Curba lui Gauss şi muntele lui Venus
Profesorul Octavian Stănăşilă a afirmat că se poate demonstra ştiinţific faptul că examenul de bacalaureat al acestui an a fost fraudat deoarece distribuţia notelor nu respectă curba lui Gauss. Prezentatorii unei emisiuni matinale de la un post particular de radio, un băiat şi o fată, citeau ştirea adăugînd comentarii de genul miştocăreală haioasă, ceea ce m-a făcut să rămîn oarecum perplexă şi preocupată din mai multe motive. Primul, că ştirea în sine era o ştire dramatică. Frauda unui examen la scară naţională presupune oficializarea fraudei instituţionalizate, dovada concretă a faptului că se poate crea un sistem al corupţiei care funcţionează, legînd între ele şcoli, cartiere, oraşe şi judeţe în mod coerent, că informaţia circulă şi foarte mulţi oameni acţionează sinergic ca să obţină în final rezultatul dorit: un fals naţional! Dacă aş şti cine a fost project manager la implementarea acestui bacalaureat fraudat l-aş angaja în mai puţin de 24 de ore ca să eficientizeze nişte cauze mai bune. În al doilea rînd, era autoritatea celui care făcea o astfel de afirmaţie. Oricine a trecut printr-un liceu de pe vremuri (şi nu mă refer la liceul interbelic, în faţa căruia se cutremurau toţi, ci la acel liceu de matematică-fizică aflat prin mai toate capitalele de judeţ şi în număr mai mare în Bucureşti), deci, toţi cei care au terminat vreodată un liceu ceauşist de elită ştiu cine este profesorul Octavian Stănăşilă, pentru că au învăţat după manualele de matematică şi culegerile lui. Dacă mie mi-ar fi spus cineva că profesorul Stănăşilă a făcut o afirmaţie publică legată de matematică aş fi fost mult mai atentă la ştirea asta, decît la altele, chiar şi pentru simplul motiv că nu iese în fiecare zi să declare ceva. Pot să admit că cei doi nu au terminat vreodată un liceu de matematică-fizică, dar ar fi fost suficientă o căutare pe google, ca să trateze cu mai mult respect vocea care făcuse declaraţia. Şi, nu în ultimul rînd, motivul perplexităţii mele este chiar curba lui Gauss. Comentariul celor doi a fost că dacă de acum începem să ghicim în curba lui Gauss, o să ghicim şi în muntele lui Venus în curînd... Dincolo de insolenţă, contestarea plină de miştocăreală a unei funcţii matematice, curba lui Gauss fiind reprezentarea grafică a probabilităţii repartizării unor valori în funcţie de o medie standard, a fost de fapt motivul care m-a făcut să resimt episodul ca fiind serios. Atît timp cît facultăţile de jurnalism din România vor scoate pe bandă rulantă absolvenţi care îşi afişează cu mîndrie ignoranţa în timpul orelor de program, nu cred că avem a ne plînge de nivelul de cultură şi educaţie din liceele româneşti. Sînt bine pregătiţi doar pentru a culege căpşuni chiar şi acei absolvenţi din anii cînd bacalaureatul nu e fraudat, conform curbei lui Gauss. Dacă cei doi jurnalişti de dimineaţă ar fi dat acceaşi simplă căutare pe Internet, ar fi aflat în maximum zece secunde: "Carl Friedrich Gauss (1777-1855) a fost astronom, matematician şi fizician german. A făcut descoperiri importante în materie de mecanică celestă, electromagnetism, optică. A dezvoltat teoria numerelor. A pus premisele geometriei hiperbolice non-euclidiene". Mă întreb care dintre aceste cuvinte ar trebui eludat şi transformat într-o miştocăreală haioasă la un buletin de ştiri?