Ierbar sentimental

26 iulie 2017   Societate

Corcoduși. Cresc în cele mai ne­aș­teptate colțuri ale orașului. Cor­co­duși cu fructele galbene, mici, fix pe Calea Victoriei. Pe acolo unde se vînd genți necumpărabile nici cu două-trei salarii, pe acolo pe unde se învîrt dezorientați turiști prosperi cu tunurile DSLR-urilor în mînă. Corcodușul a crescut mărișor, atîta cît poate el să fie, și-a întins ramurile noduroase cum i-a venit lui mai bine și aruncă în capul trecătorilor, cînd îi convine, cu fructele lui țărănești. Stă așa mîndru, rufos, în picioarele goale, în buricul Bucureștiului fițos. Dacă închizi ochii și-l privești doar pe el și, odată cu el, o bucată foarte albastră de cer, te-ai putea crede într-o curte oarecare din Bărăgan sau dintr-o Dobroge arsă de sete. În copilăria ta, la bunică-ta. Cînd n-așteptai corcodușele să se coacă. Le mîncai din poala tricoului pînă ce ți se zgîrcea creierul de atîta acreală. Un claxon ascuțit te scoate din visare.

Duzi. Au rămas cu o altă imagine într-o amintire veche. Cînd nu te mai săturai de ei și stăteai așa, de dimineața pînă seara, cu gura smolită de la dudele negre, imense, cu degetele pătate; fața ta negricioasă e un halou dulce pe care se așeza praful. Dude și genunchi zdreliți. Acum te enervează cumva. Sînt mai pretutindeni în București, pe străduțele rămase într-o buclă de timp, pe marginea bulevardelor. Dudele se risipesc pe asfalt, o pătură cleioasă începe să miroasă oțărît, fermentează în căldura amiezii și aia e altă amintire de-ale tale. Dude de asfalt.

Nalbe. Flori sărăntoace la care nu se uită nimeni, frumoase de pică, pe tulpini înalte, zdrențuite, cu frunze ciupite de te miri ce tîrîtoare, stoice, al dracului de rezistente. Tot din copilărie le știi. Le rupeați fără milă ca să le puneți pe după ureche sau vă făceați buchete de mireasă în nunți copilărești pe aleile de la bloc. Irina e mirele, Alina e mireasa. Doi mucoși de la scara trei – alaiul. La ospăț s-a servit ciorbă de furnici adevărate, sendviș din frunze și o bucată de telemea furată din frigiderul de acasă. Fu bun.

Mărărițe. La mare căutare între fete. Din petalele lor, roz, ciclam, albe ne făceam un soi de unghii la toate cele zece degetele. Rupeam cîte o petală, o lingeam bine ca să rămînă salivă pe ea și o lipeam apoi de unghii cu partea ascuțită spre afară. Stăteam așa, cu mîinile aduse domnișorește din încheietură, și eram prințese cu manichiura perfectă. Pînă se usca saliva aia și ne zburau unghiile una cîte una. Pînă se dezintegra aura noastră prințesească puțin cîte puțin. O vedeai flendurind prin jurul unei fetițe pînă pleca de tot cu unghiile alea deodată, cu mare-mare părere de rău.

Mîna Maicii Domnului. Sau caprifoi, pentru adultul de după. Ne trăgeam pe lîngă un gard potopit de flori cărora le smulgeam fără milă pistilurile în capătul cărora tremura mic un strop de nectar. Ăla se băga în gură. Stăteam așa, ca un roi de albine dolofane, lîngă gardul de caprifoi pînă nu mai aveam nimic de rupt și de băgat în gură. Habar n-am ce mare sfîrîială părea truda asta de culegător căci pe limbă, indiferent de cîte pistiluri mîncai, îți rămînea doar o boare dulceagă, înșelătoare și, iaca, pierdută.

Măceșe. Le pîndeam pînă răsăreau roșii, ovale și lucioase. La ronțăiam cu dinții coaja dulceagă pînă ce rămînea miezul păros, împîslit acolo, înăuntru. Simt și acum gustul lor proaspăt, ierbos. Cu miezul împîclit și păros ne frecam unii pe alții pe gît și pe spate, de-ai dracului, așa că după aia te mînca pielea îngrozitor, de parcă ai fi intrat într-un milion de urzici. Ne alergam pe acolo ca bezmeticii să ne frecăm cu păr de măceșe. Perișorii fini se amestecau cu transpirația aia încă dulce, de copil, și te mînca de ajungeai acasă să te spele și să te boscorodească maică-ta.

Iar regele orașului meu e oțetarul. Puturos, neînsemnat, dar la fel de viteaz. Crește din orice crăpătură, năpădește orice ruină, îți dă dureri de cap cu mirosul ăla dulceag al lui; oțetarul e legătura indestructibilă între copilărie și orice bătrînețe. El o să iasă negreșit din ruinele oricărei memorii, oricît de zgîlțîită ar fi ea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe