Casa lui Xenopol
Am primit de cîtăva vreme un mesaj de la unul dintre prietenii nevăzuţi care-mi scriu pe Internet ca să-şi declare solidaritatea sau să semnaleze încă o casă în pericol. De data asta, era imobilul cu nr. 3 de pe str. General Eremia Grigorescu. Această casă splendidă este atît de dărăpănată, încît informatorul meu a crezut că e părăsită, ceea ce, ca în atîtea cazuri, ar fi fost un indiciu că se pregăteşte demolarea. Dimpotrivă, la ultima ei şedinţă, la 17 decembrie, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a avizat înscrierea clădirii pe lista oficială, pentru clasare fiind necesară acum şi semnătura ministrului (cel nou, care şi-a manifestat deja interesul pentru protecţia patrimoniului). Casa o cunosc, cu trecutul ei care ar fi îndreptăţit de mult să fie declarată monument istoric. Ca să o ferească de naţionalizare, proprietarii au lăsat-o în paragină, aşa că înfăţişarea neîngrijită li se datora chiar lor. Aici a locuit, atît înainte, cît şi după Primul Război, Alexandru D. Xenopol, istoric, sociolog şi filozof. În realitate, casa aparţinea familiei Gatoschi, moşieri din judeţul Iaşi. Cu unul dintre ei, Vasile, fusese măritată Coralia Biberi (1869-1951) care, ca poetă, semna cu pseudonimul "Riria". Rămînînd văduvă în 1903, cu trei copii, ea s-a dedat unei intense activităţi literare, de un romantism despletit. A publicat şi la Paris, în prestigioasa Revue blanche, a intelectualilor dreyfusarzi unde scriau pe atunci Leon Blum şi Julien Benda. Intrarea în cenaclurile literare româneşti i-a fost facilitată de Xenopol, a cărui admiraţie naivă pentru muza cu douăzeci de ani mai tînără a luat forma seriilor de articole "Un nou poet de frunte" şi "Poeta Riria". Tot el îi scria prefeţe la tragedii şi culegeri de versuri, fără să-i pese de zîmbetele pe care le stîrnea. În 1908 s-au căsătorit. În timpul războiului erau la Iaşi. Casa din Bucureşti şi biblioteca au fost devastate de ocupanţii germani. Bătrîn şi bolnav, istoricul a dus în ultimii ani o viaţă chinuită, plină de lipsuri. Din corespondenţa Ririei se vede că se gîndea să-şi vîndă biblioteca la Cluj (ea va fi în cele din urmă donată la Arad). Să vîndă casa? N-ar fi vrut ca un parvenit să se instaleze în încăperile în care el muncise pînă la istovire. La solicitarea lui N. Iorga, Parlamentul i-a votat o pensie viageră... chiar în ziua morţii lui, 27 februarie 1920. I s-au făcut, în schimb, funeralii naţionale: "cortegiul funebru va pleca de la locuinţa defunctului, din strada Armaşului" (nu se numea încă Eremia Grigorescu). La generaţia următoare, unul dintre fraţii Gatoschi, Niculae, ofiţer din anturajul lui Carol al II-lea, a fost tatăl Nicăi, o celebră frumuseţe a Bucureştiului, care, mai tîrziu, a fost soţia sculptorului Ion Vlad. Casa avînd, ca şi altele de vîrsta ei, un parter înalt şi etaj, sus locuia sora fraţilor, doamna Dimitriu-Borca, care a avut, la rîndul său, o fiică - al cărei soţ a fost fiul arhitectului N. Nenciulescu - şi un fiu. Acesta, Alexandru, după studii de drept, ajunsese normator la Sovrom-Construcţii, unde găsiseră de lucru şi alţi descendenţi ai unor familii prigonite pentru "dosar". În pofida exteriorului delabrat, casa a păstrat înăuntru sobele de Meissen şi o scară monumentală. Acolo a fost locul de naştere al Alianţei Civice, în a doua toamnă a libertăţii. Dacă i se face acum dreptate lui Xenopol, ar trebui să ne aducem aminte şi de cealaltă casă a lui, cea de la Iaşi. Ar fi fost normal ca ea să-i revină Institutului de Istorie care-şi are sediul pe strada care urcă de acolo, domol, dealul, Lascăr Catargiu (fostă Karl Marx, cum vă place această substituire?). N-a fost să fie. La acea adresă s-au perindat o mulţime de firme, apoi clădirea a fost dezbrăcată de tencuială, pînă la cărămidă. Asta e naţia pentru care poţi să munceşti pînă cazi pe brînci, ca boul pe brazdă, şi nimeni nu simte nici emoţie, nici măcar curiozitate. Riria, care a fost un tip de "văduvă abuzivă", a încercat să organizeze memoria publică în jurul celui pe care-l numea "Maestrul meu iubit". Din această strădanie a ei a rămas doar lespedea de la Bellu: un basorelief în formă de raft de bibliotecă, cu un şir de volume pe care scrie Istoria românilor din Dacia Traiană.