Adevărul despre lumea în care trăiți

6 ianuarie 2011   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Adevărul e că, pare-se, polul optimismului la nivel mondial nu se mai află în spaţiul occidental. Conform unei analize a Pew Research Centre, 87% dintre chinezi, 50% dintre brazilieni şi 45% dintre indieni cred că ţările lor merg în direcţia bună – în timp ce 31% dintre britanici, 30% dintre americani şi 26% dintre francezi cred aceasta în ceea ce-i priveşte. ● Acest optimism derivă şi din faptul că India & China au ritmuri de creştere anuală de 9-10%, comparativ cu un sperat 3% pentru SUA şi un nici 2% pentru Occidentul european. ● Alarmă naţională în Marea Britanie! Din 2005 pînă azi, peste 6000 de pub-uri au tras obloanele de-a latul ţării. Altfel spus, mai mult de jumătate dintre satele englezilor au rămas fără un pub al lor. Numai în anul 2009 consumul de alcool a scăzut cu 6% – cel mai abrupt regres din 1948 şi pînă azi. Believe it or not, britonii beau astăzi sub media drojdierilor din UE – şi chiar şi-aşa cheltuiesc anual 17 miliarde de lire (!) pe berile lor preferate (berea reprezintă încă 60% din alcoolul vîndut în pub-uri, restaurante şi hoteluri). ● Contingentul de studenţi din universităţile Chinei a crescut în ultimele două decenii cu 400%. Iar o statistică UNESCO reţine că, la nivel mondial, proporţia oamenilor de ştiinţă locuind în ţări în curs de dezvoltare era de 30% în 2002 şi a urcat spre 38% în 2007. Creşterea, la nivelul acestui indicator, continuă. ● În medie – potrivit altor studii savante –, oamenii în vîrstă de 50 de ani sînt mult mai puţin fericiţi decît cei cu vîrsta de 20 de ani, în schimb cei cu vîrsta de 78-80 de ani sînt mai fericiţi decît toţi ceilalţi. Artistul francez Maurice Chevalier a spus-o mai elegant: Bătrîneţea nu este, totuşi, atît de rea, dată fiind alternativa. Nu mi-e clar dacă asta e valabil şi pentru România. ● Un alt studiu, propus de o universitate din California: într-un clasament al celor mai fericite ţări (în funcţie de raportul dintre cîştigul bănesc şi mulţumirea cetăţeanului), pe primul loc în clasamentul european al satisfacţiei se află Danemarca, iar pe ultimul loc Bulgaria. ● De la 1 ianuarie, Ungaria a preluat preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. Dar nu prea are timp (şi nici motive) de celebrări, dat fiind că vecina noastră de la Vest e ţara din UE cu cel mai  scăzut nivel de angajare a forţei de muncă (55% dintre cetăţeni au o slujbă stabilă), iar o treime dintre maghiari trăiesc pe/sub „pragul sărăciei“ – proporţia fiind mult mai mare în rîndul romilor/ţiganilor locali. ● Institutul Danez de Studii Internaţionale analizează dosarele a 228 de terorişti islamici capturaţi în Occident, în ultimul deceniu şi jumătate, şi observă că 27% dintre cei prinşi între 1997 şi 2003 aveau un antecedent occidental (în sensul că erau educaţi sau născuţi acolo) şi mai toţi aveau legături cu organizaţii teroriste mondiale. În schimb, în rîndul celor prinşi între 2004 şi 2008, 84% dintre ei au oarecare legături (naştere, educaţie etc.) cu Occidentul, dar numai 28% dintre ei sînt conectaţi la reţelele fundamentaliste pan-islamice. Nu e de bine, ci de rău. ● Circa 13.000 de turişti chinezi vizitează anual Karl Marx Haus – casa memorială din Trier (Germania), locul de naştere al părintelui faimosului îndemn pentru proletari din toate ţările etc. Ei sînt pe departe cel mai numeros grup naţional ce trece pe-acolo. ● În acelaşi timp, în cursul anului 2009 turiştii chinezi i-au depăşit pe cei ruşi în clasamentul extra-europenilor ce cheltuiesc cel mai mult în Franţa! Stau mărturie magazinele Louis Vuitton din Paris, care au angajat vînzătoare vorbitoare în dialect mandarin. În medie, un turist chinez îşi rezervă o treime din banii alocaţi vacanţei pentru cumpărături (inclusiv de lux) – în condiţiile în care, pe timpul vizitei, ei nu pregetă să locuiască în ieftine hoteluri periferice şi să pape tăiţei instant. ● Cea mai activă industrie cinematografică din Africa se dezvoltă în Nigeria – aşa-numitul Nollywood. Logic, dat fiind că o superproducţie locală costă cel mult 100.000 de dolari. În Lagos (capitala ţării) se toarnă anual mai puţine pelicule decît în Bollywood-ul indian, dar oricum mai multe decît la Hollywood. l În Afganistan, la aproape 10 ani de la începerea operaţiunilor militare, sînt 150.000 de soldaţi ai coaliţiei occidentale – dintre care două treimi americani. Pentru SUA, e cel mai îndelungat conflict armat din istoria lor – peste Războiul Al Doilea Mondial, cel din Coreea sau din Vietnam. Unde eşti tu, Rambo 2.0.? ● Datele de mai sus provin din numărul de Crăciun 2010 al revistei The Economist (interpretarea îmi aparţine). ● Ah, şi mi s-a terminat spaţiul taman cînd doream să vă spun despre Roxelana, cea mai teribilă femeie din istoria umanităţii! Rămîne pe altădată.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Mai multe