Cît de playboy a fost regele Carol al II-lea?
Dintre cei patru regi ai dinastiei române – Carol I-ul, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai – nici unul nu are legenda proastă a celui de-al treilea. Din varii motive – unele întemeiate, altele bîrfe –, amintirea comună legată de acest rege e dominată de incriminări şi deriziuni. Dar mai ales există o cascadă de alegaţii paroxistice, care-i pun în discuţie de la detalii comportamentale pînă la cele anatomo-fiziologice. Fără discriminare (între ei), legionarii, antonescienii şi comuniştii, pe rînd, au colportat pe seama acestui personaj, cu o sadică plăcere, cam tot ce se poate imagina mai dubios şi chiar obscen.
Azi, cel mai banal lucru spus adesea (şi acceptat aparent unanim) despre Carol al II-lea e acela că el a fost un playboy desăvîrşit. Cea mai cunoscută la noi biografie a personajului – scrisă de istoricul american P.D. Quinlan – chiar aşa se cheamă: The Playboy King. Carol II of Romania. Clişeul a devenit axiomă: individul a fost un afemeiat sadea, şi punct. Sărmanul Carol al II-lea! Cum i-a fost dat lui să rămînă în istoria noastră ca o pată de ulei pe lunga listă a conducătorilor români care, se ştie, au fost cu toţii virtuoşi, şi de o obsesivă fidelitate conjugală!
Totuşi, nu vreţi să tragem puţin cu ochiul prin gaura carlistă a cheii? În măsura în care putem reconstitui traseul său amoros, prima iubire a lui Carol a apărut pe la vreo 20 de ani ai lui, în 1913: numele fetei era Ella Filliti (alintată Păsărica), fiică a unei familii bucureştene onorabile, deşi nu chiar aristocratice. Al doilea amor a apărut în 1916: o liceană brunetă şi nurlie pe nume Maria Martini, fiică a unei familii locuind pe la poalele dealului Cotrocenilor. Iar a treia femeie din viaţa lui chiar era să-i pună capac: Ioana Maria Lambrino, pentru intimi Zizi (amorezul o alinta Baby), cu care Carol se căsătoreşte pe ascuns în toamna lui 1918, spre stupoarea familiei sale. La insistenţele mamei – inteligenta, frumoasa şi nu tocmai devreme-acasa regină Maria –, Carol rupe legătura cu Zizi în ianuarie 1920 („din interese de stat“), deşi doar ce apăruse un băieţel. Ca să-şi revină din turmentare, Carol străbate un amor pasager cu o actriţă bucureşteană de care probabil n-aţi auzit, Mirela Marcovici. Aşadar, patru iubiri, pînă acum.
În martie 1921, în fine, nuntă mare! Prinţul moştenitor Carol lua de nevastă pe prinţesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei (şi viitoarea mamă a regelui Mihai). Nu vom şti niciodată cît a fost dragoste şi cît geopolitică la mijloc, în acest mariaj (cum se petrecea, în epocă, la curţile regale). Cît de compatibili or fi fost ei puteţi deduce singuri, din moment ce el era expansiv, şarmant şi locvace, iar ea era rafinată, introvertită şi iubitoare de plante de apartament. Cum se întîmplă, cineva avea să umple fisurile acestei nepotriviri – şi astfel apare cel de-al şaselea amor (şi ultimul) al junelul Carol: mereu machiata, interesanta (şi inteligenta, de altfel) Elena Lupescu (alintată Duduia), pe care el o cunoaşte în februarie 1925 şi cu care avea să se căsătorească, după aventuri mari, în august 1949.
În context, amintesc doar că prinţul Carol ar fi putut avea un amor şi cu Olga Nikolaevna – fiica cea mare a ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei. Cei doi au fost practic împinşi unul spre celălalt – regina Maria agrea mult ideea acestei alianţe, iar ţarul Nikolai, la fel (cu atît mai mult cu cît România ar fi fost atrasă astfel pe orbita geopolitică a Rusiei). Tinerii s-au văzut de două ori în cursul anului 1914, au călărit alături, au stat la masă alături etc. – dar pesemne Cupidon tocmai era în pană de săgeţi. Sărmana Olga! Dac-ar fi ştiut că peste patru ani, în iulie 1918, urma să fie (alături de părinţi, surori şi frate) asasinată de bolşevicii lui Lenin, probabil că ar fi fost ceva mai insistentă.
Aşadar, acesta e regele în cauză (aflu că doamna Georgeta Dimisianu îi va dedica un număr proxim al revistei Istorie şi civilizaţie): un bărbat bine (în standardele anilor ’20-’30) care a iubit şase femei – dintre care pe trei le-a şi luat de soţie! Şi un detaliu: după ce a cunoscut-o, la cei 32 de ani ai lui, pe duduia Lupeasca, Carol al II-lea a fost de o perfectă fidelitate, căreia numai moartea-i prematură (în aprilie 1953) i-a pus capăt. Asta să însemne un playboy? Nu-l contrazic pe dl Quinlan, dar am sentimentul că, dacă trecutul Franţei, al Angliei sau al Statelor Unite ale Americii s-ar rescrie în funcţie de iubirile, amantele sau divorţurile liderilor politici, Carol al II-lea al nostru ar părea mai curînd un timiduţ.
Plus că ceva mă face să cred că mulţi alţi lideri români, de înainte şi de după Carol al II-lea (nu spui nume!), au fost cu mult mai performanţi la acest capitol – dacă nu calitativ, măcar cantitativ vorbind.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.