră cea de toate zilele să intervină în problema care ne preocupă aici, a răvăşirii agresive a peisajului urban, deşi, în afară de aspectele estetic şi istoric ale chestiunii, este foarte prezent şi cel economic, la care sînt sensibili mai mulţi cititori. De astă dată însă, semnalul de alarmă a venit din partea ziarului Gândul, care, în numărul său din 11 ianuarie, a atras atenţia asupra planului de a construi în cele patru colţuri ale Cişmigiului blocuri-turn de 30 de etaje. Proiectul acestor clădiri colosale n-a trecut încă prin Comisia tehnică de urbanism a Primăriei, dar amînarea nu garantează că am scăpat. Aflăm din Gândul că parcul va fi străjuit de patru turnuri, unul de 27 de etaje în spatele palatului Universul, altul pe Ştirbei-Vodă, lîngă Conservator, încă unul la răspîntia Căii Ştirbei-Vodă cu Schitu Măgureanu şi, în sfîrşit, ultimul pe Şipotul Fîntînilor, la acea intrare în Cişmigiu care a fost de curînd decorată cu bustul lui Iosif Sava. Încercarea de a apăra spaţiile verzi în capitalele europene a început de vreo 40 de ani, ca reacţie la creşterea zgîrie-norilor, după ce s-a constatat că sănătatea locuitorilor era pusă în pericol de întinderea asfaltului şi betonului peste gazon. S-ar zice că noi sîntem condamnaţi să repetăm greşelile pe care alţii le făceau cu o jumătate de secol în urmă. Răspunsul bucureştenilor la ameninţarea care apăruse pentru Parcul Carol, cînd era vorba să fie invadat de Catedrala Neamului şi de anexele ei, a arătat că oamenii au conştiinţa rolului important al plantaţiilor în mijlocul oraşului. Cu atît mai mult trebuie protejat peisajul tradiţional al Cişmigiului. Înfiinţarea acestei grădini publice, prin anii 1845-1850, a fost cea mai impresionantă amenajare de teren pe care a cunoscut-o Capitala în veacul al XIX-lea. După 1910, activitatea neobosită a lui Rebhuhn a făcut să renască parterele şi a reînnoit stocul de arbori. O istorie a acestor lucrări şi a efectului lor se găseşte în frumoasa carte, care a trecut pe nedrept neobservată - Despre grădini şi modurile lor de folosire (Editura Polirom, 2001). Autoarea, dna Dolores Toma, profesoară la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, a explorat stăruitor arhivele pentru a izbuti să reconstituie, cu sensibilitate şi inteligenţă, istoria Cişmigiului, ca şi a celorlalte parcuri moştenite din trecut. Revoluţia demografică şi industrială cruţase pînă acum spaţiile verzi din centru. Situaţia de la Herăstrău-Bordei a stîrnit concurenţa celor mai hulpavi întreprinzători. Şi iată-l pe dl Viorel Hurduc, pe care am văzut că-l interesează şi zona Sf. Iosif-General Budişteanu, că vrea să înfigă în marginea Cişmigiului cele patru turnuri, sub pretextul că "îi vor ajuta să se orienteze pe cei care vin să se plimbe în parc" (citat din Gândul). Intenţia reală, uşor de înţeles, este de a construi un complex de locuinţe scumpe: preţurile sau chiriile acestora îi fac să saliveze pe exploatatorii imobiliarului. Viitorii locatari nu jinduiesc să se plimbe prin Cişmigiu, ci caută prestigiul unui apartament de lux, în centru, pe măsura poziţiei economice şi sociale la care se închipuie ajunşi. Cu orice preţ: cel financiar va fi plătit de ei, pe cel moral pe care-l reprezintă batjocorirea oraşului istoric îl vom plăti noi.

Mai multe