Adevărata tragedie a avortului

12 septembrie 2012   IERI CU VEDERE SPRE AZI

Unei adolescente însărcinate din Republica Dominicană, care suferea de leucemie, i-au fost amînate şedinţele de chimioterapie pentru că tratamentul i-ar fi putut provoca un avort spontan, încălcîndu-se, în acest fel, legile anti-avort ale ţării. În final, după discuţii între medicii curanţi, avocaţii şi familia fetei, tratamentul cu citostatice a fost început, nu înainte însă ca acest episod să atragă din nou atenţia asupra legilor aspre anti-avort din multe ţări în curs de dezvoltare.

Despre avort s-a vorbit îndelung în mass-media din ţările dezvoltate, în special în Statele Unite, unde republicanii s-au declarat opozanţi ai avortului pentru a-şi atrage cît mai multe voturi. Recent însă, staff-ul de campaniei al preşedintelui Obama a contraatacat, dînd publicităţii un spot în care o tînără spune că „este înfricoşător să fii femeie în timpurile acestea“, aluzie la contracandidatul preşedintelui american, Mitt Romney, care s-a declarat un susţinător al ideii ca avortul să fie în afara legii.

Nu la fel de multă atenţie atrage însă numărul uriaş de avorturi din ţările în curs de dezvoltare. Deşi majoritatea ţărilor din Africa şi America Latină au legi care interzic întreruperile de sarcină aproape indiferent de situaţie, acestea nu reuşesc să prevină rata mare de avorturi.

În Africa, de exemplu, se înregistrează 29 de avorturi la 1000 de femei, iar în America Latină – 32, comparativ cu Europa de Vest, unde avortul este permis în cele mai multe cazuri şi unde numărul de avorturi nu trece de 12 la 1000 de femei. Din rezultatele unui studiu recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii rezultă că avorturile făcute în condiţii precare duc anual la moartea a 47.000 de femei, cele mai multe decese fiind înregistrate în ţările în curs de dezvoltare. În plus, 5 milioane de femei rămîn anual cu traume ireparabile.

Pentru oameni şi pentru viitorul acestei planete, cifrele de mai sus sînt o tragedie. Luna trecută, la Summit-ul londonez pentru planificare familială găzduit de Departamentul pentru dezvoltare internaţională al guvernului britanic şi de Fundaţia „Bill Gates“, s-au luat angajamente ferme pentru reducerea numărului de femei care duc lipsă de ajutor în prevenirea sarcinilor nedorite la doar 120 de milioane pînă în 2020.

Publicaţia oficială a Vaticanului a criticat-o pe Melinda Gates, ale cărei eforturi pentru organizarea şi finanţarea acestui proiect se estimează că vor duce la scăderea cu aproximativ 3 milioane a cazurilor de moarte infantilă şi cu 50 de milioane a numărului de avorturi. S-ar fi putut crede că romano-catolicii vor privi cu alţi ochi aceste estimări. (Însăşi Melinda Gates este o catolică practicantă care a văzut ce se poate întîmpla cînd o femeie nu are cu ce să-şi hrănească copilul sau cînd rămîne cu sechele pe viaţă în urma unui avort.)

Interzicerea avortului le împinge pe multe femei sărace să apeleze la metode improprii pentru a scăpa de sarcinile nedorite. În Africa de Sud, în urma legalizării avorturilor în 1998, procentul de decese survenite în urma întreruperilor de sarcină a scăzut cu pînă la 91%, iar lansarea pe piaţă a unor medicamente menite să provoace avorturi au transformat această procedură într-o intervenţie relativ sigură şi ieftină.

Opozanţii avortului vor spune însă că avortul ucide o fiinţă umană, lucru greu de combătut, cel puţin dacă prin „fiinţă umană“ ne referim la un „membru al speciei Homo sapiens“.

La fel de adevărat este faptul că nu putem invoca „dreptul unei femei de a alege“ pentru a evita argumentul etic al statutului moral al fetusului. Dacă fetusul ar fi privit ca oricare altă fiinţă vie şi ar avea aceleaşi drepturi, ar fi greu de stabilit dacă dreptul de a alege al unei gravide include şi dreptul de a ucide fetusul, doar cu excepţia, poate, a situaţiei în care sarcina pune în pericol viaţa femeii.

A face parte din specia Homo sapiens nu este de ajuns pentru a-i da unei fiinţe dreptul la viaţă, după cum nici termeni ca raţiune sau conştiinţă nu-i conferă unui fetus o mai mare protecţie decît, să spunem, unei vaci, mai ales că fetusul are capacităţi mentale inferioare celor ale bovinelor. Cu toate acestea însă, manifestanţii care protestează în faţa clinicilor în care se fac avorturi n-au fost văzuţi niciodată protestînd şi în faţa abatoarelor.

Nimeni nu ar trebui să ucidă nici o fiinţă cu conştiinţă, care vrea să trăiască, împotriva voinţei acesteia, deoarece ar fi o încălcare gravă a autonomiei acestei fiinţe. De ce însă potenţialul unei fiinţe vii de a dobîndi conştiinţă ar trebui privit ca un argument pentru a nu-i întrerupe cursul vieţii înainte ca aceasta să fie capabilă să raţionalizeze?

Nu sîntem obligaţi să permitem tuturor fiinţelor care, la un moment dat, vor avea conştiinţă să ajungă să realizeze acest potenţial. Dacă se ajunge la un conflict între presupusele interese ale unei fiinţe care poate dobîndi, dar încă nu are conştiinţă şi siguranţa unei femei, ar trebui să-i dăm cîştig de cauză femeii, fără excepţie.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton. Printre cărţile sale se numără Animal Liberation, Practical Ethics, Rethinking Life and Death şi The Life You Can Save.

Copyright: Project Syndicate, 2012.
www.project-syndicate.org

traducere de Ruxandra TUDOR

Mai multe