Burgheza respectabilă

Diferitele tratate de igienă, scrise cu precădere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lucrează la conturarea unui nou cod comportamental specific unui nou tip uman: femeia respectabilă, provenind din rîndul unei burghezii înstărite. În slujba acestei noi categorii sociale se pun medicii, oamenii politici, „militantele feministe“, scriitorii, jurnaliştii. Miza este una foarte importantă: construirea unui „ideal-tip“ al burghezei respectabile, soţie devotată, mamă iubitoare a cărei principală datorie civică este să asigure „copii patriei“, educatoare, păstrătoare a bunelor moravuri etc. Iar igieniştii din această perioadă aveau să demonstreze că femeia „poartă“ şi asigură „destinul“ unei naţiuni. Aşadar, pentru „calitatea“ acestui destin se lucrează din greu, cel puţin la nivel teoretic. Pentru femeile din clasele de sus şi de mijloc se construieşte acum o nouă identitate. Igieniştii sînt cei mai prolifici în acest sens, dar trebuie să ţinem seama şi de faptul că medicul devine un personaj esenţial. De altminteri, în întreaga Europă se constată cum medicina şi ştiinţa reuşesc să-şi construiască un cîmp politic foarte important, aducîndu-i în prim-planul vieţii sociale şi politice pe doctor şi pe savant. Multe dintre reformele secolului al XIX-lea vor folosi argumente aşa-zis „ştiinţifice“ şi îşi vor găsi justificarea în „sănătatea“ populaţiei. Or, aceste argumente sînt furnizate, expuse, experimentate de către medici şi, în speţă, de către igienişti. 

Igieniştii „noştri“ preiau şi dezbat o serie de teme la modă în „Europa“, iar studiile lor participă la educarea tinerelor, a mamelor, a soţiilor etc. „Cele care fac din igienă o regulă a corpului lor şi din morală o regulă a vieţii lor îşi păstrează mult mai mult timp sănătatea şi frumuseţea exterioară“ – scrie doctorul C.S. Antonescu-Remuşiu în tratatul său dedicat cosmeticelor (1886). Frumuseţea şi sănătatea sînt acum valorizate împreună şi discursul medical se pune în slujba lor. Mai întîi de toate se oferă sfaturi şi mai ales „argumente“ ştiinţifice cu privire la exterior şi maniera în care acest exterior este „acoperit“. Veşminte „igienice“ şi „convenabile“ sînt propuse spre folosinţă întrucît „veşmintele sînt în primul rînd o necesitate, supusă imperativelor de igienă, şi abia apoi un lux“ – scrie doctorul G. Bercar, în tratatul despre îmbrăcămintea femeii între igienă şi estetic (1891). Și cum luxul orbitor şi moda pariziană risipesc încă foarte multe averi, igieniştii îşi fac o datorie morală din „deconstruirea“ acestui model, propunînd cu insistenţă un alt model, bazat pe „natural“ şi pe regulile „sănătoase“ ale igienei. Corsetul, la modă în epocă, devine ţinta acestei lupte pentru care Dimitrie Gerota avea să scrie Efectele şi desavantajele purtărei corsetului (1899). Apoi, trupul trebuie educat şi mai ales „stăpînit“ cu ajutorul regulilor igienice. Aflăm astfel că săpunul este privit ca un produs „farmaceutic“ care reuşeşte să îndepărteze „epiderma murdară“ şi să favorizeze „toate funcţiile pielii“. {i, mai ales, că frumuseţea se leagă direct şi ireversibil de curăţenie, o curăţenie care nu poate fi privită decît ca un progres al naţiunii. Artificiile folosite pentru o înfrumuseţare „ireală“ sînt denunţate pentru nocivitatea lor şi înlocuite cu produse cît mai „naturale“ – „cura de struguri“, de exemplu, sau gimnastica. 

„Îngerul păzitor al familiei şi educatoarea societăţii“ – cum avea să scrie şi să pledeze dr. Drăgescu în a sa Maternologie (1880) –, femeia trebuie să beneficieze de instrucţie, o instrucţie care să-i permită „formarea de buni cetăţeni“. Bineînţeles că această „instrucţie“ feminină cerută şi susţinută şi de mulţi alţii are valorile specifice epocii. Iată care ar trebui să fie scopurile Institutului pentru fete „Ioan Oteteleşanu“, aşa cum le vede doctorul Iacob Felix (1903): „Institutul trebuie să formeze femei române pentru ca ele să devină bune soţii, bune mame de familie, adevărate stăpîne ale casei, care practică şi propagă spiritul casnic în societatea noastră, idei sănătoase cu privire la viaţa de familie, bunele moravuri, sentimentele patriotice“. Aşadar, un întreg program în mijlocul căruia se află femeia şi naţiunea.           

Despre toate acestea vorbeşte pe larg Ionela Băluţă în cartea La bourgeoise respectable. Réflexion sur la construction d’une nouvelle identité féminine dans la seconde moitié du XIXe siècle roumain, Editura Universităţii Bucureşti, 2008. O carte ce vă oferă multe alte piste de lectură cu privire la toate „construcţiile“ de care se face „vinovat“ secolul al XIX-lea. Bine scrisă şi foarte documentată, cartea deschide o fereastră spre o lume despre care ştim atît de puţin.    

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.