Casa din Popa Rusu

28 iulie 2008   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Nici o casă de pe strada Popa Rusu n-are statut de monument istoric. Ceea ce e absolut inexplicabil, fiindcă mai multe s-ar cuveni să figureze pe acea listă oficială, atît de incompletă, deşi se găsesc şi unii care ar dori să o scurteze prin declasări. În cazul clădirii de care va fi vorba astăzi, nici o îndoială nu e permisă. Casa de la numărul 24 este cea mai frumoasă din tot cartierul: înconjurată de o mică grădină şi construită în stilul cu reminiscenţe neoclasice în care erau pe vremuri casele boiereşti din Moldova (la Botoşani de pildă, înainte de 1970). Dacă trecătorul se apropie, atras de albeaţa acestei faţade pe care o înnobilează treptele ducînd la intrarea din centru, priveliştea îl dezamăgeşte. Sparte sînt ferestrele şi geamurile de la uşă, verdeaţa din jur e a buruienilor, nu a florilor de altădată. Culmea, undeva, într-un colţ, pe o cîrpă răsucită de vînt scrie: "De închiriat". Cine ar vrea să închirieze această ruină? Cel mult, ar putea să o cumpere cineva, dacă are bani să o restaureze. Poate că anunţul a fost pus de mult şi, între timp, degradarea a continuat. Totuşi, chiar fără calitatea ei arhitecturală, trecutul casei ar fi fost de ajuns pentru a-i asigura o soartă mai bună. Autorizaţia de construcţie, pe această parcelă care purta atunci numărul 18, a fost solicitată în 1892 de un domn D.I. Dobrescu. Tot el este înscris ca proprietar în Anuarul României din 1895/1896. El nu e altul decît Demetru I. Dobrescu (1869-1948), personaj al cărui nume este legat de istoria Bucureştilor, fiindcă, ministru al Justiţiei pentru trei luni în 1918, avea să fie din 1928, ca naţional-ţărănist, primar al Capitalei. Şi ce primar! Unul din cei foarte rari care s-au preocupat de peisajul urban. Stă mărturie broşura lui din 1934 Viitorul Bucureştilor, în care făcea propuneri îndrăzneţe: "Se pot săpa lacuri frumoase artificiale, se pot planta păduri întinse, se pot ridica monumente măreţe, care ar aduce viaţa şi pitorescul în oraşul cel mai banal". Cu acelaşi prilej, el declara: "Un popor nu valorează decît atît cît valorează capitala sa". Cuvinte de meditat şi astăzi, după alegerea unor edili care năzuiesc să introducă noi programe urbanistice. Dobrescu visa la un oraş cu 1.500.000 de locuitori, cifră pe care populaţia bucureşteană a atins-o în prezent. Reformatorul propunea modernizarea ca adaptare la viteza circulaţiei şi la rapiditatea pe care betonul o permite lucrărilor de construcţie. El cerea bulevarde şi pieţe largi, ameninţînd că "peste cîtva timp nu vom mai putea circula în Bucureşti decît cu viteza carului cu boi", profeţie care, iată, s-a adeverit. Lui i se datorează crearea unor ştranduri şi parcuri, la Snagov, la Băneasa, unde acum păduricea e retezată nemilos, şi a plănuit altele: Herăstrău şi Tineretului. A semnalat necesitatea de a se închide Cimitirul Bellu. Printre proiectele sale nerealizate se numără Cetatea universitară, ca la Paris sau Madrid, şi un nou palat regal pe dealul Piscului, ori unele de tot naive: strămutarea monumentului de la Adamclisi pe dealul Arsenalului, care nu mai există, sau acoperirea cu sticlă a Lipscanilor, deveniţi un centru al modei feminine europene! Cel puţin într-o privinţă i-aş da dreptate, cînd preconiza ca biserica Patriarhiei să rămînă catedrala noastră naţională, "pentru că sînt convins că împrejurările nu vor permite să se înalţe o catedrală nouă". Arhitecţii pe care-i încuraja, Doicescu, Horia Creangă, Marcel Iancu, au lăsat cît au lăsat, dar tot ce a ieşit din mîna lor face cinste acestui oraş. E însă adevărat că, în acelaşi timp, el a dus mai departe lupta contra clădirilor vechi, dispreţuite ca "orientale" şi insalubre, şi din cauza acestei politici sistematizarea a ajuns să însemne eliberarea de trecut, iar oraşul lui Dobrescu ajunge azi să fie sacrificat ca "trecut". Casa din Popa Rusu a trecut repede la alt proprietar. Cel pe care-l consemnează planurile cadastrale din 1895 era un maior Eracle "Petroride", desigur Retoride, familie liberală. Ar fi mare păcat să se piardă această clădire pe care o recomandă şi vîrsta, şi frumuseţea ei.

Mai multe