Cum se scrie istoria cu copy-paste
În ultima vreme se vorbeşte mult şi prost despre standardele internaţionale la care ar trebui să se racordeze cercetarea din România fără a se şopti un cuvînt despre cum ar trebui să ne facem mai întîi şi întîi de toate curăţenie în ogradă. Visăm la Europa şi alergăm să ne „racordăm“, chiar dacă navigăm printr-un labirint de mediocritate şi ne împiedicăm la tot pasul de grămezi de maculatură.
Iată, de exemplu, o altă producţie istorică îndatorată pînă la ultimul rînd aceleiaşi deja celebre colecţii de Călători străini. Bogdan Bucur publică în 2008, la Editura Paralela 45, un „ceva“ intitulat: Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului românesc. Titlul se potriveşte de minune conţinutului „devălmaş şi anarhic“, căci fără mare judecată şi fără prea mare punere pe gînduri, autorul rupe calupuri mari din călătorii străini pe care îi aşază pe pagini întregi, aşa despuiaţi de judecată şi interpretare. Se caută pînă la epuizare senzaţionalul, urîtul, groaza, lucrurile grele şi cumplite, tot ceea ce un călător de o zi ar fi putut vedea sau doar copia de la alţii. Interpretările, ca şi lecturile domnului Bucur sînt deficitare. I-ar fi prins bine Larry Wolff sau Maria Todorova, cu atît mai mult cu cît sînt în limba română. Poate nu s-ar mai fi grăbit atît să citeze aiurea şi fără discernămînt.
După bibliografie, pare că domnia sa nu ştie nici o limbă străină.
Aşadar, cazul românesc pare unic şi „săracii de noi“ am suferit aici de pe urma tuturor relelor, victime ale Europei, ale ciumei, ale vremurilor şi vremii. Poate că, autori ca Robert Muchembled, Laura Gowing, Peter Burke, Michel Foucault, Arlette Lebigre, Amila Butorovic, Suraiya Faroqhi i-ar fi deschis piste de interpretare prin cercetarea unor subiecte similare cu cele ale domniei sale. Oricît de mult şi-ar mai dori unii să vehiculeze încă aceste ipoteze ale vitregiilor sorţii, ele nu mai sînt de multă vreme de actualitate şi în actualitate. Şi apoi, nici măcar nu mai sînt „senzaţionale“. Poate doar pentru domnul Bucur, căci limbajul cărţii este unul de catastrofă. Pe fiecare pagină se înşiră un vocabular care te face să te zgîlţîi din toate încheieturile: excese, prăduire, incendiere, anarhie, insecuritate, tîlhărie, jefuire, dezastru, dezordine, omor, maltratare, mizerie, disperare, grozăvie, cumpliţenie, traume etc. Mi-ar fi foarte greu să dau o mostră din gîndirea domnului Bucur, fără să nu mă cutremur la rîndu-mi: „La toate acestea (tot calamităţi – n.n.) se adaugă cumplite calamităţi naturale, meteorologice şi epidemiologice, dar mai cu seamă teribile dezastre umane care fac din Valahia turcească «o ţară cu desăvîrşire despuiată, pustiită, jefuită şi arsă în veacul al XVIII-lea fanariot»“. Cum am scăpat, totuşi, sună fireasca întrebare. Şi apoi, citările se înşiră una după alta: am trecut de un amplu fragment dintr-un călător, ne adîncim într-un şi mai amplu fragment dintr-un alt călător care prevesteşte o altă catastrofă căzută pe capul bietei Valahii. Pentru a evita monotonie, pigmentează ici şi colo, cu citate, tot ample, din Ilie Corfus sau Dinicu Golescu. Aşadar, o carte făcută cu copy-paste. Cui îi foloseşte? Cine are nevoie de o astfel de carte? Domnul Bucur cu siguranţă promovează şi se înscrie în standardele, alea promovate, dar niciodată dezbătute. Şi din păcate o astfel de carte nu este singulară.
În prefaţă, domnul Adrian Majuru ne vesteşte utilitatea şi mai ales noutatea acestei cărţi ce ar fi trebuit să răstoarne istoriografia românească: „O monografie istorică a periferiei istorice din perspectiva cercetărilor interdisciplinare credem că reprezintă o noutate în literatura de specialitate“. Care interdisciplinaritate? Care noutate? Eu nu le-am găsit. Şi mai departe: „Pentru a susţine acest demers complex şi variat, Bogdan Bucur a folosit întreaga bibliografie la care a avut acces: documente de arhivă; documente edite; memorialistică... şi diverse alte lucrări“. Am umblat cu lupa pe paginile domnului Bucur şi n-am descoperit nici măcar un singur document de arhivă, ci doar „diverse alte lucrări“. Pe scurt, colecţia de Călători străini. De altminteri, bibliografia, şi aşa „enormă“, de patru pagini n-avea cum să mai cuprindă şi catagrafii sau documente de arhive. În plus, dacă tot află ce-i trebuie de prin călătorii străini, la ce bun mersul la arhive? Şi dacă, peste noapte dispare colecţia? Am ajuns să-mi doresc dispariţia acestei colecţii, care iată serveşte cum nu trebuie şi cui nu trebuie...
Se vede că domnul Bogdan Bucur a trecut prin Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti tot în devălmăşie şi tot anarhic, dar aflat tot timpul sub patronajul unor oameni de cultură a căror notorietate îi foloseşte. Pe principiul „lasă, bă, că-i de-al nostru“, se girează tot mai mult impostura şi mediocritatea, se creditează cu uşurinţă orice, fără să ne dăm seama că ne păcălim pe noi, făcîndu-ne egali cu ceea ce am girat. Şi noi care vrem standarde internaţionale, cînd grădina noastră e plină ochi de maculatură şi incompetenţă.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.