Coborîri în infern

15 decembrie 2007   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Rar naraţiune autobiografică mai dramatică şi mai răscolitoare ca textul lui William Styron Darkness Visible - A Memoir of Madness (1990; tradus recent în româneşte, cu titlul Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie). Este povestea unei depresii care l-a doborît pe scriitor în plină glorie literară. Styron înregistrează cu precisă acuitate toate semnele bolii, de la primele simptome: tristeţe, teamă, angoasă, confuzie, incapacitate de a se concentra, goluri de memorie. Se instalează curînd o durere surdă, o senzaţie de sufocare sau de înec şi, bineînţeles, insomniile. Depresivul trăieşte un sentiment de singurătate imensă şi chinuitoare, îşi pierde cheful de viaţă, dorinţele, libidoul. Corpul nu mai ascultă, e crispat, ţeapăn, măcinat de dureri inexplicabile. Dispare pînă şi vocea, orice gest implică un teribil efort. Depresia - insistă Styron - este o formă de nebunie, chiar dacă depresivii nu sînt periculoşi decît pentru ei înşişi. Oricum, pentru ceilalţi depresia este de neînţeles, ceea ce potenţează sentimentul de izolare şi de singurătate, frica de a nu fi părăsit. Se adaugă conştiinţa faptului de a fi atins o vîrstă de cumpănă, 60 de ani, "această enormă bornă a mortalităţii noastre". După o spitalizare de şapte săptămîni se întrevăd, timid, semnele vindecării: într-o noapte, scriitorul visează pentru prima oară după un an de zile. Foarte interesante sînt paginile în care Styron evocă alţi doi mari depresivi, Camus şi Gary. Pe Camus nu l-a cunoscut personal, ci doar din lecturi şi din povestirile lui Romain Gary. Camus - relatează Gary - vorbea adeseori despre sinucidere. Moartea lui ar trăda un comportament sinucigaş sau măcar - crede Styron - un "flirt cu moartea": ştia prea bine că tînărul Gallimard era un fanatic al vitezei şi totuşi a ales să meargă cu maşina lui. Pe Gary, scriitorul american l-a cunoscut foarte bine, s-au întîlnit de mai multe ori atît în Statele Unite, cît şi la Paris. Memorabil este portretul fostei soţii a lui Gary, actriţa Jean Seberg, ajunsă într-o stare de decrepitudine fizică ce nu mai amintea nimic din frumuseţea ei de odinioară. Ultima oară cînd Styron îl întîlneşte pe Gary, acesta din urmă este, fără dubii, în plină depresie: îl trădează tremurul mîinilor, vocea stinsă, expresia de suferinţă. Nu mult după aceea, Gary s-a sinucis, trăgîndu-şi un glonte în cap după ce, cu cîteva ore înainte, cinase cu Claude Gallimard şi discutaseră aparent cît se poate de normal. De altfel - aminteşte Styron - temperamentele artistice sînt predispuse la depresie şi sfîrşesc nu o dată prin sinucidere. Lista e lungă: Van Gogh, Virginia Woolf, Cesare Pavese, Primo Levi, Montherlant, Sylvia Plath, Jack London, Ernest Hemingway, Esenin etc. Curios, numele lui Styron nu este menţionat nicăieri în cartea lui Philippe Labro, Să cazi de şapte ori, să te ridici de opt (Tomber sept fois, se relever huit, 2003; titlul reia nişte versuri dintr-o poezie japoneză). Subiectul este acelaşi: o gravă depresie care durează tot un an şi care se declanşează tot într-un moment cînd autorul pare a încarna reuşita socială şi profesională. Romancier, jurnalist, director de programe la RTL între 1985 şi 2000, Philippe Labro e o figură cunoscută a Parisului monden şi mediatic. Boala îl descoperă însă vulnerabil şi incapabil să se apere. Regăsim întreaga simptomatologie descrisă de Styron: oboseală, somnolenţă, pierderea dorinţelor, teamă de viitor, voce nesigură, durere în pîntec; merge încovoiat, picioarele sînt moi, fiecare gest cere un efort supraomenesc. Îşi găseşte cu greu cuvintele, e incapabil să scrie, dimineaţa are vertijuri, se aşază pe marginea patului şi stă minute în şir într-o stare de prostraţie, fuge de lume, amînă întîlnirile, are lapsusuri, rupturi de ritm, gura uscată ca iasca, vederea ceţoasă. Îl bîntuie gîndul sinuciderii, se agaţă - o vreme - de munca la birou, de fapt se preface că lucrează, nu are curajul să ia decizii. Depresia: "Nu avem dreptul să folosim acest termen sub orice pretext (...). Cuvîntul şi realitatea lui acoperă o tragedie, fizică şi psihică, un mister, un rău, iar acest rău este indispensabil să fie tratat, îngrijit, şi - mai ales - să fie spus, exprimat". Depresia se hrăneşte din ea însăşi, bolnavul ajunge să se complacă în propria-i suferinţă. Misterul bolii rămîne întreg. Ca şi Styron, Labro vede în depresie "inexprimabilul", "indicibilul". Iată de ce astfel de mărturii arată că, totuşi, se poate ieşi din infern.

Mai multe