Halep şi Rapidul au preferat înfrîngerea

Mă ţin departe de comentarii sportive. Prefer să trăiesc. Şi am trăit săptămîna trecută două momente cu final similar: cum să te înfrîngi singur. Halep şi Rapidul au condus minute în şir, hălci întregi de timp şi kilograme de mingi au fost de partea lor. Şi cu toate acestea, la un moment dat, au cedat. Nu, nu e vorba de soartă, destin, risc, moment nefast, Dumnezeu, păcate şi alte astfel de nume date desfrînatului necunoscut, nu! De data aceasta pot da formula eşecului. Ai în palme, în bocanci propria ta victorie. Adversarul ţi-e mediocru şi îi ştii-speculezi greşelile-slăbiciunile. Cîştigi-pierzi, dar păstrezi încă echilibrul, eşti în frunte. Te obişnuieşti cu situaţia. Crezi că timpul-scorul sînt de partea ta. Şi apoi, te trezeşti că ai pierdut ireparabil. Că adversarul face aceleaşi greşeli, poţi să-i speculezi aceleaşi slăbiciuni, dar nu, nu mai poţi să refaci handicapul. Te-ai înfrînt. Ai ales să te înfrîngi prin momentul acela de trufie moale, mediocră şi plăcută în care stăpîneai, dar nu înfrîngeai. Decisiv nu ai fost niciodată, dar ai fost măreţ mereu. Ce să spun, am învăţat de la Halep şi Rapid o lecţie de administrare a înfrîngerii. Halep se duce pe locul al treilea şi este în pericol să coboare mondial. Rapidul are primele şanse să retrogradeze în Liga a II-a. Hai Simona! Hai Rapidul! Este sau nu o lecţie de „comerţ simbolic“? Am privit, ei au pierdut, eu am filozofat-cîştigat!