Hanu' lu' Pală şi fantoma Internetului din căminul cultural

21 august 2008   Societate

Într-un sat din judeţul Dîmboviţa, sărăcia şi pămîntul nemuncit au devansat curiozitatea calculatoarelor, nevoia de comunicare şi fantasmagoria ce se numeşte Internet. Iniţativa autorităţilor de la Bucureşti de a-i conecta la informaţie pe cei rupţi de lume, cu ajutorul unui telecentru care presupune instalarea unui calculator, fax şi telefon fix, a dat greş aici. Un astfel de telecentru ar trebui instalat şi în căminul cultural din satul Hanu’ lu’ Pală. Lumea nu primeşte cu foarte mult alai "cadoul" autorităţilor. Trîntiţi cu fundul petecit în bătătură, locuitorii din Hanu’ lu’ Pală au făcut o listă pentru cei de la Bucureşti: vor dispensar, farmacie, bancomat şi abia apoi telecentru. Şi dacă e vrere de la cei înţelepţi, să se repare căminul cultural şi biserica. Despre calculatoare se vorbeşte mai puţin. De Internet, nici atît. Lumea a auzit de el, dar nimeni nu ştie cum arată şi mai ales ce face. OLTEANUL NEBUN ŞI ÎNŢELEPTUL DE PE ULIŢĂ Legenda spune că, pe la 1800, un oltean pe nume Pală şi-a ridicat o cîrciumă în singura intersecţie care a rezistat pînă acum în buricul satului. Bătucit de poştalion, drumul aducea nenumăraţi călători ce-şi muiau oboseala în băutura lu’ Pală. Cu vremea, mica bodegă a lui Pală s-a dovedit a fi o afacere profitabilă şi s-a transformat în han. Olteanul s-a smintit, însă. Cei mai în vîrstă povestesc că munca fără măsură a grăbit cîntecul popii la căpătîiul hangiului. Avid după băutură, într-o zi, Pală a stat o după-amiază încheiată în bătătură, la băut şi l-a prostit soarele de vară. Unde mai pui că umbla şi cu sticla de rom după el. "Cică şi-a chemat rudele de prin ţară şi le-a tocmit ca să îi cosească şoseaua. Dumnezeu ştie ce era în mintea lui. De aici şi porecla Pală Nebunul şi numele satului nostru" - povesteşte bărbatul puţin abţiguit, dar limpede în gînduri. "Niculaie. Niculaie I. Atanasie. Aşa mă cheamă după numele din buletin şi nu sînt înţeleptul satului, dar oricum, nici prost nu-s." A VENIT ÎN SAT OMUL CU BANII DE LEMNE Acum, în Hanu’ lu’ Pală trăiesc 600 de persoane. Localitatea are, la fel ca acum 100 de ani, patru străzi pentru fiecare punct cardinal (N - Ciocîrlani, S - Crăpeşti, E - Chirani, V - Golăşei) şi o singură intersecţie unde un bărbat îndeamnă la conversaţie: "Alo? Alo? Aţi văzut un cal maro, îmbrăcat în indigo?" Căminul cultural care ar trebui să găzduiască telecentrul mai are un pic şi-şi dă duhul. Biserica stă să crape precum coaja unui ou prea fiert, iar în depărtare, măgăruşii trag alene la căruţele prea mari şi prea goale, anunţînd nenorocirea. "Aţi venit cumva să daţi bani de lemne?" - întreabă o femeie cocîrjată, înfiptă ca un arac putrezit în bătătura cu viţă-de-vie. Pronunţarea cuvîntului "bani" zguduie din chirpici casele pleoştite, şi figuri stoarse de viaţă apar de după leaţurile porţilor. "Au venit banii!" - începe să se audă murmur. Băncuţele improvizate de lîngă drum se populează. Dezolare totală însă cînd se constată că vremea banilor pentru lemne încă nu a venit. Feţele se schimonosesc cînd aud de calculatoare. "Noi nu ştim. Murim cu zile aici. Nu avem un dispensar, o farmacie, telefon. Asta ne trebuie nouă? Calculatoare?" - se enervează tanti Nina de la numărul 68. De partea cealaltă a uliţei, de pe o băncuţă, două batice cîrcotesc şi cîrîie precum moara mecanică de dezghiocat porumb: "Da’ ce faci, Nino, acolo? Spui secrete? Pe noi nu ne chemi?". CONFERINŢĂ PE STRADA CRĂPEŞTI În cinci minute, în faţa casei lui tanti Chira se adună jumătate din locuitorii străzii Crăpeşti. Pantaloni găunoşi, gumari, broboade destrămate, capoate de baie transformate în haine de zi, biciclete, muşte, şosete scorţoase ieşite prin papuci, "spioni ai primarului" şi prunci murdari la gură. Puţini sînt cei care au auzit, dar mai ales au văzut un calculator. Unii se mîndresc cu telefoanele mobile cumpărate de copiii lor sau ai vecinilor care au plecat în străinătăţuri. Greu de întîlnit sînt cei care le folosesc. Pînă nu de mult, mergeau jumătate de zi la Ulieşti, ca să vorbească cu rudele la telefonul de la poştă. Cînd vine vorba de telecentru, sătenii spun că mai degrabă au nevoie de un dispensar sau farmacie. "Murim ca nişte cîini şi nu ştie nimeni de noi" - spune din burta mare o dihanie de om, în timp ce-şi vîră nervos degetul mic în nara stîngă. "Să repare biserica" - intervine tanti Maria. "Drumul, drumul să-l facă!" - gîjîie Ionica tolănită în şanţul din faţa casei, cu poalele fustei mîngîind colbul uliţei precum o cloşcă foşnind din pene deasupra ouălelor. "Da’ mai lasă nasul ăla măi, omule, că mai ai un pic şi iese pe partea cealaltă că nu are în ce se opri!" - strigă femeia la cel ce-şi inspecta inginereşte roadele muncii din străfunduri. Peste toate vorbele, numele primarului şi cel al vicelui sînt gard în gard cu blestemele. Concluzia vine de la o localnică: "Nimic din ce se promite nu se adeverează. Face primarul pe dracu’ghem!". CUM ARATĂ, DAR MAI ALES CINE E INTERNETUL? Cu toate acestea, Hanu’ lu’ Pală face tot posibilul şi cu dragă inimă se chinuie să facă loc telecentrului, să trăiască în căminul cultural alături de sărăcia care a primit binecuvîntare în mai toate casele. "Am văzut calculator, mînca-l-ar mama. Şi Interentul" - spune tanti Chira. "Internetul?!" - spun. "Cum zici mata, am auzit de el, dar nu l-am văzut niciodată." Mulţimea freamătă. Vuietul cuprinde minţile sătenilor care se întreabă cum, dar mai ales dacă o să încapă Internetul în căminul cultural care şi-a pierdut ferestrele şi uşile în aste vremuri de restrişte şi "batgiocură". Anul trecut, prin toamnă, au venit nişte domni din Bucureşti şi s-au uitat peste comună. "Nu au zis nimic. Poate pregătesc să-l aducă. Eu cred că-i cu dichis. Tineretul tre’ să ştie." Din păcate, nici la capitolul tinereţe satul nu stă foarte bine. Primarul e bucuros că media de vîrstă a ajuns la 50. Cu toate astea, proaspătul musafir, Internetul, nu va fi întîmpinat de prea mulţi vlăstari, pentru că majoritatea au renunţat la bunăstarea Hanului şi au strîns habotnic în braţe austeritatea Capitalei. FATA LU’ CHIRA S-AR VREA TELEFONISTĂ Deşi la început sătenii s-au arătat suspicioşi, ochii le-au sclipit cînd au auzit că telecentrul aduce, pe lîngă Internet, mult rîvnitele telefoane fixe şi, inevitabil, locuri de muncă. Oamenii trag aşadar concluzia că e nevoie de o telefonistă. "Băi, Chiro, fata nu ţi-a lucrat la poştă? Ce norocoasă eşti, Adriano! Poţi să te angajezi aici" - începe să strige, mai mult cu invidie decît cu bucurie, o femeie lungă şi subţire ca o barză obosită. Ochii fetei sclipesc. Un viitor mai bun se arată. Să fii telefonistă în Hanu’ lu’ Pală e lucru mare. Femeia a lucrat în tinereţe în domeniu, la Ciorăştii Mari, undeva pe lîngă Focşani. "Mă pricep la telefoane că am lucrat acolo o vreme. Ce poate să fie aşa de greu? ŤAlo, alo» şi faci legătura!" TANTI IONICA ŞI POMELNICUL DIN ULIŢĂ Hanu’ lu’ Pală duce dorul tinerilor, şi vremurile nu se arată foarte vesele. Mor bătrînii pe capete şi casele rămîn părăsite. S-a dus Maria şi Voica a lui Cram, apoi Iancu Dumitru, urmat de Ion a lui Gojă. În mijlocul localnicilor, Ionica stă ghemuită şi-şi trece degetele prin mizeria organică a uliţei. Femeia de 80 de ani este imaginea fidelă a oricărui om care trăieşte în Hanu’ lu’ Pală. Aprigă, plină de viaţă, încercată de vreme, dar nu destul de bătrînă cît să nu-ţi facă ţăndări bulgărul de pămînt dintr-o sapă. A muncit din greu toată viaţa şi tot greu îi e, la fel ca la toată lumea de pe aici. Degeaba urca în tinereţe cu brînza şi mămăliga în poală dealul Chiricanului dis-de-dimineaţă! Cu stînga îşi îndesa mîncarea-n gură şi cu dreapta trăgea de nas viţica la plug că nu avea bani de belciug. Aici parcă cu cît munceşti, cu atît ai mai mult de muncă şi bunăstarea nu se arată. Deodată, peste Ionica ce-şi dă cu părerea despre viitorul telecentru, se iveşte o femeie îndesată, albă la faţă şi crudă precum laptele cald. "Am auzit că a venit omul cu banii de lemne" - spune arătîndu-şi dinţii mîncaţi de parandontoză, apoi, chiorîş, îşi pune mîinile-n şold, se uită înspre jos şi, cînd dă cu ochii de feţe străine, spune într-un glas: "Ce faci, bre? Unde ne treci? La vii sau la morţi?".

Mai multe