17 ore-lumină

Un salt uriaş pentru omenire, dar un pas infim pentru galaxie. Aşa poate fi descrisă performanţa extraordinară a sondei spaţiale Voyager 1, prima creaţie umană care a reuşit să depăşească limitele sistemului nostru solar.

Lansată de pe Terra pe data de 5 septembrie 1977, la două săptămîni după sora sa Voyager 2, Voyager 1 a ieşit din sistemul nostru solar, după 35 de ani de călătorie. Astfel, conform calculelor făcute de specialiştii de la NASA şi publicate apoi în revista Science, evenimentul ar fi avut loc pe data de 25 august 2012.

De ce am aflat cu mai bine de un an întîrziere despre acest lucru? În primul rînd, pentru că este foarte greu să înţelegem care sînt limitele sistemului solar şi prin ce se caracterizează spaţiul învecinat. Cercetătorii de la NASA au publicat această ştire doar în momentul în care au fost siguri că există o diferenţă netă între compoziţia actuală a spaţiului pe care îl străbate sonda şi cel traversat pînă de curînd. A fost necesar peste un an de teste, verificări şi confirmări, pentru ca specialiştii să poată ajunge la concluzia că Voyager 1 a ieşit deja din sistemul solar. Ei au observat că, începînd cu finalul verii anului trecut, instrumentele de la bordul sondei au început să măsoare o concentraţie din ce în ce mai mare de protoni în spaţiul străbătut de Voyager. Acest fapt a confirmat modelele conceptuale existente, care arătau că aceste particule pot fi detectate în număr mult mai mare în spaţiul ce nu mai este controlat de vîntul solar.

Anul 2012 intră, astfel, în istoria călătoriilor drept anul în care primul corp fabricat de om a ieşit din sistemul solar. Iar importanţa acestui eveniment aşază anul trecut alături de alţi ani deosebit de importanţi pentru istoria călătoriilor speciei umane: 1969 (primii paşi spre Lună), 1961 (primul om în spaţiu), 1957 (primul satelit pe orbită), 1903 (primul zbor al unui avion), 1606 (descoperirea Australiei de către olandezi), 1519 (plecarea lui Magellan şi a flotei sale în primul ocol al Pămîntului), 1498 (anul în care Vasco da Gama ajunge în India după ce a ocolit Africa), 1492 (drumul lui Columb spre Americi) şi 1295 (sfîrşitul călătoriei lui Marco Polo spre China).

Unde a ajuns însă Voyager 1? În august 2012, se afla la 121 de unităţi solare depărtare de Terra, adică la o depărtare de 121 de ori mai mare decît distanţa dintre Pămînt şi Soare. Cu alte cuvinte, Voyager 1 se afla deja la 19 miliarde de kilometri depărtare, călătorind cu extraordinara viteză de 45 de kilometri pe secundă, spre centrul galaxiei, iar aparatele sale vor continua să ne transmită informaţii aproape încă un deceniu.

E o performanţă fantastică, dacă ne gîndim că sonda e construită şi dotată cu aparatură de la începutul anilor 1970. Iar dacă nu mai ţineţi minte sau nu aţi trăit în acea perioadă, vă propun să ne aducem aminte cîteva repere ale anului plecării misiunilor Voyager. În 1977, în timp ce, în România, pămîntul se cutremura, filmul Rocky cîştiga premiul Oscar, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii îşi serba Jubileul de Argint, Elvis se stingea din viaţă, John Lennon căpăta permisul de şedere permanentă în Statele Unite, sovieticii ajungeau pentru prima oară la Polul Nord, cu un submarin nuclear, iar Concorde îşi începea cursele comerciale regulate între Europa şi America. Tot în 1977, computerul personal abia apăruse, Internetul, în forma sa actuală de reţea globală, încă nu exista, iar ceasurile electronice şi calculatoarele de buzunar erau printre cele mai extraordinare aplicaţii tehnologice ale ştiinţei.

Nu putem să nu ne gîndim care ar fi performanţele unei misiuni trimise acum, folosind tehnologia din zilele noastre. Răspunsul la această întrebare s-ar putea însă să ne dezamăgească.

Şi asta pentru că, în ciuda uriaşei distanţe parcurse de către Voyager 1, aceasta se află la doar 17 ore-lumină distanţă de casă. Cu alte cuvinte, judecînd la scara galaxiei, primul ambasador al Terrei se află abia în faţa porţii, în drumul spre vecini. Iar calculele arată că drumul pînă la viitorul sistem solar, pe care Voyager îl va traversa, va dura cel puţin 40.000 de ani.

Cum va arăta planeta Terra peste 40.000 de ani? Care va fi atunci soarta omenirii? Imposibil de răspuns, mai ales dacă ne uităm înapoi în timp şi vedem că, acum 40.000 de ani, omenirea era încă în Epoca de Piatră.

Un lucru pare însă destul de sigur: datorită distanţelor enorme, călătoriile spaţiale interstelare nu vor putea fi efectuate după principiile actuale. Dar dacă ştiinţa terestră va putea imagina un mod revoluţionar de călătorie în spaţiu – timp, nu ar fi exclus ca cei care vor regăsi cîndva sonda Voyager 1 să fie tot de pe Terra. În fond, avem (cel puţin) 40.000 de ani la dispoziţie...

Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină.

Foto: D. Călinescu