Bomba cu referendum
„Referendum“ este cel mai recent element radioactiv intrat în tabelul cunoscutului cercetător Vladimir Vladimirovici Putin. Ca toate marile descoperiri ale ştiinţei, pare una simplă. Se ia o noţiune de bază a democraţiei, un element constitutiv esenţial al lumii civilizate, se pune într-o cutie de conservă – preferabil, de şprot afumat sau scrumbie –, se dotează cu un fitil cît mai rudimentar, dar puternic inflamabil, şi se aruncă în spaţiul public al unei lumi sastisite de discursuri. E aproape sigur că într-un interval de timp extrem de scurt, cineva – un trecător, un cetăţean ieşit la o manifestaţie, un copil al străzii, un jandarm dintr-un detaşament de menţinere a ordinii sau, pur şi simplu, un şofer de dubă oprit la semafor – o să arunce o ţigară aprinsă în imediata apropiere a dispozitivului artizanal. Explozia care urmează nu e deloc ceea ce am văzut pînă acum în filme. Nu e bubuitura infernală care pulverizează trupuri umane şi sfîrtecă ditamai clădirile. E complet altceva. E ca o armă secretă a duşmanilor lui Batman, ca o lucrare dibace a personajului Poison Ivy, să zicem.
Pentru cine n-a trecut vreodată prin poveştile justiţiarului din Gotham City, merită amintit faptul că Poison Ivy e, dincolo de femeia superbă, exact ceea ce se numeşte un… ecoterorist. Lucrează doar cu plante. E apogeul gîndirii bio în terorism. Într-o lume ajunsă într-un stadiu foarte avansat al „progresului ştiinţei şi tehnicii“ – într-o lume conştientă de avantajele dietelor sănătoase, al întoarcerii la natură şi cele ale alimentaţiei organice –, Poison Ivy face terorism bio, producînd ravagii cu armele ei discrete, dar fabuloase, bazate exclusiv pe plante. E suficient ca o dîră discretă de aromă – savant fabricată din ierburi toxice sau halucinogene – să ajungă pe la nasul victimei, că imediat produce leşin, tîmpire, chiar şi moarte. Însă efectele armelor diabolice pe care le plăsmuieşte Poison Ivy urmează întocmai normele ergonomice ale lumii pe care se pregătesc să o distrugă. Alunecarea în leşin, în tîmpenie sau în moarte se face lent, catifelat, însoţită de o senzaţie de plăcere profundă, producînd pe figura victimei un zîmbet larg, venit dintr-o fericire absolută. Ecoterorista Poison Ivy urmează o „etică“ a lumii ideale în care trăieşte. Forma ei de agresiune e un protest la adresa acestei lumi, dar e inspirată din natura adîncă a ideologiei care o guvernează. În primul rînd, e bio, ca la carte. În al doilea rînd, e însoţită de ideea de bine. De fericire. Vor oamenii cosmeticale din vietăţi marine, alifii din pleoape de cameleon, vitamine din sprîncene de broască şi ceaiuri din perişori de pe limba cucuvelei? Poison Ivy îi serveşte cu toate astea. Ea doar schimbă un pic ordinea lucrurilor. Şi o face organic, după toate regulile păstrării unei sănătăţi de fier.
În banda desenată a realităţii noastre de la ora asta, bomba cu referendum e o creaţie „bio“, inspirată din felul nostru de a vedea lumea şi perfect adaptată la nivelul actual al discursului contemporan, politic, despre democraţie. „Radioactivitatea“ acestei arme „organice“ face prăpăd în esenţa barierei albe a imunităţii cetăţeanului contemporan. Discursul vitaminizant despre suveranitatea voinţei populare e luat frumuşel, curentat discret – în aşa fel încît să-şi schimbe polaritatea – plasat într-un dispozitiv artizanal şi aruncat în lume. Situaţia seamănă izbitor de mult cu cea din filmele în care un soldat mai stăpîn pe sine ia grenada aruncată de inamic, numără calm, în gînd, după care o aruncă înapoi. E drept, numărătoarea asta e cea mai cruntă loterie. Dar, uneori, ea se poate dovedi cîştigătoare. Nu ştiu cît o fi numărat în gînd Vladimir Vladimirovici Putin, din momentul în care Mihail Sergheevici Gorbaciov, în urmă cu nişte ani buni, le ura sănătate şi noi succese în muncă republicilor care deveneau foste sovietice. La vremea aceea, bomba cu referendum era un dispozitiv ultramodern, o sculă pacificatoare şi eliberatoare, capsulată într-o carcasă impecabilă, inscripţionată cu steagul Statelor Unite. Vladimir Vladimirovici a luat-o, a examinat-o, a numărat nişte ani, a desfăcut-o cu răbdare şi i-a scos focosul. L-a desfăcut şi p-ăsta, să vadă ce e înăuntru. A luat conţinutul, l-a îmbogăţit radioactiv cu tot ce e mai la modă în discursul politic occidental de la ora asta, l-a ambalat într-o cutie de conservă şi l-a aruncat în direcţia din care venise acum 20 şi ceva de ani.
Se poate vorbi enorm despre toate ţările şi ţărişoarele care au aşteptat ceva mai mult decît un discurs frumos de la Lumea Liberă, plecată lansat într-o urare de bun venit în democraţie. Se poate vorbi despre toate opiumurile popoarelor, despre toate aromele căpietoare ale unor Poison Ivy, indiferent de ce parte a baricadei s-ar fi aflat ele. La fel de bine cum se poate discuta despre obsesiile democraţiei, despre lupta feroce pentru resurse naturale, despre tirania marilor civilizaţii, despre foamea ucigătoare a marilor corporaţii, despre discursurile ezitante ale celor care ar avea datoria de a duce lumea mai departe şi de a da un răspuns ferm oricărei forme de agresiune, indiferent de haina pe care aceasta o îmbracă. Da, se poate vorbi oricît despre decadenţă, minciună, corupţie deghizată în discurs moralizator, tîmpire prin exces şi consum cu orice preţ, capitalism sălbatic şi impostură costumată în factor civilizator.
Se poate vorbi oricît despre toate astea şi despre multe altele. Dar un lucru rămîne clar ca lumina zilei. Ori de cîte ori o fi plecat dinspre Răsărit vestea vreunei forme de eliberare, ce-a rămas în urma ei n-a avut absolut nici o legătură cu libertatea.
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.