(homo)Sexualism

În urmă cu două săptămîni, Andrei Pleşu explora hermeneutic, în Dilema veche (nr. 377), un poster ciudat, înfăţişînd un sugar de propagandă gay. La scurt timp, în jurul acelui text, aveau să răsară încruntături, ecouri moralizatoare, suspine, decepţii şi tranşee. Activişti contrariaţi, forumişti surescitaţi. Autorul devenise, peste noapte, iezuit şi homofob, tombateră vicleană, un „elitist“ neîngăduitor.
 
Nu-mi propun, în cele ce urmează, să pozez în dulău al prestigiilor „sub asediu“. Prin urmare, aceste rînduri nu sînt o apologie a poziţiei asumate de domnul Pleşu. Totodată, nu intenţionez să rezolv chestiunea homosexualităţii, să o bifez suficient la capătul cîtorva note. Nu dispun nici de timpul necesar unei asemenea campanii mentale, nici de competenţa adecvată. Pot, totuşi, să fixez sumar niscaiva idiosincrazii proprii legate de gestionarea acestei teme şi să propun redistribuirea cîtorva accente.
 
Mai întîi, mărturisesc că mă indispune pripeala reducţionistă, strategia lecţiei scurte, fără arborescenţă, fără complicaţii pitoreşti. De pildă, a trata (homo)sexualitatea sub autoritatea suspectă a opoziţiei „predeterminare vs opţiune“ e, după judecata mea, simptom de lene intelectuală. Daţi-mi voie să cred că lucrurile sînt niţeluş mai întortocheate, că problema dictează un traseu cognitiv mai amplu. Specificul erotic al persoanei nu poate fi explicat precum lămureşti originea miopiei şi clasat contabiliceşte cu instrumentarul determinismului biologic. La fel, nici teoria alegerii raţionale (engl. Rational Choice Theory) ori eşafodajul unei Emotional Choice Theory n-ar avea căderea (nici anvergura) să confişte suveran termenii şi reperele dezbaterii. Preferinţele sexuale, ca domeniu de investigaţie, par să aparţină mai degrabă zonelor de confluenţă a psihanalizei teoretice cu antropologia culturală, decît unor discursuri antagonice şi păgubos schematizante.

Apoi, găsesc dilema „Homosexualitatea: maladie sau particularitate legitimă?“ şubredă şi inoperantă. Ea opune două concepţii despre sexualitate care nu ţin cont de dimensiunea „traumatică“ şi exotică, în ansamblul lumii vii, a acesteia. Potrivit primei convingeri, sexualitatea e un instinct sănătos, a cărui manifestare e atracţia heterosexuală şi a cărui excepţie morbidă e homoerotismul. E teza unui conservatorism opac şi inflexibil, campat în iluzia grasă că manevrează pedagogic Adevărul, suma evidenţelor zdrobitoare. Cealaltă perspectivă e slobodă, unbiased şi vigilentă, fructul cîtorva decenii de gălăgie emancipativă, achiziţii criticiste şi dezvăţ bombastic. Protagoniştii ei sînt dezinhibaţi, sprinteni, proteici, dar absorbiţi, totuşi, de un idol: Toleranţa.

Pentru aceştia, sexualitatea e un gen încăpător, o noţiune universală, înglobantă în raport cu o diversitate de specii, toate legitime: heterosexualitate, homosexualitate, necrofilie, botanofilie (de ce nu?) ş.a.m.d. În consecinţă, societăţii îi revine sarcina de a securiza juridic şi hrăni cultural acest pestriţ platou erotic şi de a amenda prompt discriminarea. Mi-aş lua distanţă şi faţă de acest binom facil, îndrăznind o conjectură mai puţin optimistă în marginea sexualităţii. Dacă sexualitatea e mai degrabă o aporie, o componentă stranie, o deviaţie neclasabilă, decît animalitate constitutivă sau ingredient indispensabil coerenţei umanului? În fond, sexualitatea nu ne înrudeşte, frustrant, cu regnul animal, ci, din contră, ne desparte ireversibil de faună. Nimic mai străin lumii necuvîntătoarelor decît perversiunile, fetişismul, reveria porno sau absolutul (fatal, uneori) al cîte unei pasiuni erotice. Dar sexualitatea nu e nici etuvă culturală, nu e marca plinătăţii noastre într-un ierarhic tablou al Fiinţei. Dimensiunea sexuală a vieţilor noastre e mai curînd un capital de bruiaj şi de indefinibil, rană paradoxală rezultată din întîlnirea ritmurilor copulatoare ale Naturii cu angrenajul simbolic al Culturii. Hău carevasăzică, nu panaş...
  
Zic, deci, că în frecventarea unei astfel de teme, ignorarea sofistică a nuanţelor şi evacuarea altor orizonturi interpretative sînt modalităţi sigure de a rata provocările ei reale. Vrei să geometrizezi viril, să reduci bătăios chestiunea la cîteva dihotomii de cadru polemic şi sfîrşeşti în precaritate, fals şi tevatură. Iar afişul buclucaş tocmai asta face: ne serveşte un crochiu drapat în candoare şi insolit. În loc să atragă atenţia asupra complexităţii problemei, o „pliveşte“ drastic, camuflînd manevra sub moţăiala feerică a unui bebeluş. Aş mai adăuga aici că nici mobilizarea problemei homosexualităţii în direcţia unui spor de toleranţă nu mă încîntă. De ce n-am bagateliza niţel tema identităţii sexuale, de ce nu am profesa, tactic, cîteva înţelepte delimitări de nimbul angajant al acestei marote? N-ar fi mai potrivită vizarea indiferenţei generale decît insistenţa halucinată pe dobîndirea cîtorva procente de toleranţă? Dacă aş fi homosexual, o declaraţie de tipul „Ah, eşti gay? Eu sînt hetero, dar te accept, nu te judec, e foarte bine că aveţi tavernele voastre...“ m-ar mîhni. Îmi vine să spun că m-aş simţi hărţuit de săţioasa toleranţă a preopinentului. În schimb, aş priza bucuros o reacţie de genul: „De ce îmi spui că eşti gay? E irelevant... Bem o bere?“.
 
În fine, nu reuşeşc să mă acomodez defel cu ambiguitatea derutantă a homosexualismului, a combativităţii pederaste. Pe de-o parte, subiectul homosexual visează ca specificul lui erotic să fie înregistrat, validat, acceptat. E altfel şi face paradă (la propriu) cu asta.

Homosexualitatea lui e timbru select, dulce fatalitate, proba unei elecţiuni absconse. Pe de altă partă, acelaşi histrion al propriei sexualităţi se isterizează, miorlăie indignat şi suferă vădit dacă îl preiei în lumea ta ca homosexual. Nu-i convine să-l asociezi la tot pasul cu o deprindere minoritară, să-l prezinţi amicilor drept „homosexualul Gică“ ori să-i ceri reţete de prăjituri, sfaturi şi pronosticuri gay. E stînjenit şi furios cînd simte că-i reduci existenţa la contururile unui rigid ecuson erotic. Aşadar, întreb, cu melancolie vag freudiană: „Ce-şi doreşte, cu adevărat, un homosexual?“.

Valentin Stângă este eseist.