Casa Amiralului

25 noiembrie 2007   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Cartea mea preferată în copilărie era Casa din Uliţa Cireşilor, de P.L. Travers. Autoarea - P. însemnînd Pamela, după cum am aflat mai tîrziu - era australiană şi a lansat personajul Mary Poppins, reluat în mai multe cărţi din aceeaşi serie (care nu erau pe atunci traduse în româneşte, iar filmul nu l-am văzut decît la vîrsta primelor flirturi, dacă îmi aduc bine aminte cu cine l-am văzut). Pe străduţa pe care se întîmplau toate minunile era şi casa, în formă de vapor, a amiralului Boom. Care, în mintea mea, era tot una cu aceea, vecină cu a noastră, a amiralului Urseanu. Despre care va fi vorba aici, deşi nu e chiar în primejdie. În afară de tencuiala care cade de pe sculpturile alegorice cu care e împodobită faţada. Ele evocă mitologia marină şi resursele pescăreşti ale Mării Negre. Doi puşti se zbenguiesc acolo, unul călărind un delfin şi celălalt pe un nisetru! În jur, ornamentele de stuc figurează prore de corabie şi mascheroane. Un perete de geamuri indică existenţa grădinii de iarnă, care nu putea lipsi. Casa a fost construită de I.D. Berindei, arhitectul cel mai la modă pe atunci, în 1910, pentru amiralul Vasile Urseanu (1848-1926), unul dintre oamenii datorită cărora România lui Carol I a avut flota ei. Dar acest navigator era şi un pasionat cititor de hărţi ale cerului. A fost preşedinte al Societăţii Astronomice şi casa lui avea un observator astronomic instalat sub cupolă. Luneta sa, inaugurată în 1915, e folosită şi astăzi. Plafonul cupolei este pictat ca un cer înstelat. La moartea amiralului, l-a moştenit soţia sa, Ioana, născută Puricescu (1870-1941), care a donat casa, din 1933, Primăriei Bucureştilor pentru a fi înfiinţată o pinacotecă. De aceea, inscripţia de la intrare, sub portretele soţilor Urseanu, de Camil Ressu, exprimă recunoştinţa cetăţenilor: "După o viaţă de muncă şi credinţă au dăruit acest lăcaş ca să fie adăpost de artă şi prilej de înălţare sufletească". Actul de donaţie combina cele două destinaţii, aşa că, acum vreo cincizeci de ani, Observatorul Astronomic Popular ocupa etajul şi terasa, pe cînd la parter se înghesuiau colecţiile Muzeului Municipal, pe care Antonescu îl aruncase afară din casa Cantacuzino-Moruzi de pe Calea Victoriei, dar care nu încăpea întreg în casa Filipescu-Cesianu, de la colţul cu str. Sevastopol, iar palatul Şuţu era în reparaţii pînă în 1959. Atunci mi s-a dat voie să pun mîna pe una dintre săbiile lui Brâncoveanu. Colecţia de tablouri a Muzeului a fost şi ea mutată de colo-colo: la un moment dat, după ce i se adăugase colecţia Simu prin dărîmarea templului grec peste care s-a ridicat blocul "Eva", ea putea fi văzută pe str. Biserica Amzei, unde a fost înlocuită de nişte ateliere de artişti, ca să fie apoi depozitată în str. Dr. Obedenaru, în casa Slătineanu. Aceasta a fost golită de propria ei colecţie, transferată la noul muzeu din Calea Victoriei, în 1977. Ca ministru al Culturii, prin 2001, Răzvan Theodorescu a încercat să aducă secţia de artă a Muzeului Municipal în casa Urseanu, ceea ce, formal, se justifica prin dispoziţia donatoarei, dar a trebuit să renunţe în faţa revoltei astronomilor. Aici, pe bulevardul numit atunci Ana Ipătescu, la nr. 21, fusese, în casa din fundul curţii, un post secret al Securităţii, iar în clădirea principală se ţineau nu ştiu ce cursuri de ateism. La 21 decembrie, cînd tot cartierul bîzîia ca un stup agitat, am văzut-o ieşind pe poartă şi luînd-o la fugă pe o frumoasă doamnă care se împleticea pe tocurile ei înalte ca să n-o ajungă din urmă Revoluţia. Acum, instituţia se cheamă Observatorul Astronomic Municipal şi, în serile de marţi, joi şi sîmbătă, dacă cerul e senin, puteţi explora Luna. Cît despre cum se petrec lucrurile pe Pămînt, povestea acestei case este destul de grăitoare.

Mai multe