Cît de alb e calul de sub anumite șei?

6 iulie 2011   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Voi începe prin a te întreba, distinse cititor, la ce anume ne aşteptăm oare din partea unui prinţ generic? În rezolvarea acestei întrebări un rol hotărîtor îl joacă imaginarul societăţilor noastre – fie ele şi republici, precum România –, dar şi poveştile pe care le-am aflat, pe cînd juniori eram, din gura bunicilor, din cărţile lui Ispirescu sau de pe discurile Electrecord ale copilăriei. Aşadar, de la un prinţ te aştepţi, mai întîi de toate, să vină călare pe un cal alb. Te aştepţi să-l descăpăţîneze pe zmeul cu şapte capete. Te aştepţi s-o salveze din groaznice pericole pe prinţesa din regatul vecin, apoi s-o ia de nevastră şi să trăiască împreună pîn’ la adînci bătrîneţi. Într-o variantă mai globalizată, te mai aştepţi de la un prinţ să fie deghizat (cu blesteme) într-un broscoi (şi să scape just with a kiss) sau s-o scoată din somn pe Frumoasa din pădurea adormită şi din letargie pe Albă ca Zăpada. Bref, asta e fişa de post a unui prinţ. 

Ei bine, prinţul ce mi-a ieşit în cale în povestea mea cu cai albi pe pereţi se numeşte Paul Lambrino sau Paul Phillipe sau Paul de România (în funcţie de cum îl cunoaşteţi fiecare) şi, în contextul recentului incident dintre preşedintele Băsescu şi Regele Mihai (ştiţi episodul, nu mai insist), domnia sa a remis un comunicat în care spunea că-şi „rezervă dreptul de a-l da în judecată“ pe sus-semnatul, pentru că aş fi spus că dînsul e fiul unui fiu nelegitim al fostului prinţ (viitor rege) Carol al II-lea. 

Sigur că, în astfel de situaţii, terminologia reprezintă partea sensibilă a afacerii. Drept care amintesc curioşilor că, mult înaintea mea, cea care vedea în Carol Mircea (tatăl prinţului din basmul de faţă) „un copil nelegitim“ era chiar Regina Maria, în jurnalul său. Povestea, cît poate fi ea redată aici, sună aşa: moştenitorul Carol a întîlnit-o pe juna Ioana „Zizi“ Lambrino – descendenta unor fanarioţi – prin vara lui 1913, iar prin 1918 între cei doi s-a aprins mare amor – concretizat, în septembrie acelaşi an, într-un mariaj (relativ) secret, într-o catedrală rusă din Odessa. Făcută în dezacord cu regulile Casei Regale de România şi fără acordul Regelui Ferdinand, al Reginei Maria, al Parlamentului, Guvernului etc., nunta a produs consternare la Bucureşti şi, după ceva tevatură, a fost anulată în ianuarie 1919. Dar în aprilie 1919 Zizi a rămas însărcinată, iar pe 8 ianuarie 1920 l-a născut pe Carol Mircea. Deşi născut în afara căsătoriei, băieţelul a fost recunoscut de tatăl său (într-o scrisoare către fosta soţie), dar a fost înregistrat sub numele de domnişoară al mamei, Lambrino. În intenţia vădită de a o îndepărta de prinţul moştenitor, Curtea Regală a stabilit cu Zizi un acord bănesc (500.000 de franci francezi plus un fond de 2.200.000 de franci plătibili în următorii 20 de ani), cu condiţia ca aceasta din urmă să părăsească România. Femeia a încasat cecul şi a plecat la Paris, ulterior la Cannes, cu fiul – care fiu a pierdut (mai bine spus: n-a avut niciodată) drepturile constituţionale sau dinastice aferente. 

Aşadar: n-am nici o îndoială că Paul Phillipe aka Paul Lambrino aka Paul de România e fiul lui Carol Mircea, nici că acesta din urmă ar fi fost fiul în afara căsătoriei al lui Carol al II-lea. Evident că e dreptul primului numit să mă dea în judecată de cîte ori doreşte, dar am dubii că aceasta îi va aduce vreun loc în Casa Regală a României – care nu depinde de mine, nici de dl Paul ş.cl., nici de dl Băsescu, nici de nimeni, ci de Regele Mihai – sau că aceasta îl va concilia cu familiile regale ale Europei. Persoane mai pricepute decît mine într-ale personajului în discuţie îmi spun că dl Paul ş.cl. e implicat în peste 35 de procese numai în România – cu ministerele de Externe, de Economie, cu Banca Naţională, cu RAAPPS etc. –, deci s-ar spune că ceva experienţă în domeniu are. 

Tocmai în virtutea acestei experienţe îi semnalez distinsului domn vorbitor al unei stranii limbi române următorul detaliu: în comunicatul prin care mă ameninţa discret (că mă bagă în proces) se spune că sus-semnatul interpretează istoria „într-un mod interesat şi departe de adevăr“. Cu adevărul mai treacă-meargă: e un concept destul de versatil în Istorie şi se mai întîmplă ca fiecare să aibă adevărul său. Dar l-aş ruga pe dl Paul ş.cl. să-mi explice ce înseamnă „în mod interesat“. Insinuează dînsul că aş fi primit oarece foloase pentru a spune ce am spus? Sugerează că mă aflu pe statul de plată al Regelui Mihai? Sau al altui rege? Să fie gelos dl Paul ş.cl. că eu am discutat despre fotbal cu Regele Spaniei (poate obţine detalii de la dl Băsescu), iar dînsul nu?! Drept care transmit şi eu acestui domn (ale cărui probleme de identitate, dincolo de aspectul lor istoric, mă lasă indiferent) că-mi rezerv dreptul de a-l băga exact acolo unde mă împinge şi el.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010.  El scrie pe blogul Geopolitikon.

Mai multe