Cenzura veselă şi tristă

În urmă cu opt ani, Nicolae Manolescu publica în România literară un editorial cu titlul "Cenzura veselă". Criticul se referea îndeosebi la perioada de după 1977 (anul în care Ceauşescu a desfiinţat cenzura ca instituţie); în lipsa unor nomenclatoare limpezi, cenzorii (mai mulţi decît înainte de 1977) luau nu o dată decizii aberante, vizînd în special vocabularul şi propunînd "soluţii" de un enorm comic involuntar. Să nu uităm că printre cenzori se numărau, pe lîngă cei de la diferite instanţe "de partid şi de stat", numeroşi scriitori ce lucrau în edituri şi la reviste şi care practicau ei înşişi o lectură deformată a textelor, pentru a preîntîmpina posibile reacţii punitive din partea autorităţilor. O practică răspîndită a acelor ani era ca autorii să trimită criticilor exemplare "corectate", în sensul că restabileau, prin adăugiri sau ştersături, textul original. Era, în fond, şi o dovadă de încredere, precum şi un semn de solidaritate profesională. Am primit eu însumi (făceam pe atunci cronică literară) numeroase volume cu astfel de corecturi. Ele dau într-adevăr măsura acelei cenzuri "vesele", de o stupiditate incredibilă, dar şi de o eficacitate perversă în a detecta ceea ce putea părea suspect. Voi selecta, în continuare, o serie de exemple, culese din volume de poezie apărute în anii ’80; numele autorilor nu contează aici (ei se vor recunoaşte destul de uşor dacă vor citi aceste rînduri), important este să vedem cum funcţiona mecanismul. Voi semnala, prin caractere cursive, cuvintele şi sintagmele fie eliminate, fie "transformate". Voi pune faţă în faţă versiunea hotărîtă de cenzor (care va fi fost el) şi versiunea iniţială, dorită de autor. Iată, mai întîi, exemple din două cărţi ale unui tînăr (pe atunci) poet al generaţiei ’80. Aşadar: "cineva într-o zi era frînt"; poetul scrisese "cineva zilnic era frînt"; "rumeguşul cuvintelor" pentru "mătreaţa cuvintelor"; "apele cristaline ale poemului" în loc de "apele mîloase ale poemului"; "şi eu am trăit/trei decenii" pentru "şi eu am trăit în obsedantul deceniu"; "o nedumerire sau aşa ceva" - "o revoltă sau aşa ceva"; "acea neobrăzată numită singurătate" - "acea tîrfă numită singurătate"; "îţi va înflori viaţa" pentru "îşi va lua viaţa". Am lăsat la o parte multele situaţii cînd cuvinte sau versuri întregi sînt eliminate fără să fie pus ceva în loc; chiar şi cenzorului îi lipsea, uneori, inspiraţia... Să deschidem şi alte volume de poezie: "zi-mi duminecă sădită lîngă-o floare" în loc de "zi-mi biserică sădită lîngă-o floare"; "femeile au hohotit cărunt" pentru "femeile au coborît în prunci"; "mai bine-mbracă depărtarea" - "mai bine-mbracă lumînarea"; "fluturi buimaci au curs din obloane" - "fluturi buimaci au curs din icoane"; "şi trece fulgerul în fiecare seară călare" - "şi trece îngerul în fiecare seară călare"; "vă iubesc cimitire de duhuri" - "vă iubesc cimitire de îngeri"; "m-am născut în anotimpul răcoros al întrebărilor" - "m-am născut în anotimpul friguros..."; "pregătit pentru o nouă victorie" pentru "pregătit pentru o nouă înfrîngere"; "pretutindeni sînt drumuri" - "pretutindeni e moartea"; "tu ce faci cînd soarta traversează strada" - "tu ce faci cînd moartea..."; "Tratatul despre demnitatea lumii" în loc de "Tratatul despre laşitatea lumii"; "sentimentele ar fi locuit departe de mine..." - "suferinţa ar fi locuit..."; "nu jubilaţia" pentru "nu deznădejdea". Şi, pour la bonne bouche: "nimeni nu a pus anemone în ceai" în loc de "nimeni nu a pus cianură în ceai"; "O, Leopolda, dă-ne nouă / Lumina celor doi calzi sîni" pentru "O, Reparata, dă-ne nouă/Lumina celor trei calzi sîni"; "Tata era un vierme" în loc de "Dictatorul era un vierme". Pentru cine cunoaşte realităţile anilor ’80, modificările sînt lesne explicabile. Erau proscrişi termenii religioşi, cei cu conotaţii erotice, cuvintele ce trimiteau la frig, foame, tristeţe, disperare, întuneric etc. Sau la bancuri celebre, precum cel cu cianura în ceai. Cenzorii găseau soluţii, am văzut, aiuritoare. Cum să nu admiţi, fie şi cu o indicibilă tristeţe, că exista şi o cenzură veselă?