Bone, guvernante şi dascăli din trecut

Educaţia şi creşterea copiilor au fost mai totdeauna o problemă economică pentru părinţi; bineînţeles pentru cei cu oareşice parale şi gînduri că ar folosi la ceva. Ne văităm că astăzi creşterea şi educarea unui copil costă, în ciuda gratuităţii afişate a unui stat... n-am aflat încă de care. Dar cum gratuit are şi sensul de „ineficient“ sau „zadarnic“, cam pe acolo se plasează şi educaţia noastră publică. Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc, ci despre eforturile unui oarecare Ioan Buzeţel, armaş în Bucureşti, la început de secol XIX, care are copii de crescut şi de educat, aşadar griji în găsirea de doici, bone, guvernante, dascăli, profesori...

În anii 1830, „profesioniştii“, adică cei care se pricep la meseria lor, sînt destul de puţini. Asta face ca suferinţele economice şi sociale ale părintelui Buzeţel să fie infinit mai mari decît prin alte părţi. Să luăm ca exemplu găsirea unor doici pentru cei cinci copii: Alecu, Nicolae, Andrei, Elena şi Lina. Cu Aniţa femeia, fiica lui Manta din Tărtăşeşti, tocmită doică pe un an şi jumătate, la 9 octombrie 1811, pentru Alecu, primul fiu al boierului, lucrurile merg bine. Anica doica primeşte o simbrie de 110 taleri, haine şi încălţări, în timp ce propriul copil este trimis la Rada lu’ Ion, spre a fi hrănit. Şi cu Ioana, tocmită doică la cel de-al doilea născut, lucrurile par a fi în regulă. Dar, Dina Sârba, văduva, „ştiută de moaşa Stana“ şi tocmită doică la 17 decembrie 1812, pentru cel de-al treilea fiu, Andrei, nu este decît o bătaie de cap, ea fiind „gonită“ după o lună de zile.

Educaţia aduce mari bătăi de cap. Sîntem într-o epocă destul de schimbătoare, cu preferinţe pentru pian, dans şi limba franceză, dar mai ales cu investiţii destul de consistente în educaţia fetelor. Or, Ioan Buzeţel, împins de soţia sa, Sultana Fundăţeanu, nu poate decît să se supună şi să alerge în căutarea de profesori trebuincioşi unei astfel de creşteri. Cît se chinuieşte bietul armaş să găsească un profesor de franceză pentru fiica lui cea mare! Vai ş-amar! Totul începe în preajma anilor 1830, cînd Elenica, adolescentă, reclamă ceva spoială de carte, după ce trecuse prin mîna unor dascăli buni la toate. Armaşul se puse pe căutat şi, la 15 februarie 1837, reuşeşte să tocmească „dascăl franţez la Eleni pe Mosiu Şarl“ cu 50 de taleri pe lună. Dar dumnealui Mosiu Şarl nu este pe placul familiei, aşa că două luni mai tîrziu este „îndepărtat“. Căutările sînt reluate şi, repede, repede, armaşul tocmeşte o guvernantă, „pe Madam Janet“, s-o înveţe pe Eleni „nemţeşte şi franţuzeşte“.

Nici nu trecu luna şi Madam Janet fu dusă nu se ştie unde („la împlinirea lunii au fugit, fără plată“), iar armaşul improvizează, plătindu-l pe „feciorul lu Bonei“ (presupunem că este vorba de doica devenită bonă) s-o înveţe totuşi franţuzeşte pe Eleni pînă găseşte pe altcineva. Este iunie 28, anul 1837. În iulie, guvernantă este „Madam Maria din Braşov“, îndepărtată în septembrie. Nici cu „Şarlă franţezul“ nu are mai mult succes: tocmit la 15 iunie 1838, acesta pleacă în septembrie pentru a fi înlocuit cu „Iancu Vremos“, „depărtat“ în decembrie pentru a fi înlocuit, abia în martie 1839, cu „Şnel cel ce învaţă copilele vătafului Ispas“. Cîtă franceză va fi învăţat sărmana Eleni e greu de spus, în tot acest vîrtej de Şarlă, Janet, Şnel, Mosiu, Madam ce se dovedesc profesori de ocazie, lipsiţi de cunoştinţele necesare, şarlatani. Fidelă îi rămîne cuconiţei doar „Matmozel Anica Rusca“, tocmită la 1 aprilie 1835 să-i ţină de urît. Nici dascălii băieţilor nu fac prea mulţi purici prin conacul boierului Buzeţel din mahalaua Vergului. La 10 octombrie 1829, este tocmit „dascălul clucerului Gheorghie cu vizită pă zi cîte trei ceasuri“, printre altele să „paradosăscă Elenicăi şi franţozeşte“. Nu stă prea mult, pentru că la 20 aprilie 1830, boierul tocmeşte alt dascăl, pe un oarecare Condi, cu suma de 4 galbeni împărăteşte pe lună, care să ofere lecţii copiilor şi franţuzeşte aceleiaşi fiice, Eleni.

Doicile şi dascălii sînt doar o parte din personalul ales pentru educaţia şi creşterea copiilor. Boierul Buzeţel tocmeşte puzderie de feciori în casă, „marşante“, guvernante, cameriste, asta pe lîngă banii risipiţi pe haine, papuci, hîrtie, odăi cu umblători şi alte mofturi ale unei educaţii atît de costisitoare.

Schimbaţi doar anii şi sînt sigură că vă veţi regăsi în chinurile bietului armaş, părinte iubitor de copii şcoliţi într-o epocă primară a învăţămîntului de la noi. Eu una mă regăsesc şi sînt pe cale să-mi risipesc economiile şi timpul în profesori de germană, engleză, franceză, pian, balet şi alte fandasii, pentru o altă Elencu, într-o epocă a învăţămîntului gratuit. Mă tem însă de cheltuielile inutile pe profesori plictisiţi de propria profesie.

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.