Chiar nu vă pasă defel?

12 ianuarie 2009   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Cît de asemănător va fi anul care începe celui din care am ieşit se va vedea, dar bine ar fi să fie altfel, în privinţa păstrării a ce a mai rămas din zestrea de clădiri vechi şi frumoase cu care se putea lăuda Capitala noastră. Dintre cele 2627 monumente istorice din Bucureşti, casele din epoca interbelică sînt 950 la număr, formînd aşadar grupul cel mai important. La clasarea lor s-a procedat totuşi cu moderaţie, fiindcă cele care ar fi meritat, în realitate, să fie reţinute sînt mult mai multe. Nici măcar înscrierea în inventarul publicat în Monitorul Oficial din 2004 nu le apără adeseori de plănuita demolare, a cărei intenţie o ghicim cînd le vedem lăsate să se ruineze "de la sine". Lenta lor degradare este ajutată de accidente (peste 500 de incendii în ultimii zece ani, ceea ce, măcar în jumătate din cazuri, înseamnă pregătirea unei justificări pentru declasare şi dărîmare). Această experienţă ne stîrneşte neliniştea: semnalul de alarmă trebuie tras înainte de a fi prea tîrziu. De curînd, un telefon de la nişte vecini îngrijoraţi mi-a atras atenţia asupra unei case unde au fost văzuţi mişunînd homleşii, fie că ei au fost puşi să distrugă, cum s-a mai întîmplat, fie că prezenţa lor nocturnă ar fi de ajuns ca să putrezească mărul. Casa este părăsită de vreo cinci ani. Pentru dărăpănarea ei s-ar cuveni să răspundă proprietarul, aşa cum codul penal prevede pedeapsa pentru "neasistarea unei persoane aflate în primejdie". Adresa este Bulevardul Aviatorilor, nr. 8, fostă Şoseaua Jianu 10 sau, mai demult, 14, şi figurează pe lista monumentelor istorice. Face parte din parcelarea Dorobanţi, protejată prin lege. Se găseşte la mai puţin de 100 m (cît are raza de protecţie) faţă de clădirea Guvernului, muzeele "Antipa" şi Geologic, precum şi Institutul de Istorie "N. Iorga", toate monumentele istorice din jurul Pieţei Victoriei şi din străzi apropiate, ca Paris sau Duiliu Zamfirescu. Planul casei poartă semnătura lui Petre Antonescu. Atunci, în 1927, arhitectul imita încă stilul dinainte de război, dar, un deceniu mai tîrziu, va construi chiar peste drum, ca în Italia mussoliniană, Institutul de Istorie Universală "pentru domnul profesor Iorga", căruia îi va oferi, de altfel, exact acelaşi proiect pentru Institutul Român de Arheologie de la Saranda, în Albania. Tot lui Petre Antonescu i se datorează conacul vîlcean de la Păuşeşti-Măglaşi, moşie care a avut acelaşi proprietar ca şi casa din Bucureşti. Acesta a fost Mihail Oromolu (1875-1945), jurist şi figură marcantă în lumea finanţelor. După studii de drept la Paris, apoi de litere şi filozofie la München, a fost magistrat, a făcut politică pe rînd cu conservatorii şi cu conservatorii-democraţi, intrînd şi în efemerul guvern Take Ionescu, la sfîrşitul anului 1921 (la Industrie şi Comerţ). Mai tîrziu, s-a alăturat liberalilor. Descendent al unei familii de boiernaşi înrudiţi cu clanul bancar Carada-Burileanu, el însuşi fiind văr prin alianţă cu Titulescu, M. Oromolu a fost guvernator al Băncii Naţionale în 1922-1926, cenzor la Creditul Industrial etc. Era în această funcţie cînd a cumpărat, de la Olga şi Constantin Pastia, terenul pe care s-a construit casa. Autorizaţia este acordată la 29 aprilie 1926 şi în iulie următor casa era gata: subsol, parter şi etaj, cu un garaj în curte. Înăuntru, un hol central octogonal se deschide spre celelalte încăperi şi scara către etaj. Marmura şi fierul forjat compun un decor somptuos. Intrarea, dinspre Piaţa Victoriei, are deasupra o marchiză şi, mai sus, balconul, străjuit de amoraşi de ghips. Casa a fost naţionalizată în 1950. Iedera care o îmbrăţişează a crescut şi, în paragina de acum, sporeşte aspectul pitoresc al acestui mic palat.

Mai multe